Handbal

Turneul Final / CSM Târgu Jiu – Neptun Constanţa 25-26 / Liviu Andrieş: Este o performanţă destul de mare faptul că ne-am calificat la acest turneu final de promovare în Liga Florilor, la doar doi ani de existență

CSM Târgu Jiu a pierdut meciul cu CSU Neptun Constanţa, scor 25-26. La pauză, gorjencele conduceau cu 13-11. Meciul a contat pentru locurile 5-6 din cadrul Turneului Final.

Gorjencele au fost cele care au deschis tabela în Sala Sporturilor din comuna prahoveană Blejoi, acolo unde s-au disputat meciurile Turneului Final. Diana Şamanţ a pus primul gol în dreptul CSM Târgu Jiu, iar Petruţa Argyelean a făcut 2-0, în timp ce Lia Cozma a făcut 3-1. CSM a punctat prin Şamanţ şi Stanca pentru 6-4, dar formaţia de la malul mării a reuşit să întoarcă rezultatul pe tabelă în minutul 16, scor 7-6. Un minut mai târziu,Ira Zinatullina a readus din nou egalitatea pe tabelă, 7-7. Cele două formaţii au trecut rând pe rând la conducere pe tabela de marcaj, însă finalul primei părţi a aprţinut formaţiei gorjene care s-a distanţat la două goluri, scor 13-11.

Repriza secundă a început tot sub semnul echilibrului. CSM Târgu Jiu a deschis seria golurilor în repriza a doua prin Cristina Predoi pentru 14-11, iar Diana Şamanţ a făcut 17-15. Constanţa a reuşit din nou egalarea, scor 17-17. Mădălina Olariu readuce echipa din Târgu jiu în avantaj, 18-17, dar Neptun Constanţa contraatacă şi ajunge la patru goluri avans, scor 18-21, în minutul 49 şi 21-25, în minutul 55. Două minute mai târziu, Neptun Constanţa avea 25-22 pe tabela de marcaj. Fetele lui Liviu Andrieş au forţat egalarea şi au reuşit acest lucru după trei goluri consecutive, scor 25-25. Din păcate, ultimul gol al meciului, care a stabilit şi scorul final al întâlnirii a aparţinut formaţiei constanţene care s-a impus la limită, scor 26-25.

Iată ce a declarat Liviu Andrieş după terminarea turneului de promovare în Liga Florilor.

Liviu Andrieş, antrenor principal CSM Târgu Jiu: „A fost un turneu greu, după cum anticipam, iar primul meci a fost unul cu o încărcătură deosebită, ținând cont și de finalitatea lui. Este pentru prima dată când fetele noastre au ajuns la un turneu final, dar, din păcate, am avut parte și de ratarea calificării, după aruncările de la 7 m, meciul terminându-se la egalitate în timpul regulamentar de joc, scor 25-25. În următoarele două jocuri am încercat să lăsăm o impresie bună, dar pierderea primului joc și-a pus amprenta asupra psihicului și moralului fetelor. Am câștigat al doilea joc împotriva celor de la Oradea, scor 29-24, iar pe cel de al treilea l-am pierdut împotriva celor de la Constanța, scor 26-25. În concluzie este o performanţă destul de mare faptul că ne-am calificat la acest turneu final de promovare în Liga Florilor și că am terminat pe un onorabil loc 6 la nivelul întregii divizii A, la doar doi ani de existență. Fetele au acumulat experiență după acest turneu, pentru toate a fost premieră în viaţa lor de sportive”.

„Mergem mai departe, ne pregătim mai bine, iar pe mine mă abţinonează şi mai mult şi vrem să demonstrăm sezonul viitor că nu am ajuns întâmplător la Turneul Final”, a declarat directorul CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ.

Aflat la Târgu Jiu cu echipa de junioare 3, cu care a obţinut o performanţă extraordinară, calificarea la Turneul Final, Andrei Enache, antrenorul secund al echipei de senioare, a declarat că formaţia gorjeană nu renunţă şi va continua lupta pentru promovare sezonul viitor.

CSM TÂRGU JIU: Sara Abed Kader, Bianca Aron – Bianca Stanca 4g, Valentina Toader, Anna Ivanenko, Diana Şamanţ 7g, Mădălina Olariu 2g, Ira Zinatullina 3g, Lia Cozma 2g, Petruţa Argyelan 2g, Florentina Moisin 2g, Cristina Predoi 3g. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache.

Comment here