CSM Târgu Jiu va organiza în perioada 10-12 septembrie un puternic turneu de baschet masculin cu participarea echipelor din Liga Națională, Steaua București și SCM U Craiova. Cu ocazia acestui turneu de meciuri amicale va avea loc și prezentarea lotului echipei de baschet seniori cu care clubul gorjean va aborda sezonul 2021-2022 din LNBM.
În acest week-end, Sala Sporturilor din Târgu Jiu va fi gazda unui turneu amical de baschet. La eveniment vor participa Steaua București și SCM U Craiova, două echipe cu obiective importante la nivelul Ligii Naționale. La turneul organizat de clubul gorjean și-a anunțat participarea și gruparea bulgară Akademic Plovdiv. Din cauza numeroaselor probleme de lot pe care le întâmpină în această perioadă echipa din Bulgaria, oficialii clubului bulgar au decis să nu mai participe la turneul de la Târgu Jiu.
Turneul de la Târgu Jiu este un bun prilej pentru antrenorul Jordanco Davitkov de ai testa pe jucătorii veniți în această vară la Târgu Jiu, chiar înaintea debutului noului sezon din Liga Națională.
Fanii echipei din Târgu Jiu pot vedea la lucru, pentru prima dată, noul lot al gorjenilor. Cu ocazia acestui turneu de meciuri amicale va avea loc și prezentarea lotului echipei de baschet seniori cu care clubul gorjean va aborda noua stagiune.
Adrian Roșu, expert sportiv, coordonatorul secției de baschet a CSM Târgu Jiu: „Ne bucurăm că suporterii gorjeni vor avea, din nou, acces în Sala Sporturilor, la meciurile de baschet. Fanii echipei vor avea parte și de prezentarea lotului cu care clubulu nostru va aborda sezonul 2021-2022. Îi așteptăm cu drag să fie alături de noi și le facem invitația de a veni în număr cât mai mare la sală să se bucure de baschet!”
Prezentarea lotului va avea loc înaintea meciului cu Steaua București, programat vineri, 10 septembrie, de la ora 19.00.
Adrian Roșu consideră cele două meciuri ca fiind binevenite pentru a vedea la lucru toți jucătorii și pentru a se cristaliza formulele și relațiile de joc.
Adrian Roșu, expert sportiv, coordonatorul secției de baschet a CSM Târgu Jiu: ” Va fi un turneu bun pentru echipa noastră, cu două meciuri extrem de utile. Craiova și Steaua vor fi fără îndoială două echipe tari și în sezonul viitor, iar noi sper să facem față cu brio. Vom vedea exact unde suntem după perioada precompetițională și ce trebuie să schimbăm sau să menținem”.
PROGRAM TURNEU
Vineri, 10 septembrie 2021, ora 19.00
CSM Târgu Jiu – Steaua București
Sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17.00
Steau București – SCM U Craiova
Duminică, 12 septembrie, ora 17.00
CSM Târgu Jiu – SCM U Craiova
LOT CSM TÂRGU JIU: Porter Troupe, Kevin Allen, Camil Berculescu, Alexandru Berca, Octavian Ilie, Remus Răceanu, Mihai Bădița, Răzvan Pavel, Andrei Gheorghe, Brandon Sly, Ahmed Bashir, Stefan Glogovac, Andrei Bărăgan.
STAFF:
Antrenor principal: Jordanco Davitkov
Antrenori secunzi: Claudiu Alionescu și Alexandru Gliga
Kinetoterapeut: Alin Drondoie
Comment here