Luptătorul gorjean Eduard Popescu, sportiv cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, a cucerit titlul de campion naţional de juniori, la categoria +90 de Kg, în cadrul Finalei Campionatului Naţional Individual de cadeți, juniori și seniori. Competiţia a avut loc în perioada 30 august – 1 septembrie, pe plaja de la Obelisc, Costineşti.
Pentru Eduard Popescu este al doilea titlu de campion naţional de juniori la lupte pe plajă, după performanţa obţinută în 2019, tot la Constanţa. Tânărul luptător gorjean şi-a mai adăugat o medalie de aur în palmaresul său. Rezultatul este cu atât mai important, cu cât, prin clasarea pe primul loc, Eduard Popescu a reuşit să se califice pentru Cupa Mondială la lupte pe plajă, competiţie care se dispută la finalul lunii septembrie, tot la Constanţa.
La startul competiţiei organizate de Federaţia Română de Lupte, s-au aliniat peste 350 de sportivi legitimaţi la cluburi din întreaga ţară, la categoriile cadeţi, juniori şi seniori. Printre sutele de luptători care au mers la Costineşti să îşi demonstreze abilităţile sportive s-au numărat şi luptătorii gorjeni, Eduard Popescu şi Alexandru Beşliu, sportivi antrenaţi de antrenorii Mădălin Gorjanu şi Ştefan Tănase. Ambii au concurat la categoria +90 de Kg. La juniori, Eduard Popescu s-a dovedit a fi în formă maximă, sportivul gorjean reuşind să îşi învingă toţi adversarii şi să câştige titlul de campion naţional de juniori, dar şi să se califice la Cupa Mondială la lupte pe plajă. În finală, Eduard Popescu a trecut de Robert Gain, reprezentantul grupării sportive Voinţa Jimbolia.
Iată ce ne-a declarat proaspătul campion naţional despre competiţia de la malul mării.
Eduard Popescu: „Competiția de la malul marii a fost o provocare, scopul meu fiind acela de a câştiga fiecare meci şi de a obţine un rezultat excepțional. Mi-am dorit să mai adaug o medalie de aur la palmaresul meu de lupte pe plajă, iar acest lucru m-a ambiționat. Mă bucur că am reușit să obțin un rezultat pozitiv la acest concurs, adversarii mei fiind destul de bine pregătiți. Acest titlu de campion național mă face să mă pregătesc mai mult pentru a obține rezultate la fel de bune şi în competițiile viitoare. Mă pregătesc intens pentru această perioadă competițională. Pentru mine, Cupa Mondială reprezintă o nouă etapă pentru care mă voi pregăti foarte bine. Mă bucur că voi participa la această competiţie, unde voi avea ocazia să lupt cu cei mai buni sportivi din lume. Scopul meu este să obțin un loc cât mai bun în clasament și să lupt cu ambiție și profesionalism”.
Antrenorul Mădălin Gorjanu l-a felicitat pe Eduard Popescu pentru performanţa obţinută şi speră ca elevul său să aibă o evoluţie la fel de bună şi la Cupa Mondială. Din păcate, din cauza unor probleme medicale, Alexandru Beşliu, unul dintre favoriţi la seniori, la +90 Kg, nu a reuşit decât o clasare pe locul 4. Alex a ratat de puţin podiumul şi şansa de a merge şi el la Cupa Mondială.
Mădălin Gorjanu, antrenor secţia de lupte a CSM Târgu Jiu (foto jos): „Ne bucurăm foarte mult pentru acestă performanţă obţinută de Eduard Popescu. Îl felicit pentru acestă performanţă, pentru care a muncit foarte mult. Este al doilea titlu naţional la lupte pe plajă obţinut de Eduard Popescu, ceea ce spune multe despre forţa şi despre ambiţia acestui sportiv. Este un rezultat excelent, care îl califică pentru Cupa Mondială de lupte pe plajă, iar modul în care a luptat în această competiţie ne face să sperăm că poate aduce un rezultat bun şi de la Cupa Mondială. Pe de altă parte, sperăm ca Alexandru Beşliu să-şi revină cât mai rapid, iar Eduard să se poată pregăti împreună cu Alex pentru această mare competiţie găzduită de România”.
Comment here