FotbalJuniori

Miercuri, 26 octombrie, etapă intermediară pentru echipele de Juniori D și Juniori E CSM Târgu Jiu2. Vor juca cu echipele de la CS Parângul Bumbeşti Jiu

Vacanţă la şcoală, dar nu şi în campionat. Săptămână plină şi pentru juniorii Juniorii D și E de la CSM Târgu Jiu2, pregătiți de Florin Popete, Adi Popescu și Cătălin Trofin. Tinerii fotbaliștii vor juca miercuri, pe teren propriu, într-o etapă intermediară, cu echipele de la CS Parângul Bumbeşti Jiu.

Ziua va fi deschisă de juniorii D, de la ora 12.30, iar apoi vor urma juniorii E, de la ora 14.30. 

”Având în vedere că este vacanţă, avem programată o etapă intermediară. Întâlnim echipele clubului Bumbeşti Jiu, şi ca de fiecare dată ne bucurăm să-i vedem la lucru pe cei mici, pe terenul de fotbal, acolo unde încercăm să-i facem să se bucure de fotbal, să-i facem în acelaşi timp să îşi dea şi ei seama ce înseamnă o competiție sportivă, și de ce nu, să scoatem şi rezultate bune. Sperăm într-o evoluție cât mai bună a juniorilor noștri”, a declarat Florin Popete, prefaţând duelurile de la mijlocul săptămânii.

CSM Târgu Jiu2 – Juniori D – Grupa 2010: Iulian Sârbu, Mihai Marcu, David Feroiu, Ianis Sandu, Robert Bibanu, Darius Peagu, Dragoş Mărăşescu, David Radu, Silviu Vlădulescu, Ștefan Căldăraru, Dragoș Leuștean, Raul Burlan, Răzvan Stanciu, Daniel Drugea, Andrei Vlădaia, Andrei Dănescu, Vlad Popescu, Gabriel Truță. Antrenori: Florin Popete şi Cătălin Trofin.

JUNIORI D
Târgu Jiu Complex Sportiv – Teren Sintetic
Miercuri 26.10.2022 / Ora 12.30
CSM Târgu Jiu2 – CS Parângul Bumbești Jiu

CSM Târgu Jiu2 – Juniori E – Grupa 2012-2013: Darius Iordache, Bogdan Catană, Eduard Belgiu, Patrick Ularu, Fabian Dănescu, Dragoş Bunea, Ianis Cocheci, Ştefan Găman, Alexandru Militaru, David Buzuloiu, Ionuţ Cobescu, Ioan Dănău, Flavius Ceauşu, Vlad Dobran. Antrenori: Florin Popete şi Adrian Popescu.

JUNIORI E
Târgu Jiu Complex Sportiv – Teren Sintetic
Miercuri 26.10.2022 / Ora 14.30
CSM Târgu Jiu2 – CS Parângul Bumbești Jiu

După această etapă intermediară, la finalul săptămânii, sâmbătă, 29 octombrie, cele două grupe de juniori ale CSM Târgu Jiu vor juca în deplasare, la Baia de Fier, cu AS DT Pro Junior.

JUNIORI D
Baia de Fier
Sâmbătă 29.10.2022 / Ora 13.00
AS DT Pro Junior Baia de Fier – CSM Târgu Jiu2 

JUNIORI E
Baia de Fier
Sâmbătă 29.10.2022 / Ora 15.00
AS DT Pro Junior Baia de Fier – CSM Târgu Jiu2 

Comment here