BoxJuniori

Amelian Istrătescu va debuta miercuri, 26 octombrie, în cadrul Campionatul Național de Cadeți de la Craiova / Interviu Amelian Istrătescu

Tânărul pugilist Amelian Istrătescu se pregătește să scrie istorie pentru secția de box a CSM Târgu Jiu. Miercuri, 26 octombrie, Amelian Istrătescu va debuta într-o competiție oficială. Acesta va reprezenta CSM Târgu Jiu în cadrul Campionatul Național de Cadeți, care are loc la Craiova în perioada 24-30 octombrie. Amelian Istrătescu, pregătit la CSM Târgu Jiu de fostul mare pugilist gorjean Petrișor Gănănău, va urca în ring la categoria 75 de Kg. Amelian este încrezător în șansele sale și merge cu mult optimism la Craiova:”Gândul meu este să intru în ring și să generez un box cât mai frumos posibil, nu vreau să fac boxul pe care-l face toată lumea, eu vreau să fac boxul meu și să cuceresc aurul”.

Și antrenorul Petrișor Gănănău este încrezător în șansele elevului său și a vorbit în termeni laudativi despre Amelian:”Este un tânăr ambițios, talentat și extrem de serios la antrenamente. Tratează cu maximă seriozitate fiecare ședință de pregătire”. După câteva luni de antrenamente sub comanda antrenorului Petrișor Gănănău, pentru secția de box a CSM Târgu Jiu a venit și momentul mult așteptat, atât de antrenorul gorjean, cât și de pugilistul care va reprezenta în premieră clubul într-o competiție oficială, Amelian Istrătescu. Miercuri, 26 octombrie, Amelian va urca în ring pentru prima sa luptă la Campionatul Național de Cadeți. În primul meci, Amelian va lupta împotriva lui Cătălin Cazan, de la Rovinari.

Amelian Eduard Istrătescu s-a născut în Târgu Jiu, pe 2 martie 2008, și a început să boxeze din primăvara anului 2020. Pugilistul în vârstă de 14 ani se pregătește intens pentru debutul său. Pe lângă antrenamentele desfășurate la Târgu Jiu sub comanda lui Petrișor Gănănău, sportivul legitimat la CSM Târgu Jiu a participat în ultima perioadă și la numeroase sparring-uri din mai multe orașe din țară. Considerat una dintre speranțele secției de box a CSM Târgu Jiu, Amelian excelează și la învățătură, fiind olimpic la trei discipline!  ”Faptul că la vârsta lui este un tânăr extraordinar de disciplinat îl ajută să facă faă programului încărcat pe care-l are în fiecare zi, Amelian fiind foarte bun și pe plan școlar. Este foarte important să își antreneze și mintea, nu doar fizicul”, a mai adăugat Petrișor Gănănău, care crede că un sportiv de perfomanță trebuie să fie disciplinat, ambițios și foarte muncitor, iar Amelian s-a dovedit a fi un sportiv serios, disciplinat, concentrat pe ceea ce face atât din punct de vedere sportiv, cât și în ceea ce privește studiile.

Am stat de vorbă cu Amelia înaintea debutului la Campionatul Național de Cadeți. Sigur pe el, Amelian ne-a spus, în cadrul unui interviu, cu ce gânduri merge la Craiova, dar și ce planuri de viitor are. Tânărul sportiv ne-a povestit cum s-a apucat de box, cum împacă școala cu boxul, dar și cine este pugilistul său favorit. 

INTERVIU AMELIAN EDUARD ISTRĂTESCU

Amelian, te pregătești să scrii istorie pentru CSM Târgu Jiu! În această săptămână ai primul meci oficial, debutul într-o competiție la nivel național. Ai emoții? Cum te simți?

Amelian Eduard Istrătescu: Nu am emoții, sunt încrezător în mine și m-am pregătit foarte mult. Mă simt bine, sunt relaxat și foarte fericit că am ajuns aici.

Cum a început aventura ta în box?

Amelian Eduard Istrătescu: Totul a început când am plecat într-o vacanță cu tatăl meu. Țin să menționez că acesta este un iubitor al sportului în general, și al boxului în special. Am început ușor ușor să mă antrenez cu el, iar de la un moment dat, am văzut că dau randament și încet încet am început să iubesc boxul și să mă dedic acestuia.

Ce reprezintă boxul pentru tine?

Amelian Eduard Istrătescu: Pentru mine boxul reprezintă o artă și o disciplină, și spun asta pentru că în box trebuie să te dedici cu totul.

Am înțeles că ești olimpic la mai multe materii. Cum împaci școala cu antrenamentele de box, cu competițiile?

Amelian Eduard Istrătescu: Nu este greu să împac școala cu sportul, deoarece sportul îți relaxează mintea și te ajută să dai randament mult mai mare. Este valabil și în cazul școlii, deoarece aceasta îți antrenează mintea ajutându-te să gândești mult mai repede și să iei deciziile corecte sub presiune.

Ai un pugilist preferat?

Amelian Eduard Istrătescu: Da, pugilistul meu preferat este Vasiliy Lomachenko, deoarece face boxul să pară foarte ușor. Pur și simplu sfidează boxul.

Cu ce gânduri mergi la Craiova?

Amelian Eduard Istrătescu: Gândul meu este să intru în ring și să generez un box cât mai frumos posibil, nu vreau să fac boxul pe care-l face toată lumea, eu vreau să fac boxul meu și să cuceresc aurul.

Ce planuri de viitor ai?

Amelian Eduard Istrătescu: Visul meu de viitor este să devin cel mai mare pugilist român și cel mai bun din istorie. Nu voi renunța însă la scoală și voi urma chiar și facultatea de drept.

Iți dorim mult succes, Amelian!

Amelian Eduard Istrătescu: Vă mulțumesc foarte mult pentru susținere!

Cei doi, antrenorul Petrișor Gănănău și elevul său, Amelian Istrătescu, sunt hotărâți să facă performanță.

Comment here