FR Baschet a anunţat, ieri, noul format al Ligii Naţionale masculine, care va debuta pe 30 octombrie. Federația a decis să renunțe la formatul cu două grupe și a revenit la formatul inițial, cu 26 de etape, în care echipele vor juca fiecare cu fiecare, de două ori.
Noutate în ceea ce privește noul format este că partidele se vor juca în cadrul unor turnee de 2-3 etape. Cele 14 echipe se vor deplasa într-un singur oraș și vor juca 2-3 etape. Primul oraș gazdă se pare că va fi Bucureștiul. În cazul în care niciun club din Liga Națională nu solicită organizarea următorului turneu, FRB va desemna prin tragere la sorți, orașul care va găzdui meciurile. Există și o altă variantă, conform căreia, programul jocurilor nu se va face prin tragere la sorți, ci prin intermediul Tabelei Berger cu 14 poziții. Locul în tabelă al fiecărei echipe coincide cu poziția în clasament la întreruperea sezonului 2019-2020.
Claudiu Alionescu a vorbit despre noul format al Ligii Naționale. Antrenorul gorjean se declară mulțumit de faptul că s-a luat o decizie în privința începerii noului sezon baschetbalistic în România.
„Schimbarea de sistem este până la urmă un lucru bun. De fapt, se revine la sistemul despre care s-a discutat inițial. Faptul că jucăm sub formă de turnee nu este un lucru îmbucurător din punctul de vedere al recuperării jucătorilor și timpului de a pregătit următorul meci. Însă, acestea sunt regulile, trebuie să le respectăm, dar mai presus de toate cred că e important că vom juca din nou baschet, într-un sistem organizat, în care vom întâlni toate celelalte 13 echipe înscrise. Din moment ce nu se permite încă accesul fanilor în tribune, avantajul terenului propriu a cam dispărut, doar se scutește deplasarea pentru echipă sau echipele care se consideră organizatoare”, a declarat Claudiu Alionescu.
Cele patru turnee sunt preconizate a se disputa între 30 octombrie – 2 noiembrie (3 etape), 12-15 noiembrie (3), 10-13 decembrie (3), 28-29 decembrie (2) şi 9-10 ianuarie 2021 (2). Returul sezonului regulat, fără o decizie luată privind sistemul (turnee sau etape săptămânale), ar urma să înceapă în 16 ianuarie. Se preconizează ca faza play-off să aibă loc în sistemul ”cel mai bun din trei partide”, în sferturi, respectiv din cinci partide în semifinale şi finale, între 9 mai – 16 iunie.
Până la debutul Ligii Naţionale, 13 echipe vor lua startul în Cupa României, între 17-22 octombrie. CSM Târgu Jiu se va deplasa la Sibiu pentru meciurile din cadrul Grupei C. Echipa antrenată de Claudiu Alionescu a fost repartizată în Grupa C, unde va avea adversari redutabili. Gorjenii vor juca împotriva echipei gazdă, CSU Sibiu, grupare care, în momentul în care s-a întrerupt campionatul, se afla pe locul 3 în Liga Naţională. Un alt adversr dificil este şi SCM Timişoara. Gruparea de pe Bega se afla la rândul ei în Grupa Roşie, pe locul 6 în clasamentul Ligii Naţionale. CSO Voluntari este şi ea o formaţie destul de puternică, care la momentul îngheţării campionatului se afla pe locul 3 în Grupa Galbenă, a doua grupa valorică.
„Antrenamentele au decurs bine până acum. Au mai apărut unele mici probleme medicale, dar care sper eu să fie rezolvate până la turneul de Cupă. Săptămâna asta ne vom pregăti normal și vom încerca să ajustăm ultimele detalii. Din fericire, după turneul de la Sibiu, avem și unele informații despre echipele pe care le vom întâlni în campionat. Suntem cu toții încrezători și nerăbdători de a disputa aceste meciuri”, a mai declarat Claudiu Alionescu.
Iată perioadele de desfășurare ale primelor patru turnee de Liga Națională la baschet masculin – ediția 2020/21:
Turneul 1 – 30 octombrie / 2 noiembrie 2020 (trei etape)
Turneul 2 – 12/15 noiembrie 2020 (trei etape)
Turneul 3 – 10/13 decembrie 2020 (trei etape)
Turneul 4 – 28/29 decembrie 2020 (două etape)
Turneul 5 – 9/10 ianuarie 2021 (două etape)
Comment here