CSM Târgu Jiu a înregistrat o victorie extrem de importantă în etapa a 19-a din Liga Florilor Mol. La capătul unui joc entuziasmant, echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache a câștigat în fața formației SCM U Craiova, scor 31-28. Cu această victorie, CSM Târgu Jiu a urcat pe locul 9 în clasament. Pivotul Ana Ciolan a fost cea mai bună marcatoare a grupării gorjene, cu 7 goluri. ”Într-adevăr e o victorie mare, o victorie care ne dă moral pentru ceea ce urmează. Diferența s-a făcut prin determinarea pe care am avut-o, dorința, pentru că sunt foarte multe calcule, la subsolul clasamentului. Depinde doar de noi și orice punct contează. Mulțumim publicului că a fost alături de noi ca de fiecare dată și îi așteptăm în continuare să ne susțină”, a declarat la conferința de presă, antrenorul Liviu Andrieș.
În fața a peste 800 de suporteri gorjeni, care au ținut să fie alături de CSM Târgu Jiu la acest derby regional, echipa noastră a obținut o victorie de senzație. Meciul a fost unul de un nivel foarte ridicat, trăit la cote maxime, atât în teren, cât și în tribune. La capătul unei confruntări intense, în care fetele lui Liviu Andrieș au jucat cu ambiție, determinare și în care au dat dovadă de multă maturitate, semn că experiența acumulată în meciurile europene a început să dea roade, CSM Târgu Jiu a reușit să-și treacă în cont o victorie extrem de importantă în lupta pentru ocuparea unui loc cât mai bun în Liga Florilor la finele acestui sezon.
Prima repriză a fost destul de echilibrată, însă CSM Târgu Jiu a fost echipa care a avut mai mereu inițiativa, a dictat ritmul meciului și a condus în cea mai mare parte pe tabela de marcaj. De partea cealaltă, Craiova a condus doar în două rânduri pe tabelă, în debutul meciului, de fiecare dată la doar un gol, în timp ce gorjencele au condus și la 3 goluri. Craiova a încercat din răsputeri să țină aproape și areușit să egaleze în extremis, la ultima fază a primei reprize, cu un gol norocos, ușor deviat de apărarea noastră. Astfel, la pauză cele două echipe au intrat la egalitate la vestiare, scor 17-17.
Fetele lui Liviu Andrieș au venit mult parcă și mai motivate de la vestiare și au pus stăpânire pe joc, și s-au distanțat, din nou, la trei goluri pe tabelă. Craiova a avut câteva tentative de a reveni pe tabelă, dar s-a lovit de fiecare dată apărarea gorjeană, care a funcționat la parametri foarte buni în această confruntare. CSM Târgu Jiu a gestionat excelent ultimele secvențe ale partidei, semn că echipa a crescut foarte mult la capitolul maturitate. A fost o partidă cu o încărcătură aparte, o partidă a ambițiilor și orgoliilor, pe care CSM Târgu Jiu a reușit să o câștige în stil de mare echipă. Finalul meciului le-a găsit pe fetele noastre în culmea bucuriei, semn că au trecut un examen extrem de dificil. Și l-au trecut cu brio. Mult mai liniștite după aceatsă victorie, fetele noastre se pot gândi acum și la partida din Cupa României, contra Gloriei Bistrița.
Iată ce a declarat la finalul meciului, antrenorul Liviu Andrieș.
Liviu Andrieș, antrenor CSM Târgu Jiu: ”Cred că s-a simțit acest lucru, importanța acestui joc. Atât fetele au trăit la cote maxime, cât și publicul care le-a susținut. Le mulțumim pe această cale că au fost alături de noi. Într-adevăr e o victorie mare, o victorie care ne dă moral pentru ceea ce urmează. Mai avem trei finale pe teren propriu pentru campionat și sper eu ca acest lucru să se concretizeze, iar la final să ne bucurăm și să ne îndeplinim obiectivul, acela de a rămâne în Liga Florilor. E clar că experiența acumulată în cupele europene a avut un cuvânt greu de spus în ceea ce înseamnă exprimarea noastră în teren, ceea ce înseamnă unitatea grupului. Și cred că, chiar dacă nu am reușit un lucru măreț în această cupă europeană, a fost o mare premieră pentru noi că am fost acolo. Cred că se vede la aceste meciuri câștigul pe care l-am avut în urma acestei competiții. Toate fetele care au jucat astăzi au făcut-o la un nivel destul de ridicat. Am încercat să rotim linia de 9 metri, să le dăm minute la toate ca să fie cât mai proaspete pentru pentru acest final de joc”.
Extrema Andreea Chiricuță a recunoscut că a avut emoții la acest meci, dar crede că determinarea cu care echipa a jucat a făcut diferența în acest meci. Chiricuță, care a marcat 6 goluri în poarta Craiovei, le-a mulțumit suporterilor pentru sprijin.
Andreea Chiricuță, CSM Târgu Jiu: ”Am avut mari emoții. Ne așteptam la un meci foarte greu, pentru că echipa din Craiova a venit astăzi în efectiv complet, pentru că, până acum, a lipsit principala lor marcatoare și ne-a fost puțin teamă de acest lucru. Victoria este foarte importantă pentru noi în vederea îndeplinirii obiectivului în acest sezon. Am avut suișuri și coborâșuri în acest sezon, am avut și meciuri mai puțin bune, dar cred că e normal. Eu zic că suntem pe drumul cel bun acum și mai avem încă trei finale pe teren propriu. Diferența s-a făcut prin determinarea pe care am avut-o, dorința, pentru că sunt foarte multe calcule, la subsolul clasamentului. Depinde doar de noi și orice punct contează. Mulțumim publicului că a fost alături de noi ca de fiecare dată și îi așteptăm în continuare să ne susțină”.
La final, handbalistele noastre au stat minute bune alături de suporterii gorjeni pentru o sesiune de poze și autografe, semn că legătura este una din ce în ce mai strânsă.
CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva(9 intervenții, 2/7m apărate), Andreea Chetraru– Bianca Ștefania Chiriță, Oana Maria Bucă, Helena Paulo Simao Gilda 6g, Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă 4g, Andreea Mihart, Mirabela Coteț, Ira Zinatullina, Andreea Chiricuță 6g, Laura Moldovan 4g, Ana Maria Lopătaru, Florența Ilie 1g, Iuliia Andriichuk 3g, Ana Cătălina Ciolan 7g, Sabine Klimek. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici. Maseur: Petre Tocaru.
CSM TÂRGU JIU – SCM U CRAIOVA 31-28(17-17)
LIGA FLORILOR MOL
EDIȚIA 2023-2024
ETAPA 19
SALA SPORTURILOR DIN TÂRGU JIU
VINERI 15 MARTIE 2024
ORA 17.30
Comment here