Handbal

Liga Florilor, Etapa 8 / CSM Târgu Jiu -SCM Râmnicu Vâlcea 23-24 / Liviu Andrieş: ”Astăzi ne-am ridicat la nivelul unui adversar foarte puternic. Cred că este un rezultat nedrept”

CSM Târgu Jiu a pierdut, la limită, scor 23-24, confruntarea cu SCM Râmnicu Vâlcea. La pauză, gorjencele au condus cu 11-10. Partida a contat pentru etapa a-8-a din Liga Florilor. ”Cred că este un rezultat nedrept. Fetele au luptat, şi-au dorit victoria, au muncit. Cred că suporterii noştri sunt mulţumiţi de ceea ce au văzut astăzi, pentru că ne-am ridicat la nivelul unui adversar foarte puternic”, a declarat la finalul meciului antrenorul Liviu Andrieş.

La aproape două luni distanţă de precedentul meci de pe teren propriu, Sala Sporturilor a fost aproape plină la duelul dintre CSM Târgu Jiu şi SCM Râmnicu Vâlcea, semn că suporterilor din Târgu Jiu le-a fost dor de Liga Florilor. Cei 1000 de suporteri gorjeni, dar şi galeria echipei oaspete, au creat o atmosferă senzaţională, cum rar se întâlneşte în arenele din România. Cei care au venit la sală au asistat la un spectacol handbalistic de excepţie, la care au contribuit din plin cele două formaţii. CSM Târgu Jiu şi-a măsurat forţele cu una din echipele tari ale campionatului, SCM Râmnicu Vâlcea, fostă campioană a României şi reprezentantă a ţării noastre în competiţiile europene. Handbalistele lui Liviu Andrieş nu au ţinut cont de palmaresul şi numele adversarei. Fetele noastre au jucat cu mult curaj, cu ambiţie, cu determinare, au fost la cârma partidei mai bine de 50 de minute şi puţin le-a lipsit să scoată şi un rezultat pozitiv. 

Fără croata Katarina Pavlovic, accidentată, dar cu Ekaterina Dzhukeva într-o formă de zile mari, handbalistele lui Liviu Andrieş au început în forţă meciul. Alexandra Gavrilă a deschis tabela după primele două minute de joc. Oana Bucă a făcut 2-1 după ce a fost trimisă la linia de 7m. A executat perfect şi CSM Târgu Jiu era în avantaj după primele 5 minute de joc. Vâlcencele au reuşit egalarea în minutul 6, dar au urmat 5 minute de excepţie pentru gruparea gorjeană. Angela Puşcaş a pătruns în forţă şi a făcut 3-2. Oana Bucă şi Alexandra Gavrilă au dus scorul la 6-2 în minutul 12. Totul pe fondul unor intervenţii de excepţie ale Ekaterinei Dzhukeva, care a apărat şi o aruncare de la 7m. Seria gorjencelor a fost oprită pentru moment. Florenţa Ilie a fost găsită bine în extremă şi a dus scorul la 7-3. Jocul bun al elevelor lui Andrieş a continuat, iar CSM Târgu Jiu şi-a menţinut minute bune un avans de 4 goluri pe tabelă. A fost 8-4, 9-5 şi 10-6, după reuşitele semnate Alexandra Gavrilă şi Oana Bucă, dar şi graţie paradelor Ekaterinei Dzhukeva. Vâlcea a reacţionat preţ de 3 minute, timp în care CSM a ratat două bune oportunităţi de a se desprinde, în timp ce Vâlcea a speculat aceste momente şi s-a apropiat la un gol pe tabelă, scor 10-9, în minutul 28. Oana Bucă, specialista aruncărilor de la 7m, a dus scorul la 11-9. Echipa oaspete a reuşit să înscrie la una dintre ultimele acţiuni ale primei reprize, care s-a încheiat cu un avantaj minim pentru CSM Târgu Jiu, scor 11-10. 

Repriza secundă a început bine pentru gruparea gorjeană, cu un gol marcat de Ira Zinatullina, după o aruncare în forţă. Din păcate, coordonatorul de joc Alexandra Gavrilă, accidentată, a părăsit terenul după primele două minute de joc din repriza secundă. Aruncată în luptă, extrema stângă Andreea Chiricuţă, abia venită la Târgu Jiu, a reuşit la debutul pentru CSM Târgu Jiu să şi înscrie. Un gol frumos din extremă, care a dus scorul la 13-11. Ana Ciolan, bine găsită pe semicerc a făcut 14-12. Vâlcea a reacţionat şi în minutul 36 a reuşit egalarea, scor 14-14. Gorjencele s-au repliat la rândul lor cu Dzhukeva, în aplauzele publicului, care a mai scos un 7m, plus alte câteva intervenţii, în timp ce Angela Puşcaş şi Sabine Klimek au dus scorul la 18-15, iar Chiricuţă a mai găsit încă odată drumul spre gol, pentru 19-17, în minutul 42. Vâlcea a reuşit din nou egalarea, scor 19-19, în minutul 43, minut în care Angela Puşcaş a marcat pentru 20-19. Pentru prima dată în meci, echipa oaspete a reuşit să treacă în avantaj. Era minutul 47 şi tabela indica 20-21. Gorjencele nu au cedat şi impulsionate de public au găsit resursele necesare să revină în joc. Alexandra Gavrilă a revenit pe teren, dar suferind vizibil, în timp ce echipa a mers pe inspiraţia Sabinei Klimek, care a înscris de 3 ori la rând şi CSM Târgu Jiu ajungea la 23-21 în minutul 53. Finalul a fost pe muchie de cuţit. Mult mai experimentată, gruparea vâlceană gestionează mai bine minutele de final, în care reuşeşte egalarea. În ultimul minut, la capătul unei faze prelungite de atac, Vâlcea a dat lovitura şi a reuşit să înscrie, scor 23-24. Elevele lui Liviu Andrieş au mai avut 15 secunde la dispoziţie pentru ultimul atac, dar fără rezultat. După aspectul jocului am putea spune că CSM Târgu Jiu a pierdut nemeritat această confruntare. Chiar antrenorul oaspeţilor a recunoscut că echipa sa a câştigat cu mult noroc la Târgu Jiu. CSM Târgu Jiu a demonstrat în acestă seară că se poate lupta cu orice adversar din Liga Florilor. La CSM Târgu Jiu şi-au făcut debutul cu ocazia acestui meci şi ultimele achiziţii ale grupării gorjene, extrema stângă Andreea Chiricuţă şi pivotul Mirabela Coteţ. O evoluţie foarte bună a avut şi Sabine Klimek, cu 5 goluri marcate, dar şi Alexandra Gavrilă, cu 4g şi un joc consistent până în momentul accidentării, care sperăm să nu fie ceva de durată, iar Alexandra să evolueze în importantul meci de la Craiova, de duminică. Oana Bucă a fost extrem de precisă, ca de obicei, la aruncările de la 7m, iar Angela Puşcaş a făcut şi ea un meci foarte bun, dar de departe cea mai bună jucătoare a echipei gorjene a fost Ekaterina Dzhukeva. Goalkeeper-ul CSM-ului a avut numeroase intervenţii salvatoare, reuşind să apere inclusiv două aruncări de la 7m.

”Cred că este un rezultat nedrept. Fetele au luptat, şi-au dorit victoria, au muncit. Cred că suporterii noştri sunt mulţumiţi de ceea ce au văzut astăzi, pentru că ne-am ridicat la nivelul unui adversar foarte puternic”, a declarat la finalul meciului antrenorul Liviu Andrieş.

Abia sosită la Târgu Jiu de câteva zile, extrema stângă Andreea Chiricuţă consideră rezultatul injust. Noua jucătoare a CSM-ului crede că echipa noastră merita mai mult de la acest meci. Chiricuţă, care a fost impresionată de atmosfera de la Târgu Jiu, a prins minute bune în partida cu Vâlcea, a dat două goluri şi este convinsă că CSM Târgu Jiu poate evita şi barajul. ”Un meci cu un rezultat injust, pentru că am ţinut în şah una dintre cele mai bune echipe din campionat, care joacă în cupele europene, dar noi, din păcate, am făcut câteva mici greşeli, care la acest nivel sunt taxate cu gol. Aş spune că meritam victoria pentru că am dat ritmul acestui meci, şi sincer e mare lucru ca o echipă nou-promovată să ţină în şah o astfel de echipă. Cred că avem şanse să evităm chiar şi barajul”.

Daciana Hosu, handbalista care a făcut senzaţie în poarta României la Campionatul European, a rămas şi ea impresionată de atmosfera de la Târgu Jiu. Goalkeeper-ul echipei din Vâlcea şi al naţionalei României crede că CSM Târgu Jiu stă foarte bine la toate capitolele, atât pe parte ofensivă, cât şi pe parte defensivă. ”A fost un meci dificil. Ne aşteptam la o astfel de partidă grea, mai ales cu asemenea suporteri care împing echipa de la spate. Au fost momente în care credeam că nu mai putem întoarce scorul, totuşi determinarea noastră ne-a ajutat să câştigăm”.

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva, Elena Marica Bercu – Oana Bucă 6g, Alexandra Gavrilă 4g, Angela Puşcaş 3g, Valentina Toader Trică, Mirabela Coteţ, Ira Zinatullina 1g, Andreea Chiricuţă 2g, Adriana Ţăcălie, Pal Ceandani, Florenţa Ilie 1g, Iulia Andrei, Ana Ciolan 1g, Cristina Boian, Sabine Klimek 5g. Antrenor principal: Liviu Andrieş. Antrenor secund: Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Gore Albici. 
Etapa viitoare, CSM Târgu Jiu va evolua în deplasare, pe terenul echipei SCM U Craiova. Partida este programată pentru duminică, 11 decembrie, de la ora 18.00.
GALERIE FOTO

 

Comment here