CSM Târgu Jiu se pregătește de o nouă confruntare dificilă în Liga Florilor. De această dată, echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache va juca în deplasare, pe terenul echipei Gloria Buzău. Meciul contează pentru etapa a-16-a din Liga Florilor. Partida de la Buzău se va juca duminică, 12 februarie, de la ora 18.00. ”Chiar dacă pe hârtie, Buzăul este echipa favorită, având în vedere experienţa pe care o are, noi vom face tot ne stă în putinţă să luăm punct sau puncte la Buzău”, a declarat antrenorul secund al CSM Târgu Jiu, Andrei Enache, care a prefațat astfel duelul de duminică seara de la Buzău.
Andrei Enache a vorbit la conferința de presă despre partida de la Buzău, care se anunță una foarte dificilă, în compania unui adversar valoros, cotat drept favorit. Antrenorul gorjean anunță însă că echipa din Târgu Jiu vrea să răstoarne calculele hârtiei. Enache este convins că jucătoarele CSM Târgu Jiu se pot mobiliza și pot scoate un rezultat pozitiv la Buzău.
Andrei Enache, antrenor secund CSM Târgu Jiu: ”Meci uşor nu prea mai există în Liga Florilor, iar Buzăul are în componenţă jucătoare foarte valoroase şi cu siguranţă ne aşteaptă un meci foarte dificil, dar şi echipa noastră este pe un drum bun. Am căpătat încredere, dar și respectul celorlalte participante în competiţie şi cred că acesta este cel mai mare câştig, pentru că am reuşit să ne facem o carte de vizită destul de bună. Deplasarea la Buzău o abordăm cu foarte multă încredere, pentru că ne-am demonstrat şi nouă că putem să ne ridicăm nivelul atunci când întâlnim adversari puternici. Chiar dacă pe hârtie, Buzăul este echipa favorită, având în vedere experienţa pe care o are, noi vom face tot ne stă în putinţă să luăm punct sau puncte la Buzău”.
În tur, meciul a fost unul extrem de echilibrat. Buzăul s-a impus pe final de meci, 28-26, după ce la pauză a fost 14-14. Antrenorul Andrei Enache mizează în partida de la Buzău pe apărare, compartimentul forte al grupării gorjene. După 15 etape scurse din campionat, CSM Târgu Jiu are cea mai bună apărare din Liga Florilor.
Andrei Enache, antrenor secund CSM Târgu Jiu: ”În momentul de faţă avem cea mai bună apărare din Liga Florilor, ceea ce pentru noi înseamană un lucru foarte important. Știm că punctul nostru forte este apărarea foarte agresivă, mai rămâne ca în atac să încercăm să avem greşeli cât mai puţine, pentru că Buzăul este o echipă care taxează orice greşeală, este o echipă speculativă, iar noi trebuie să încercăm, pe cât putem, să impunem ritmul jocului”.
Chiar dacă meciul cu Gloria Buzău vine la doar patru zile distanță de confruntarea cu CSM București, Andrei Enache spune că echipa s-a recuperat, atât din punct de vedere mental, după eșecul la limită cu echipa din București, dar și din punct de vedere fizic și că nu se pune problema oboselii. Un alt aspect important în privința meciului de la Buzău este faptul că toată jucătorele sunt apte de joc.
Andrei Enache, antrenor secund CSM Târgu Jiu: ”Cred că suntem norocoşi că facem ceea ce ne place, atât noi ca antrenori, cât şi ele ca sportive. Nu cred că e cazul să ne plângem că jucăm din trei în trei zile sau din patru în patru zile, pentru că repet, facem ceea ce ne place, iar pregătirea pe care am făcut-o de la începutul campionatului, cu siguranţă ne ajută şi putem să ducem ritmul ăsta fără probleme, chiar dacă mai sunt și momente când apare oboseala, pentru că e normală, dar la ora meciurilor, nu cred că este jucătoare care să se plângă de oboseală. Suntem bine. Nu sunt probleme de lot. Am reuşit după meciul cu CSM Bucureşti să ne recuperăm şi fizic şi mental, chiar dacă am simţit o oarecare frustrare după meci, mai ales când faci o astfel de partidă împotriva unui adversar de talia CSM Bucureşti, care din punctul meu de vedere se va bate în acest an pentru Liga Campionilor, şi pierzi de o manieră aşa cum am făcut-o noi, simţi o uşoară frustrare. Cred că trebuie să fim conştienţi şi să rămânem cu picioarele pe pământ şi să luăm din înfrângerea cu CSM Bucureşti doar lucrurile pozitive, pentru că echipa noastră a avut multe lucruri pozitive la acest meci. Pe lângă ce am arătat noi în teren să nu uităm că am avut o sală incredibilă şi le mulţumim tuturor. Am reuşit să ne câştigăm, dacă mai era nevoie, un public pe care-l aşteptăm să fie alături de noi la fiecare meci, iar Sala Sporturilor să fie plină, indiferent de adversar, pentru că eu cred că fetele şi-au câştigat dreptul acesta”.
LIGA FLORILOR MOL
Ediţia 2022-2023
Etapa 16
Buzău – Sala ”Romeo Iamandi”
Duminică – 12 februarie 2023, Ora 18.00
SCM Gloria Buzău – CSM TÂRGU JIU
Comment here