Astăzi o sărbătorim pe Florența Ilie, prilej cu care îi urăm multă sănătate, fericire și îndeplinirea tuturor dorințelor! La mulți ani, Florența ILIE!
Ajunsă pe parcursul sezonului trecut la Târgu Jiu, Florența Ilie a contribuit din plin la promovarea echipei CSM Târgu Jiu în Liga Florilor. Extrema dreaptă a grupării gorjene așteaptă cu nerăbdare revenirea în Liga Florilor. A mai jucat în prima ligă a României pentru HCM Slobozia și U Cluj Napoca. În sezonul 2022-2023, alături de CSM Târgu Jiu, va evolua din nou pe prima scenă a handbalului românesc, la primul sezon din istoria clubului gorjean în Liga Florilor. Mult succes Florența Ilie și cât mai multe victorii cu CSM Târgu Jiu!
Florența ILIE are în palmares un titlu mondial cu echipa sub 18 ani a României în 2014 și o medalie de bronz cu echipa de tineret a României în 2016.
Florența Ilie, deși născută la București, s-a mutat de mică cu familia la Mihăilești, acolo unde a început handbalul la vârsta de 11 ani, la echipa Școlii Generale din Mihăilești, Giurgiu. S-a îndrăgostit foarte repede de acest sport, handbalul. A urmat cursurile Colegiul Tehnic Media din București, unde a avut parte și de prima legitimare, iar la vârsta de 17 ani a jucat, cu dublă legitimare și pentru CSU Știinta București. În 2003 a venit și prima convocare la lotul național de junioare al României, cu care, anul următor, în 2014, a adus handbalului românesc titlul de Campioană Mondială. Echipa României a devansat Germania în finala din Macedonia, scor 32-21. Ca urmare a acestei performanțe, Florența Ilie, a fost desemnată cetățean de onoare al orașului Mihăilești. Florența Ilie și-a încheiat junioratul la Școala 181 București și a trecut la echipa de senioare a Științei București pâna în anul 2016. Performanțele Florenței Ilie au continuat și în 2016. A fost chemată la lotul național de tineret al României, cu care a câștigat medalia de bronz în Rusia la Campionatul Mondial de Tineret. După această nouă performanță a fost transferată, sub formă de împrumut, de Dinamo București, echipă la care a evoluat un sezon. În 2017 s-a reîntors la Știința București, la echipa de la care s-a lansat spre loturile naționale. În vara anului 2017 a fost convocată la echipa națională de senioare a României. A jucat pentru România, în calificări, cu Austria, la Oradea, iar câteva zile mai târziu a participat la un stagiu de pregătire cu naționala la Barcelona. În 2019 a semnat cu HCM Slobozia, echipă la care a debutat în Liga Florilor. În 2020 a semnat cu o altă echipă de primă ligă, cu U Cluj-Napoca. Florența Ilie a absolvit masterul în organizare și conducere în sport în cadrul Universității din Pitești.
Nume: Florența Ilie
Data nașterii: 21.07.1996
Loc: București
Post: Extremă dreapta
Comment here