CSM Târgu Jiu continuă întărirea lotului de handbal feminin în vederea noului sezon competiţional. Oficialii clubului au reușit un nou transfer la echipa de handbal senioare a clubului pe postul de inter dreapta, semnând cu Irina Gabriela Neacșu. Handbalista, în vârstă de 20 de ani, a evoluat în precedenta ediție de campionat pentru Activ Prahova Ploiești și a semnat pentru un sezon cu CSM Târgu Jiu.
Formația antrenată de Liviu Andrieș și Andrei Enache s-a întărit, pe linia de 9 metri, cu o jucătoare convocată, în primavara acestui an, la naționala de tineret a României. Cantonamentul a fost însă suspendat din cauza pandemiei.
Proiectul CSM și ambițiile de promovare în Liga Florilor a grupării gorjene, au determinat-o pe Irina Neacșu să semneze cu formația din Târgu Jiu.
„Am venit la Târgu Jiu, pentru că aici am găsit un proiect foarte serios și avem ca obiectiv promovarea”, a declarat Irina Neacșu.
Născută în 28 septembrie 2000, Irina Neacșu este originară din București, unde a și început handbalul la Clubul Sportiv Școlar Nr. 6. Irina și-a continuat junioratul la ACS Școala 181 București, în paralel fiind inclusă și în cadrul Centrului Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea. În 2017 a făcut parte din echipa națională U17 a României cu care a câștigat medaliile de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European, de la Gyor, Ungaria. La nivel de senioare, Irina a evoluat sezonul trecut pentru Activ Prahova Ploiești, echipă care a terminat pe locul doi în seria C, serie în care a evoluat și CSM Târgu Jiu.

Neașsu Irina Gabriela
28.09.2000
Locul nasterii :Bucuresti
Post: Inter dreapta
Junioare: CSS Nr.6 București, ACS Școala 181 București, Centrul Național de Excelență Vâlcea.
Senioare: ACS 181 București, Activ Prahova Ploiești


Comment here