Handbal

Ioana Bianca Stanca: Dorința pe care o avem, să ducem această „bătălie” de a ajunge în Liga Florilor, cred că face din CSM o echipă puternică și capabilă să lupte pentru acest obiectiv

Ioana Bianca Stanca, extrema stângă a CSM Târgu Jiu va continua și sezonul viitor la Târgu Jiu.

Handbalista de 22 de ani este convinsă că echipa antrenată de Liviu Andrieș și Andrei Enache este capabilă să lupte pentru promovarea pe prima scenă a handbalului românesc. Bianca Stanca a semnat pentru încă două sezoane cu CSM.

Născută pe 22 iunie 1998, la Drăgășani, Vâlcea, Bianca a făcut primii pași în handbal la Chimia Râmnicu Vâlcea. Tot în perioada de juniorat a trecut pentru un an și pe la Viitorul Pitești, pentru ca apoi să se întoarcă la Chimia Râmnicu Vâlcea, unde și-a încheiat stagiul de juniorat. În 2017 a făcut pasul în Divizia A și a debutat la senioare la FC Argeș Pitești, unde a evoluat timp de două sezoane. Probleme financiare de la Pitești au dus la desființarea echipei în 2019. Tot în 2019, Ioana Bianca Stanca a semnat cu CSM Târgu Jiu.


Bianca, ți-ai prelungit înțelegerea cu CSM Târgu Jiu pentru următoarele două sezoane! Care au fost argumentele care te-au determinat să faci această alegere?

S.B.: Da, mi-am prelungit înțelegerea cu CSM Târgu Jiu pentru încă doi ani pentru că aici am găsit un proiect sportiv de încredere. Mi-a plăcut încă de la început ideea acestui proiect, mai ales că în 2019, după o bună perioadă de la terminarea campionatului, echipa la care activam, FC Argeș, s-a desființat. Am fost nevoită într-un timp foarte scurt să găsesc o altă echipă cu care să mă înțeleg. Aproape că îmi pierdusem speranța să găsesc un proiect serios, pentru ca niciun club nu îmi inspira încredere. Doamna Nicoleta Lazăr, cu care am început handbalul, mi-a recomandat CSM Târgu-Jiu, ea cunoscând conducerea de la aici, mi-a zis că sigur o să fiu mulțumită, și așa a fost. De atunci fac parte din familia CSM Târgu-Jiu! În plus, modul în care se organizează treaba pentru noul sezon și obiectivul propus, m-au determinat să continui cu CSM Târgu Jiu.

Tu cum ai caracteriza sezonul trecut, întrerupt din păcate de epidemia de coronavirus. Se putea mai mult, chiar dacă echipa era la primul sezon de la înființare?

S.B.: Am avut încredere în noi chiar după primele meciuri de pregătire, am început să ne cunoaștem și să vedem că putem. Încrederea a venit și de la oamenii minunați cu care colaborăm, de la domnul antrenor, din partea conducerii clubului. Toți au fost lângă noi și ne-au susținut la fiecare pas, de aceea au venit și meciurile frumoase pe care le-am avut. Cred că nu am demonstrat în totalitate ce putem face pe teren, dar anul acesta avem timp.

Care a fost pentru tine cel mai plăcut moment din sezonul trecut?

S.B.: Am avut multe momente plăcute sezonul trecut, meciurile victorioase au fost în principiu cele mai frumoase momente pentru mine, nu am cum să remarc un singur moment, pentru că fiecare era plăcut.

Lucrurile au intrat acum pe un făgaș normal, și aici mă refer la faptul că vă puteți antrena într-un cadru organizat. Cum merge treaba? Cum decurg antrenamentele?

S.B.: Ne pregătim cât putem de bine, pentru a fi pregătite 100% în noul sezon. Antrenamentele de pregătire sunt mai solicitante, dar nu băgăm în seamă oboseala și încercăm să facem față situației prezente.

CSM Târgu Jiu s-a întârit în această vară prin aducerea a șase jucătoare. O să fie ceva concurență pe posturi. Cum s-au integrat fetele și dacă e o presiune în plus pentru tine?

S.B.: Având un lot numeros și concurența o să apară, dar lucrul asta este benefic pentru fiecare în parte, pentru că va fi nevoie să demonstreze fiecare ce poate și asta doar prin muncă se va putea. Fetele sunt foarte bine intenționate, ne-am înțeles bine încă de la început, nu a fost o problemă în privința integrării și nici nu cred că o să fie. Pentru obiectivul pe care ni l-am propus anul acesta, pot să zic ca este o mică presiune pentru mine, dar asta nu mă împiedică cu nimic să dau tot ce pot.

Crezi că acum CSM este o echipă capabilă să se lupte pentru promovare?

S.B.: Din pregătire am văzut că avem o echipă puternică, iar dorința pe care o avem, să ducem această „bătălie” de a ajunge în Liga Florilor, cred că face din CSM o echipă puternică și capabilă să lupte pentru acest obiectiv.

În plan personal ce iți dorești pentru acest sezon?

S.B.: Personal, am același obiectiv ca până acum, acela de a munci și de a demonstra profesionalism și dăruire echipei.

Proiectul CSM Târgu Jiu oferă tinerilor din Târgu Jiu posibilitatea să practice un sport și să performeze în sportul pe care-l practică. Ce sfat ai pentru cei mici, pentru tinerii din oraș, care doresc să urmeze o ramură sportivă din cele care funcționează la CSM Târgu-Jiu?

S.B.: CSM Târgu-Jiu poate să le ofere tinerilor cadrul să facă performanță. Nu orice club sportiv poate să îndeplinească criterii de performanță încă de la început. Copiii care își doresc să se dedice sportului, trebuie sa fie fericiți ca au în oraș această posibilitate. Să vină cu încredere, pentru că la CSM se face treabă!


Stanca Ioana Bianca
22.06.1998
Drăgășani, Vâlcea
Post: Extremă stânga
Junioare: Chimia Râmnicu Vâlcea, Viitorul Pitești
Senioare: FC Argeș 2017-2019, CSM Târgu Jiu

Comment here