„Sper că într-o zi, un sportiv pregătit de mine, să reprezinte cu succes România la nivel european și mondial”, este marele vis al antrenorului Mădălin Gorjanu. În timp ce noua generație de luptători de la Târgu Jiu, reprezentată de Alexandru Beșliu sau Eduard Popescu, câștigă numeroase titluri naționale, la Târgu Jiu se pun bazele unei noi școli de lupte libere. Astfel, oficialii clubului din Târgu Jiu împreună cu antrenorul Mădălin Gorjanu au demarat un program de selecţie pentru copii, fete şi băieţi, pentru alcatuirea unei grupe de începători la secţia de lupte libere. Sunt asteptaţi copii cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani.
Fostul mare sportiv de performanță, Mădălin Gorjanu, a îmbrăţişat acum cariera de antrenor şi vrea să împartă şi celor mici din experienţa sa. Mădălin Gorjanu s-a alăturat proiectului sportiv CSM Târgu Jiu și imediat s-a apucat de treabă, iar secția pe care o conduce a început să prindă viață. Pe lângă antrenamentele cu sportivii deja calificați la turneele finale, Mădălin Gorjanu vrea să pregătească o nouă generație de luptători la Târgu Jiu. Deja are câțiva „voinici” de doar 8-9 ani la antrenamente. Copii vin cu plăcere la sală, iar părinții lor sunt foarte încântați de acestă oportunitate pe care o au copii de a face sport într-un cadru organizat.
Misiunea actualului antrenor al secției de lupte libere a CSM Târgu Jiu nu este însă una ușoară. Promovarea acestor copii spre marea performanță presupune multă muncă, implicare, dar și multă atenție acordată celor mici, de la comportamentul lor la antrenamente, meciuri sau în afara sălii, la eforturile și sacrificiile pe care ei le fac și până la modul de antrenament, dată fiind situația epidemiologică actuală. Totuşi, nu poţi să ajungi spre marea performanţă fără efort şi multe sacrificii, iar Mădălin Gorjanu știe cel mai bine acest lucru.
Am stat de vorbă cu antrenorul Mădălin Gorjanu, care ne-a dat câteva detalii despre noul său proiect la CSM Târgu Jiu, acela de a pregăti o nouă generație de luptători. Ca orice antrenor pasionat de munca sa, Mădălin Gorjanu are ambiții mari. Gorjanu ne-a dezvăluit care este marele său vis atunci când vine vorba de sportivii pe care-i antrenează.
Domnule Mădălin Gorjanu, de numele dumneavoastră se leagă multe performanțe în acest sport. Dacă este să faceți o retrospectivă, care moment din cariera dumneavoastră vă este cel mai drag?
Mădălin Gorjanu: Mulțumesc de întrebare! Este o întrebare care îmi răscolește multe amintiri frumoase. Am trăit multe momente frumoase de-a lungul carierei de sportiv, dar cu siguranță cel mai important și drag moment a fost atunci când am reprezentat România la Campionatul European de la Izmir, Turcia. Este o senzație unică, ceva care îți rămâne în minte pe viață!
Le povestiți celor pe care-i antrenați despre acel moment sau despre alte momente din carieră? Vă întreabă elevii dumneavoastră despre perioada de sportiv?
Mădălin Gorjanu: Da, sunt întrebat din ce în ce mai des în ultimul timp. Cred că o parte din ,,vină” o aveți și dumneavoastră pentru că ați publicat palmares meu ca sportiv pe situl csmtargujiu.ro. Bineînțeles că răspund de fiecare dată cu placere, pentru că este o etapă foarte frumoasă din viața mea.
Ați intrat în proiectul CSM Târgu Jiu cu gândul de a face performanță. Care este visul dumeneavoastră în acest sens?
Mădălin Gorjanu: Da, am intrat cu gândul de face performanță la acest club, și ca orice antrenor am un vis mare. Poate pare imposibil de realizat, dar eu sper, că într-o zi, un sportiv pregătit de mine, să reprezinte cu succes România la nivel european și mondial.
Știu că ați demarat preselecțiile la copii si juniori. Vorbiți-ne despre acest proiect. Ce presupune? La ce categorii de vârstă vă adresați? Ce spun copii care vin la sala de antrenament? Dar părinții?
Mădălin Gorjanu: Este vorba de un program de selecţie pentru copii, fete şi băieţi, pentru alcatuirea unei grupe de începători la secţia de lupte libere a CSM Târgu Jiu. În continuare aștept copii la sală cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani. Chiar dacă este o perioadă dificilă, mă bucură faptul că au venit câțiva ,,voinici” de 8-9 anișori, care sunt extrem de încântați. Părinții, mulți dintre ei foști sportivi, sunt și ei entuziasmați când își văd micuții executând deja procedee tehnice la scurt timp după ce au pășit în sala de antrenament.
Am văzut că ați început antrenamentele. Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să practice acest sport pentru a fi selectați?
Mădălin Gorjanu: Cei care vor să practice acest frumos sport trebuie doar să fie sănătoși și să-și dorească cu adevărat asta! Nu este deloc un sport ușor, dar este un sport frumos, un sport care te disciplinează și te pregătește pentru viață.
Preselecția este deschisă în continuare?
Mădălin Gorjanu: Da, sigur. Copiii pot veni în continuare la sala. Nu voi refuza niciodată un copil care își dorește să facă sport. Ușa rămâne deschisă și așa va fi mereu.
Aveți tot ce vă trebuie pentru acest proiect?
Mădălin Gorjanu: În mare parte da, avem ce ne trebuie. Mă bucură faptul că sunt și discuții privind o sală specială doar pentru lupte și atunci totul va fi perfect.









Comment here