Echipa de handbal masculin Juniori 3 a CSM Târgu Jiu a pierdut partida disputată sâmbătă, 11 mai, în deplasare, scor 30-37, contra liderului, HC ”Talentul Este Cheia” București. Meciul a contat pentru etapa a 10-a, ultima din Grupa 3 Valoare. Echipa pregătită de Vali Popescu a terminat Grupa 3 Valoare pe locul 4.
Final de sezon și pentru juniorii 3 de la CSM Târgu Jiu, care au încheiat în acest weekend seria meciurilor din Grupa 3 Valoare. Sâmbătă, 11 mai, băieții pregătiți de Vali Popescu s-au deplasat la București, pentru ultima partidă din acest sezon, contra liderului din Grupa 3 Valoare, HC ”Talentul Este Cheia” București. Gorjenii au pierdut partida, scor 30-37, la capătul unui meci foarte disputat, în care băieții lui Vali Popescu, coordonați la acest meci de Andrei Enache, au dat o replică solidă liderului G3V.
Meciul a început într-o notă de echilibru, drept dovadă și scorul înregistrat pe parcursul primelor minute de joc, 7-6, în minutul 8, 10-10, în minutul 17, sau 14-14, în minutul 20. Finalul primei reprize a aparținut gazdelor care au reușit să intre cu +3 la vestiare, scor 18-15. Gorjenii au început tare repriza secundă și-au reușit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, scor 19-19, în minutul 29. Minute bune scorul s-a menținut egal pe tabelă. Gazdele au mărit presiunea la poarta gorjenilor și s-au desprins la 26-21, dar băieții lui Vali Popescu au replicat cu o serie de 3 goluri la rând, cu care au revenit în joc, scor 26-24, în minutul 39. Tot două goluri avans aveau gazdele și în minutul 47, scor 32-30. Pe final de meci, gazdele au reușit desprinderea pe tabelă. S-a terminat 37-30, dar antrenorul Vali Popescu consideră că scorul nu reprezintă realitatea din teren.
Vali Popescu, antrenor Juniori 3 CSM Târgu Jiu: ”Scorul nu reprezintă realitatea din teren. Eu personal sunt extrem de mulțumit de ceea ce am văzut în teren, pentru că am avut momente foarte bune de joc. Sunt bucuros că ne întoarcem acasă sănătoși, fără accidentari, pentru că a fost un sezon lung, destul de dificil. Am terminat pe 4 în G3V, dar consider că locul nostru era mai sus în clasament, am fi meritat chiar să mergem la Turneul Final. Vreau să-i felicit pe toți jucătorii care au facut parte din lotul CSM Târgu Jiu, care au contribuit la calificarea în Grupele Valoare și la clasarea din grupă. Au muncit mult la antrenamente, au intrat pe teren cu ambiție și determinare și au luptat până la capăt, indiferent de adversar sau de alte probleme. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de echipă în acest sezon, mulțumim părinților și conducerii clubului pentru sprijin”.
CSM Târgu Jiu: Vlad Mezdrea 1g, Mihai Bordușanu 1g, Darius Beuran, Narcis Popescu, Ianis Penescu 4g, Adelin Negrea, Andrei Mornea, Alexandru Ungureanu, David Bîrlete 2g, Alexandru Anghel, Ștefan Stănoiu, Mihai Ularu, David Honcioiu 11g, Mihnea Ciobanu 1g, Robert Guran 7g, Cătălin Popescu 3g. Antrenor: Valentin Popescu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL JUNIORI 3
EDIȚIA 2023-2024
GRUPA 3 VALOARE
ETAPA 10
BUCUREȘTI, SALA ȘCOALA 205
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
ORA 13.00
HC ”TALENTUL ESTE CHEIA” BUCUREȘTI – CSM TÂRGU JIU 37-30(18-15)
Comment here