Echipa de handbal junioare 3 a clubului CSM Târgu Jiu are parte de o deplasare dificilă la finalul acestei săptâmâni. Duminică, 16 februarie, într-un meci din cadrul etapei a-19-a din Seria E, CSM Târgu Jiu va juca pe terenul echipei CSS Caracal. Meciul este programat să înceapă la ora 11.00.
Neînvinsă în 2020, formaţia antrenată de Andrei Enache vrea să-şi continue parcursul excelent şi să scoată un rezultat pozitiv şi din confruntarea cu CSS Caracal. Are însă de trecut de o echipă foarte bună, care ocupă locul trei în serie.
Andrei Enache se aşteaptă la un meci dificil la Caracal, dar este încrezător în şansele echipei sale, în special datorită evoluţiilor foarte bune din acest an.
„Va fi un meci interesant şi dificil împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe din serie. Mergem la Caracal cu încredere şi optimism şi datorită muncii pe care am depus-o în toată această perioadă. Abordăm meciul cu şanse reale de a ne califica în etapa următoare a competiţiei. Fetele merită din plin acest lucru datorită progresului pe care l-au avut în ultimul timp, atât individual, dar şi ca echipă. Cred că acesta este cel mai mare câştig pentru noi toţi, deoarece mulţi dintre aceşti copii ar putea peste 2-3 ani să reprezinte cu mândrie culorile CSM Târgu Jiu în competiţiile destinate senioarelor.”
Meciul de la Caracal nu este unul decisiv pentru calificarea la Turneul Final. Pentru a ajunge în următoarea fază a comptiţiei, handbalistele junioare mai au nevoie de o victorie în ultimele trei etape. Au însă un program dificil pe final de sezon regulat. CSM Târgu Jiu va juca împotriva primelor trei clasate.
„Nu este un meci decisiv, dar îmi doresc ca fetele să îşi demostreze lor că se pot bate de la egal la egal cu cele mai bune echipe din serie. Pentru a fi siguri de calificare trebuie să câştigăm un meci din ultimele trei etape în care jucăm cu primele trei clasate, echipe cu tradiţie in handbalul juvenil feminin.”
Singura incertitudine din lotul CSM Târgu Jiu este portarul Daria Dumitru, care a suferit o entorsă la antrenamentul de marţi, dar Andrei Enache speră ca jucătoarea să se recupereze până la ora meciului.
Înaintea acestei etape, CSM Târgu Jiu este pe locul 5 în serie cu 31 de puncte acumulate, în timp ce gazdele de la CSS Caracal sunt pe locul trei, cu 33 de puncte. După meciul de la Caracal, CSM Târgu Jiu va mai juca pe 23 februarie, la Târgu Jiu, cu liderul CSM Chimia Râmnicu Vâlcea, iar pe 1 martie, în deplasare, cu ocupanta locului doi, LPS Slatina.
Comment here