Echipa de handbal feminin senioare a CSM Târgu Jiu a înregistrat a cincea victorie consecutivă în această ediţie de campionat. Într-un meci din etapa a-6-a din Seria B a Diviziei A, CSM Târgu Jiu s-a impus în deplasare, în faţa echipei CNOPJ Baia Mare, scor 35-33, la pauză 18-16. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Liviu Andrieş şi Andrei Enache continuă să fie pe locul 2 în clasament, cu 15p, fiind devansată de satelitul Gloria Bistriţa II, care are tot 15p, dar stă mai bine la golaveraj.
Deplasare lungă şi grea pentru CSM Târgu Jiu în nordul ţării, la Baia Mare. Elevele lui Liviu Andrieş au dat peste o echipă incomodă şi agresivă. Cu o serie de jucătoare abia revenite după accidentări, echipa noastră a avut mult de tras pentru a-şi asigura cele trei puncte puse în joc. S-a văzut asta din evoluţia scorului. Echipa gazdă a fost cea care a deschis scorul şi s-a instalat la conducere, scor 4-2 în minutul 5 şi 8-4 în minutul 9. CSM Târgu Jiu nu a cedat şi până la jumătatea primei reprize a strans scorul la 10-9. Baia Mare a continuat să conducă pe tabelă şi în minutul 20, scor 12-10. A venit însă o serie de 4 goluri consecutive în contul CSM şi tabela indica 12-14. În minutul 27 a fost rândul gorjencelor să aibă un avans de 4 goluri, scor 14-18. Baia Mare a încheiat prima parte cu două goluri, iar tabela indica un avans de două goluri în favorea gorjencelor, scor 16-18, la pauză.
Repriza secundă a început într-o notă de echilibru, cu Baia Mare reuşind egalarea, 20-20 în minutul 36 şi 21-21 în minutul 38. CSM Târgu Jiu a apăsat pe acceleraţie şi s-a distanţat la 4 goluri pe tabelă, 26-22 în minutul 43. Avansul de 4 goluri s-a menţinut şi în minutul 49, scor 25-29, iar un minut mai târziu, avansul echipei gorjene avea să se mărească la 5 goluri, 25-30. Baia Mare a redus din diferenţă şi s-a apropiat periculos la 2 goluri, scor 31-33, în minutul 57. Au venit însă alte două goluri în contul CSM Târgu Jiu, reuşite care au mărit din nou ecartul la patru goluri, 31-35. Gazdele au mai punctat şi ele pe final, dar prea târziu pentru a pune în pericol victoria echipei din Târgu Jiu. Scor final, CNOPJ Baia Mare – CSM Târgu Jiu 33-35.
Liviu Andrieş a pus diferenţa mică de scor din acest meci pe seama ratărilor, dar şi a jocului ceva mai slab în plan defensiv făcut de elevele sale. Andrieş este însă mulţumit că echipa sa a reuşit să obţină cele trei puncte puse în joc şi deja se gândeşte la meciul din etapa a-8-a, cel cu U Cluj, principala contracandidată la un loc pe podium.
Liviu Andrieş, antrenor CSM Târgu Jiu: „A fost un meci greu, pe care fetele mele l-au făcut să fie greu. Totul pe fondul mai multor ratări și a unei apărări fără agresivitate, iar asta se vede din numărul mare de goluri primite. Din acest meci rămânem cu victoria și cu cele 3 puncte în clasament. De acum încolo trebuie să muncim mai mult și mai bine la antrenamente, pentru a pregăti meciurile care urmează, şi în special cel din etapa a opta, cel mai important, cel de la Cluj”.
Cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu a fost Iulia Andrei cu 9 goluri înscrise, fiind urmată de Bianca Ştefania Chiriţă cu 6g şi Ira Zinatullina cu 5 goluri marcate.
Următoarea etapă, CSM Târgu Jiu trebuia să joace pe teren propriu, cu AMY Slatina. Meciul era programat pentru 31 octombrie, dar Amy Slatina a remis în 12 octombrie o adresă către FRH prin care a solicitat retragerea din campionat. Astfel, CSM Târgu Jiu va sta în etapa a-7-a și următorul meci pentru gorjence este cel de la U Cluj, din etapa a-8-a, meci programat pe 7 noiembrie. Rezultatele obținute până în acest moment de AMY Slatina au fost anulate.
HANDBAL FEMININ
DIVIZIA A / SERIA B
ETAPA 6 – Duminică 24 octombrie 2021 – Ora 11.00
CNOPJ Baia Mare – CSM Târgu Jiu 33-35 (16-18)
CSM TÂRGU JIU: Alina Chiuchiatu, Cristina Popovici, Elena Marica Bercu – Bianca Ştefania Chiriţă 6g, Bianca Stanca 3g, Oana Iordache 1g, Andreea Olariu, Valentina Toader 1g, Mădălina Olariu 4g, Irina Neacşu, Ira Zinatullina 5g, Gabriela Frunză, Iulia Andrei 9g, Ioana Toader 2g, Sabine Klimek 4 g. Antrenor: Liviu Andrieş.
Comment here