EHF EUROPEAN LEAGUE WOMAN 2023-2024Handbal

EHF European League, Etapa 2. CSM Târgu Jiu a pierdut primul meci de pe teren propriu din Grupa D. CSM Târgu Jiu – Costa del Sol Malaga 25-35

CSM Târgu Jiu a pierdut confruntarea de pe teren propriu în fața grupării iberice Costa del Sol Malaga, scor 25-35, la pauză 13-16, într-un meci disputat duminică, 14 ianuarie. Meciul a contat pentru etapa a 2-a din Grupa D a EHF European League. ”Ne-au dominat din punct de vedere al experienței, pentru că au foarte multe meciuri jucate în cupele europene. S-a văzut acest lucru, noi am avut trac, chiar dacă am jucat acasă. Sunt foarte supărat pentru cum ne-am prezentat astăzi”, au fost primele reacții ale antrenorului CSM Târgu Jiu, Liviu Andrieș.

Peste 1100 de spectatori au luat cu asalt Sala Sporturilor din Târgu Jiu pentru a fi alături de handbalistele lui Liviu Andrieș la primul meci pe teren propriu din faza grupelor EHF. A fost o premieră pentru gruparea gorjeană, iar emoțiile unei astfel de confruntări se pare că și-au spus cuvântul în jocul echipei. Chiar și în condițiile în care a pierdut confruntarea, echipa noastră a fost susținută în permanență de spectatorii gorjeni, care la final le-au aplaudat pe fete și le-au încurajat. Liviu Andrieș a ținut să le mulțumească spectatorilor prezenți la sală și și-a cerut scuze pentru prestația echipei sale. ”Țin să le mulțumesc spectatorilor prezenți la sală și îmi cer scuze pentru prestația noastră”, a spus Liviu Andrieș la conferința de presă. 

Echipa gorjeană a început bine şi a condus cu 3-1 şi 4-2. După ce ibericele au deschis seria golurilor, gorjencele au replicat prin Iuliia Andriichuk, gol de la 7 metri, și apoi cu o serie de 3 goluri la rând marcate de Maria Gavrilă. Ibericele au replicat la rândul lor și au trecut în avantaj, scor 4-5, dar Maria Gavrilă a găsit din nou drumul spre gol pentru 5-5. Echipa oaspete și-a mărit avantajul la 3 goluri, scor 5-8. Ana Ciolan a redus din diferență, pentru 6-8. Malaga s-a distanțat însă la +4, scor 6-10. A urmat apoi o perioadă foarte bună de joc pentru gruparea gorjeană, care s-a apropiat la doar un gol pe tabelă, scor 11-12, după câteva parade reușite de Ekaterina Dzhukeva și după golurile semnate Iuliia Andriichuk, Ana Ciolan, Ira Zinatullina și Florența Ilie. Seria bună a echipei noastre a fost întreruptă de jucătoarele din Spania, care și-au mărit avansul la 4 goluri, scor 11-15. Gorjencele nu au cedat și au dat replica prin Laura Moldovan, care a înscris două goluri la rând, scor 13-15. Ultima fază a primei reprize a adus un nou gol pentru iberice, de la 7 metri. Astfel, echipa oaspete a intrat cu 3 goluri avantaj la pauză, scor 13-16. 

Repriza secundă a început destul de bine pentru CSM Târgu Jiu. Susținute de public, gorjencele au marcat prin Maria Gavrilă, Ana Ciolan și Ana Maria Lopătaru, iar diferența era de doar două goluri, scor 16-18. Maria Gavrilă a mai găsit o breșă în apărarea ibericelor și a menținut în joc echipa din Târgu Jiu, scor 16-19. Ceva s-a rupt însă în jocul echipei noastre, care a început să cedeze teren. În ciuda reușitelor de pe semicerc ale Anei Ciolan, Malaga s-a distanțat constant pe tabelă, care a ajuns la 20-29. Seria echipei oaspete a fost întreruptă de reușita de efect a extremei Florența Ilie, scor 21-29. Ira Zinatullina și Sabine Klimek și au trecut numele pe lista marcatoarelor, dar Malaga s-a detașat pe tabelă, scor 23-32. Florența Ilie a reușit să o învingă în două rânduri pe portărița spaniolă, pentru 25-32, însă Malaga a încheiat meciul în forță, cu alte 3 reușite. S-a terminat 25-35. Aceasta a fost a doua înfrângere consecutivă pentru echipa gorjeană în Grupa D EHF Euroepean League. 

Pentru echipa noastră au marcat Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă 6 goluri, Ana Ciolan 6 goluri, Florenţa Ilie 4 goluri, Ira Zinatulina 3 goluri, Laura Moldovan 2 goluri, Iulia Andriiciuk 2 goluri, Ana Maria Lopătaru 1 gol, Sabine Klimek 1 gol. Ekaterina Dzhukeva a încheiat cu partida cu 7 intervenţii, iar Andreea Chetraru şi Elena Marica Bercu au reușit câte o intervenție.

Vizibil afectat de rezultatul de pe tabelă, Liviu Andrieș a oferit prima reacție după acest meci. 

Liviu Andrieș, antrenor CSM Târgu Jiu: ”Sunt foarte supărat pentru cum ne-am prezentat astăzi. Ne-au dominat din punct de vedere al experienței, pentru că au foarte multe meciuri jucate în cupele europene. S-a văzut acest lucru, noi am avut trac, chiar dacă am jucat acasă.  Nu am jucat nimic. Pentru noi e o premieră și nu am știut să ne bucurăm de acest meci. Cu acest lot am evoluat și în Ungaria, și la Mioveni. Am reușit să ne ridicăm la nivelul echipei din Ungaria. Nu ne convin acest gen de echipe, care joacă mult pe unu la unu, pe depășiri. Nouă ne plac adversarii cu talie, cei mici, iuți, sunt incomozi”. 

EHF EUROPEAN LEAGUE
GRUPA D / ETAPA 2
TÂRGU JIU, SALA SPORTURILOR
DUMINICĂ 14 IANUARIE 2024
ORA 13.00
CSM TÂRGU JIU – COSTA DEL SOL MALAGA 25-35(13-16)

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva(7 intervenții), Andreea Chetraru(1 intervenție), Elena Marica Bercu(1 intervenție /7m)– Bianca Ștefania Chiriță, Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă 6g, Andreea Mihart, Mirabela Coteț, Ira Zinatullina 3g, Andreea Chiricuță, Laura Moldovan 2g, Ana Maria Lopătaru 1g, Florența Ilie 4g, Iuliia Andriichuk 2g, Ana Cătălina Ciolan 6g, Sabine Klimek 1g. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici. Maseur: Petre Tocaru.

CSM Târgu Jiu va juca următorul meci din EHF pe 20 ianuarie, în deplasare, cu formaţia norvegiană HK Sola. Însă cel mai apropiat duel este cel din Liga Florilor. Miercuri, 17 ianuarie, de la ora 17.30, CSM Târgu Jiu va juca, tot pe teren propriu, cu Dunărea Brăila. 

Comment here