Sărbătorile de iarnă vor fi mult mai frumoase pentru Grupa U14 baschet feminin a CSM Târgu Jiu, care după disputarea celor patru turnee din Grupa B din Faza a-II-a a Campionatului Naţional U14, a terminat Grupa B pe locul 2 şi s-a calificat la Turneul Semifinal. Final de an cu două victorii pentru echipa de baschet feminin U14 a CSM Târgu Jiu la ultimul turneu din grupă. Tinerele baschetbaliste U14, pregătite de Laurențiu Răuț, s-au deplasat la Oradea pentru meciurile din Turneul 4 din Grupa B. Gorjencele s-au confruntat în primul meci cu ACS Rookies Oradea, scor 45-50. Au urmat apoi victoriile cu CSS Gloria Valbon Arad, scor 60-37, și cu CN Mihai Eminescu Oradea, scor 70-38.
Baschetbalistele U14 CSM Târgu Jiu au făcut un nou turneu foarte bun. Chiar dacă era deja calificată la Turneul Semifinal după disputarea Turneului 3, echipa pregătită de Laurenţiu Răuţ nu a făcut doar act de prezenţă la Oradea, acolo unde s-au disputat meciurile ultimului turneu din această fază a competiţiei. Două victorii şi o înfrângere a fost bilanţul după Turneul 4, disputat în sala de sport a Universităţii din Oradea. Prima confruntare la acest ultim turneu a fost una extrem de echilibrată, cu echipa de pe primul lor, Rookies Oradea. Cele două echipe au trecut rând pe rând la conducere, într-o partidă pe muchie de cuţit, decisă pe final. Gazdele s-au impus cu 50-45. Baschetbalistele CSM Târgu Jiu nu au cedat şi s-au mobilizat foarte bine pentru celelalte două partide, pe care le-au câştigat fără probleme. În meciul doi, cu Valbon Arad, gorjencele au dominat categoric întâlnirea şi s-au impus cu 60-37. La fel s-a întâmplat şi în ultimul meci, cu CN Mihai Eminescu Oradea. Baschetbalistele noastre au controlat autoritar partida şi au câştigat cu 70-38. Laurenţiu Răuţ şi-a felicitat jucătoarele pentru evoluţia de la acest ultim turneu, dar şi pentru parcursul foarte bun din acest sezon, care a culminat cu calificarea la Turneul Semifinal.
Laurențiu Răuț, antrenor echipa U14 baschet feminin CSM Târgu Jiu: ”Am terminat și ultimul turneu cu două victorii din trei meciuri, iar eu mă declar mulţumit de atitudinea fetelor și dacă nu existau câteva greșeli individuale puteam să plecăm fără înfrângere. Mă bucură atitudinea fetelor, care deși erau calificate, au tratat cu seriozitate și acest ultim turneu din acest an, ceea ce ne dă mari speranțe pentru ceea ce va urma. Vreau să le felicit pe fete pentru tot ce au realizat în acest sezon. Acum, la sfârșit de an, vreau să urez tuturor sărbători fericite, multă sănătate și un an 2023 cu multe realizări!”.
Grupa U14 Feminin CSM Târgu Jiu: Diana Nica, Iulia Rădulea, Maria Zamfirescu Rădulea, Alexia Dană, Iulia Batoancă, Teodora Sarcină, Antonia Tetileanu, Sara Canavea, Ilinca Oproiu, Gabriela Uzuru, Giulia Ularu, Carla Deaconu. Antrenor: Laurențiu Răuț.
CAMPIONATUL NATIONAL – U14 FEMININ
Grupa B / Turneul 4
17-18 Decembrie 2022
Oradea, Sala Universitatea Oradea
Sâmbătă, 17.12.2022, Ora 09.30
CSM Târgu Jiu – ACS Rookies Oradea 45-50
Sâmbătă, 17.12.2022, Ora 17.00
CSM Târgu Jiu – CSS Gloria Valbon Arad 60-37
Duminică, 18.12.2022, Ora 10.00
CSM Târgu Jiu – CN Mihai Eminescu Oradea 70-38
Baschetbalistele CSM Târgu Jiu vor intra într-o binemeritată vacanţă, care însă nu va dura foarte mult. Fetele vor relua antrenamentele la începutul lunii ianuarie, în vedere pregătirii următoarei faze a campionatului: Turneul Semifinal. Următoarea fază a competiţiei, Turneul Semifinal, se va desfăşura în două etape. Prima etapă este programată la finalul lunii ianuarie, pe 28-29 ianuarie, în timp ce etapa a doua se va disputa pe 11-12 februarie.
Tinerele noastre baschetbaliste, împreună cu antrenorul Laurenţiu Răuţ, merită felicitări pentru parcursul excelent din campionat, pentru baschetul frumos pe care l-au practicat şi pentru calificarea la Turneul Semifinal. Le dorim mult succes în următoarea fază a campionatului!
Comment here