Handbalistele senioare de la CSM Târgu Jiu se pregătesc pentru o nouă confruntare în campionat. În drumul către Liga Florilor, CSM Târgu Jiu va juca, pe teren propriu, cu echipa Centrului Național de Excelență de la Baia Mare. Meciul dintre CSM Târgu Jiu și CNOPJ Baia Mare este programat pentru duminică, 3 aprilie, de la ora 12.00 și contează pentru etapa 19-a din Seria B a Diviziei A. ”Trebuie să pregătim meciul foarte bine tactic, să ne facem jocul nostru și să adăugăm încă trei puncte în clasament”, este mesajul transmis de handbalista care apără poarta CSM Târgu Jiu, Cristina Popovici.
Pentru formația pregătită de Liviu Andrieș cuvântul de ordine în vestiar, înainte de meciul cu Baia Mare, este victoria. ”Nu va fi ușor, ne așteaptă un meci greu”, avertizează Cristina Popovici, handbalista care apără poarta CSM-ului. Cristina Popovici a contribuit din plin, prin paradele sale, la seria excelentă din campionat a grupării gorjene. Înaintea partidei cu Baia Mare am stat de vorbă cu portărița CSM Târgu Jiu. Experimentata jucătoare, cu multe sezoane pe prima scenă a handbalului românesc, ne-a spus cum a trăit meciul din Cupa României cu Rapid, dar și cum vede duelul cu handbalistele de la Baia Mare.
Cristina, cum ai trăit de acolo, din teren, meciul cu Rapid, din Cupa României?
Cristina Popovici: A fost un meci aparte cu sentimente intense. Trăiești mai rar astfel de meciuri, cu o asemenea atmosferă, cu un public de senzație, care a făcut o atmosferă de Liga Florilor, într-un meci în care, chiar dacă am plecat cu șansa a doua, au fost foarte multe momente când am făcut față cu brio unui asemenea adversar.
Cum a fost să marchezi împotriva liderului din Liga Florilor?
Cristina Popovici: Foarte plăcut, mai ales că publicul a gustat din plin acel gol, deși diferența de scor era destul de mare, dar mă bucur că am contribuit atât eu, cât și colegele mele de echipă, împreună cu liderul din Liga Florilor la un spectacol handbalistic plăcut ochiului.
A fost un meci în care v-aţi testat forţele cu una dintre echipele puternice ale handbalului feminin românesc la ora actuală. A fost un fel de repetiţie pentru Liga Florilor. Au fost destul de multe momente în care ați reuşit să vă ridicaţi la nivelul adversarului. Cum a fost impactul cu o echipă de Liga Florilor? Ce a însemnat pentru tine, pentru colegele tale un astfel de meci?
Cristina Popovici: Cred că din astfel de meciuri ai doar de câștigat. Experiența și diferența de valoare și-au spus cuvântul, pentru că știm foarte bine că 90 % din lotul Rapidului este de lot național. A fost un test bine venit pentru noi, pentru a vedea ce mai trebuie pus la punct pentru meciul cu U Cluj, meciul care pe noi ne interesează cu adevărat, extrem de important în drumul nostru către Liga Florilor.
Cred că nu ai mai trăit de mult o astfel de atmosferă, aşa cum a fost la meciul cu Rapid. Fanii au fost alături de voi până la final.
Cristina Popovici: A fost într-adevăr o atmosfera minunată, pe care orice jucător și-o dorește la fiecare meci. Este o plăcere să joci cu asemena public.
Revenim în lupta pentru promovare. Vine Baia Mare la Târgu Jiu. Cum crezi că va fi meciul? La ce să ne aşteptăm?
Cristina Popovici: La un meci foarte greu. Baia Mare are o echipa tânăra, bătăioasă. Dacă ne uităm la meciul din tur, care s-a încheiat la o diferența mică de scor, atunci trebuie să ne luăm toate măsurile și să tratăm meciul cu maximă seriozitate. Trebuie să pregătim meciul foarte bine tactic, să ne facem jocul nostru și să adăugăm încă trei puncte în clasament.
Bateţi tot până la final?
Cristina Popovici: Cu seriozitate, motivație și multă muncă, eu cred că da. Noi asta ne dorim, iar la sfârșit să sărbătorim promovarea.
Un mesaj pentru fanii CSM.
Cristina Popovici: Le mulțumim pentru susținere și îi așteptam în continuare alături de noi! Este clar al 8-lea jucător. HAI CSM!
DIVIZIA A SERIA B
Târgu Jiu – Sala Sporturilor
Etapa 19
03.04.2022 – Ora 12.00
CSM Târgu Jiu – CNOPJ Baia Mare
Comment here