Handbal

Divizia A, Seria B/CSU Oradea – CSM Târgu Jiu, duminică, 12 septembrie, ora 12.00. Alina Ciuchiatu: Vom trata meciul cu maximă seriozitate. Ne dorim să începem campionatul cu dreptul

Duminică, 12 septembrie, CSM Târgu Jiu va lua startul într-o nouă ediţie de campionat. Gorjencele merg în vestul României, pentru duelul cu bihorencele de la CSU Oradea. Partida contează pentru prima etapă din Divizia A, Seria B.

Înainte de debutul campionatului am stat de vorbă cu gorjeanca Alina Ciuchiatu. Talentată, ambiţioasă, Alina este unul dintre cei trei goalkeeperi care apără buturile echipei din Târgu Jiu. Alina a vorbit despre noul sezon din Divizia A, despre meciul de la Oradea şi le-a transmis un mesaj fanilor echipei din Târgu Jiu.

Alina, încep şi meciurile oficiale. Cum vezi noul sezon, cu seria de 13 echipe?

Alina Ciuchiatu: Da, începe noul sezon competițional și mă bucur că acum nu se va mai desfășura sub formă de turnee. Sunt 13 echipe în serie și eu cred că șansele sunt mult mai mari pentru a promova, deoarece la finalul sezonului competițional, echipa clasată pe primul loc va promova direct în Liga Florilor.

Alina, cum crezi că va fi de această dată confruntarea cu CSU Oradea? Aţi reuşit să le învingeţi, la Târgu Jiu, la Memorialul „Mircea Paşek”, într-o confruntare amicală, de pregătire.

Alina Ciuchiatu: Meciul de duminică are o încărcătură foarte mare asupra ambelor echipe. Aici este vorba de un meci oficial, este vorba şi de prima etapă, de debutul în noul sezon. Echipa din Oradea este foarte disciplinată din punct de vedere tactic și cred că dorește cu orice preț sa obțină victoria în faţa noastră. Chiar dacă până acum nu am avut probleme cu acestă echipă, vom trata meciul cu maximă seriozitate, ca fiind unul foarte important, pentru că ne dorim să începem campionatul cu dreptul.

E mai puternică CSM Târgu Jiu faţă de sezonul trecut?

Alina Ciuchiatu: CSM a fost o echipă puternică încă de la început. Anul acesta au venit fete noi în cadrul lotului, cu experiența promovării în prima ligă. Cu siguranță, împreună vom reuşi să încheiem sezonul în fruntea clasamentului.

Pe lângă obiectivele clubului, tu ce obiectiv ţi-ai propus pentru acest sezon?

Alina Ciuchiatu: Din acest punct de vedere, pentru mine, obictivul meu este cât se poate de clar, să fiu sănătoasă şi aptă din punct de vedere fizic, pentru a-mi ajuta echipa.

Se joacă aşadar tur-retur, cu accesul spectatorilor în săli.

Alina Ciuchiatu: Mă bucur foarte mult că spectatorii au acces în sală. Îmi doresc să vină în număr cât mai mare, să ne susțină, pentru că avem nevoie de ei și cred că și spectatorilor, celor care iubesc handbalul şi această echipă, le-a fost dor de tot ceea ce înseamnă adrenalină, spectacol și emoții.

Alături de Alina Ciuchiatu(Nr.1), poarta echipei gorjene mai este apărată de Cristina Popovici(Nr.89) şi Elena Marica Bercu(Nr.16).

Comment here