CSM Târgu Jiu a terminat cu un parcurs excelent primele două turnee din Cupa României 3×3 baschet masculine. La prima participare din istoria clubului în această competiţie, echipa de 3×3 a CSM-ului a câştigat primul turneu şi a fost finalistă în cel de al doilea turneu.
Delegaţia gorjeană a fost condusă de Adrian Roşu. Experimentatul baschetbalist, care conduce secţia de baschet a clubului din Târgu Jiu, a contribuit din plin la performanţa echipei gorjene din acest weekend. Expertul sportiv al secţiei de baschet s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei şi de îndeplinirea obiectivului propus: calificarea la Turneul Final.
“La fiecare meci am tras din toate puterile, am jucat 11 meciuri din tot atâtea posibile în două zile! Ideea este că ne-am calificat cu siguranţă la turneul final, indiferent de ce rezultate vom avea la următoarele două turnee. Obiectivul nostru a fost să ne calificăm la turneul final unde va fi o luptă acerbă pentru trofeu”, a declarant Adrian Roşu, mulţumit că CSM Târgu Jiu se va afla printre cele 12 echipe calificate la Turneul Final din luna martie.
Adi Roşu a vorbit şi despre cele două finale cu BCM U Argeş Piteşti, prima caştigată, cea de a doua pierdută :“Evident finala turneului 2 a fost cel mai greu meci. În confruntarea din prima finală am reuşit să-i învingem cu aruncările de afară, însă la al doilea turneu au facut hard switch şi ne-au luat un pic prin surprindere. Rămâne să ajungem acasă să analizam şi să vedem cum putem să învingem o astfel de apărare, asta ca să nu mai avem alte surprize pe viitor.”
După excelenta prestaţie de la Arena de Baschet din Bucureşti, baschetbaliştii gorjeni revin la Târgu Jiu pentru o scurtă refacere. Miercuri, CSM Târgu Jiu întâlneşte din nou BCM Argeş Piteşti. De această data este vorba de o confruntare baschetbalistică de 5×5, un meci amical pe care care cele două formaţii au convenit să-l dispute la Piteşti.
Comment here