Echipa de handbal CSM Târgu-Jiu a câștigat la limită, duminică, scor 23-22, confruntarea cu Național Râmnicu Vâlcea.
Fără aportul celor două jucătoare din Ucraina, care nu au drept de joc, dar și cu alte două handbaliste- Lema Elena Bokonde și Bianca Chiriță- accidentate pe parcursul meciului, CSM Târgu-Jiu a obținut o victorie extrem de importantă în economia finală a clasamentului.
Antrenorul Liviu Andrieș și-a felicitat jucătoarele pentru victorie dar și pentru modul în care au reușit să întoarcă rezultatul, după ce prima parte a meciului s-a încheiat la egalitate, scor 11-11.
În urma acestei victorii, echipa antrenată de Liviu Andrieș a ajuns la 15 puncte și se menține pe locul 3, la egalitate de puncte cu ocupanta locului doi, Activ Prahova Ploiești, care are însă un golaveraj mai bun. Etapa viitoare, sâmbătă, 9 noiembrie, CSM Târgu-Jiu se deplasează la Odorheiu Secuiesc, pentru duelul cu formația aflată pe locul 5, Kézilabda Klub.
Comment here