Baschet

CSM Târgu Jiu – CSU Sibiu, prima confruntare a gorjenilor în Cupa României. Programul primei faze din Cupa României

Noua stagiune baschetbalistică din România începe pe 17 octombrie și va fi deschisă de Cupa României. CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Grupa C alături de CSU Sibiu, SCM Timişoara și CSO Voluntari. Partidele din Grupa C vor avea loc în Sala Sporturilor ‘Transilvania’ din Sibiu, în perioada 17-20 octombrie.

CSM Târgu Jiu va juca primul meci din Grupa C în compania echipei care organizează turneul, BC CSU Sibiu. Partida se va disputa, sâmbătă, 17 octombrie. Duminică, pe 18 octombrie, CSM Târgu Jiu va da piept cu SCM Timișoara. Luni va fi zi de pauză, iar marți, 20 octombrie, gorjenii se vor confrunta cu CSO Voluntari.

Federația Română de Baschet a stabilit locațiile pentru turneele preliminare din cadrul Cupei României, masculin, sezonul 2020-2021. Astfel, după șapte luni de pauză forțată de restricțiile impuse din cauza pandemiei COVID-19, elita baschetului masculin va reveni pe terenurile de joc începand cu 17 octombrie, urmând ca 14 echipe să se confrunte la Oradea, București și Sibiu în cadrul grupelor preliminare ale competiției, anunță frbaschet.ro.

Conform sistemului competițional aprobat de Consiliul Director, iată cum arată componența grupelor din prima fază a Cupei României:

Grupa A – U BT Cluj-Napoca, Dinamo Știința București, BCMU Argeș Pitești și CSM Galați
Grupa B – CSM Oradea, Steaua București, SCM Craiova, Athletic Constanța și CSM Miercurea Ciuc
Grupa C – CSU Sibiu, SCM Timișoara, CSO Voluntari și CSM Târgu Jiu.

Meciurile din Grupa A se vor desfășura în Arena de Baschet din București, partidele din Grupa B se vor disputa în Arena “Antonio Alexe” din Oradea, iar jocurile din Grupa C sunt programate în Sala Sporturilor “Transilvania” din Sibiu, în perioada 17-20 octombrie. Pe durata turneelor se vor aplica toate normele prevăzute în Ordinul comun MTS și MS, nr. 1219, precum și regulile impuse prin Protocolul medical FRB și Regulamentul Specific al Cupei României, masculin.

Ținând cont de sistemul competițional, în Final 8 Cupa României, masculin, sezonul 2020-2021, se vor califica primele două clasate din fiecare serie preliminară, precum și cele mai bune două echipe de pe locurile 3.


Turneele preliminare CRBM (17.10.2020 – 22.10.2020)
Grupa A
Etapa 1
U-BT Cluj Napoca – CSM Galați
CS Dinamo București – BCMU Pitești
Etapa 2
BCMU Pitești – U-BT Cluj Napoca
CSM Galați – CS Dinamo București
Etapa 3
U-BT Cluj Napoca – CS Dinamo București
BCMU Pitești – CSM Galați


Grupa B
Etapa 1
CSM Miercurea Ciuc – Steaua București
SCM Craiova – Athletic Constanța
Etapa 2
CSM Oradea – CSM Miercurea Ciuc
Steaua București – SCM Craiova
Etapa 3
Athletic Constanța – CSM Oradea
SCM Craiova – CSM Miercurea Ciuc
Etapa 4
CSM Oradea – SCM Craiova
Steaua București – Athletic Constanța
Etapa 5
Steaua București – CSM Oradea
Athletic Constanța – CSM Miercurea Ciuc


Grupa C
Etapa 1
BC CSU Sibiu – CSM Târgu Jiu
CSM Timișoara – CSO Voluntari
Etapa 2
CSO Voluntari – BC CSU Sibiu
CSM Târgu Jiu – CSM Timișoara
Etapa 3
BC CSU Sibiu – CSM Timisoara
CSO Voluntari – CSM Târgu Jiu

Comment here