CSM Târgu Jiu va juca primul meci din Grupa C în compania echipei care organizează turneul, BC CSU Sibiu. Partida se va disputa, sâmbătă, 17 octombrie. Duminică, pe 18 octombrie, CSM Târgu Jiu va da piept cu SCM Timișoara. Luni va fi zi de pauză, iar marți, 20 octombrie, gorjenii se vor confrunta cu CSO Voluntari.
Grupa C
Etapa 1
BC CSU Sibiu – CSM Târgu Jiu
CSM Timișoara – CSO Voluntari
Etapa 2
CSO Voluntari – BC CSU Sibiu
CSM Târgu Jiu – CSM Timișoara
Etapa 3
BC CSU Sibiu – CSM Timisoara
CSO Voluntari – CSM Târgu Jiu
Antrenorul Claudiu Alionescu a vorbit despre adversarii cu care CSM Târgu Jiu se va confrunta în prima fază a Cupei României. Fără meciuri de pregătire în presezon, Claudiu Alionescu consideră echipa sa va avea o misiune extrem de dificilă în această grupă. Antrenorul gorjean speră însă, că regula, care prevede ca pe tot parcursul meciului să fie doi jucători sub 23 de ani pe teren, să fie un avantaj pentru gruparea din Târgu Jiu.
„După o lungă perioadă de timp începem jocurile oficiale cu cele din Cupa României. Avem parte de o grupă puternică cu trei echipe care au mari ambiții pentru sezonul ce urmează. CSU Sibiu este gazda turneului și o echipă ce în urmă cu doi ani a câștigat această competiție. O echipa atletică ce se bazează foarte mult pe calitatea fizică. SCM Timișoara este o echipă cu un mix de jucători cu mare experiență în campionatul românesc, cu Mihalovic, Komatina, Brown, plus câțiva jucători de valoare care au mai evoluat acolo, Gajici sau Olah. Timișoara este o echipă foarte bine așezată în teren, o echipă ce mereu în ultimii ani a fost o surpriză plăcută, cu rezultate notabile. CSO Voluntari se anunță și anul acesta una dintre echipele fruntașe ale competiției, o echipă cu investiții masive ce îsi propune mereu obiective îndrăznețe, astfel că noi vom pleacă cu șansă a patra în această grupă. Lipsa meciurilor amicale este un impediment pentru noi, dar în același timp sunt trei meciuri foarte tari, care ne vor arata exact nivelul la care ne aflăm acum. Regulamentul specific cupei, cu doi jucători români, permanent pe teren, unul sub 23 de ani, s-ar putea să fie totuși un avantaj pentru noi, la modul cum este constituit lotul acum”.
Potrivit protocolului prezentat de FRB, echipele care participă la competiții oficiale, cu turnee de 3-4 zile, cu meciuri zilnice, trebuie să efectueze testari RT-PCR pentru Covid-19.
„Avem un prim test, joi când vom efectua testarea obligatorie PCR, unde sper eu ca toată lumea să fie sănătoasă, să putem alinia formula noastră cea mai buna și să practicăm un baschet demn de o echipă de Liga Națională”, a declarat Claudiu Alionescu.
Comment here