Baschet

CSM Târgu Jiu – CSO Voluntari, duminică, 10 octombrie, ora 19.00 / Interviu cu Stefan GLOGOVAC

CSM Târgu Jiu revine pe parchetul Sălii Sporturilor din Târgu Jiu, duminică, 10 octombrie, pentru o nouă confruntare cu CSO Voluntari. Meciul este programat pentru ora 19.00 şi contează pentru etapa a-3-a din Liga Naţională.

Cel mai bun om al gorjenilor în deplasarea de la Oradea, Stefan Glogovac, speră ca echipa din Târgu Jiu să făcă un meci bun şi să obţină un rezultat pozitiv. În partida de la Oradea, Stefan Glogovac a totalizat 18 puncte, 5 recuperări şi o pasă decisivă, fiind cel mai eficient jucător al CSM Târgu Jiu. Am stat de vorbă cu jucătorul bosniac înaintea meciului cu CSO Voluntari. Stefan a vorbit despre oraşul Târgu Jiu, baschetul românesc, atmosfera de la clubul gorjean, dar şi despre obiectivele sale pentru acest sezon.

INTERVIU CU STEFAN GLOGOVAC

Bună ziua, Stefan! Cum este la Târgu Jiu? Eşti de câteva săptămâni bune la Târgu Jiu. Cum ţi se pare oraşul? Ai apucat să-l vizitezi?

Stefan Glogovac: Salut tuturor! Târgu Jiu este un oraş foarte frumos. Sunt aici de câteva săptămâni și este minunat. Orașul este foarte frumos, am vizitat majoritatea părților sale și îmi plac monumentele cel mai mult.

Ce te-a determinat să vii să joci pentru CSM Târgu Jiu?

Stefan Glogovac: Am auzit multe lucruri bune despre CSM Târgu Jiu și am vrut să încerc ceva nou. Am venit să văd cum este şi în ligile din afara ţării mele.

Care este impresia ta legată de noua ta echipă? Cum te înţelegi cu noii tăi colegi?

Stefan Glogovac: Noua mea echipă este foarte bună. Începând de la colegii de echipă, antrenori, oamenii din club şi toţi cei care sunt împlicaţi în acest proiect sportiv de la Târgu Jiu. Colegii sunt minunați. Atmosfera este una bună, acest club este uimitor, pentru că toată lumea se înțelege foarte bine.

Eşti la primul contact cu baschetul românesc. Ai debutat şi în Cupă şi în Ligă. Care sunt primele impresii despre baschetul românesc?

Stefan Glogovac: Da, este prima dată când joc în România. Prima impresie este foarte bună, nivelul de joc și nivelul de organizare este excelent.

Cu ce gânduri ai venit la Târgu Jiu? Care sunt obiectivele tale pentru acest sezon?

Stefan Glogovac: Obiectivul meu este la fel ca şi cel al clubului, şi aici mă refer la o clasare cât mai bună a echipei la finalul sezonului, cât mai sus în clasament. În ceea ce mă priveşte, vreau să fiu sănătos pentru că astfel pot să dau totul la antrenamente şi pe teren pentru îndeplinirea obiectivului.

Vine meciul cu Voluntari. Ai avut deja un prim contact cu echipa din Voluntari. Cum crezi că va fi partida?

Stefan Glogovac: Da, am jucat deja împotriva celor de la Voluntari. Este o echipă foarte bună, disciplinată, cu o bună tactică de echipă, care este atentă la fiecare detaliu din meci. Am pierdut primul joc, dar vom încerca acum să jucăm cât mai bine, să dăm tot ce putem şi să recuperăm acea înfrângere în faţa lor, mai ales că jucăm din nou în faţa propriilor suporteri.

Apropo de suporteri. Un mesaj pentru fanii CSM Târgu Jiu?

Stefan Glogovac: Le mulţumim că sunt alături de noi, în ciuda situaţiei din prezent, legată de pandemie. Sperăm să vină cât mai mulţi suporteri la sală să ne susţină. Avem nevoie de susţinerea şi de sprijinul lor.

Bosniacul Stefan Glogovac, campion al Bosniei în 2017 și câștigător al Cupei Bosniei în 2018, este născut la 13 iunie 1994, în Trebinje, Bosnia și Herzegovina. A jucat sezonul trecut în Muntenegru, la KK Jedinstvo Bijelo Polje. Bosniacul, care poate evolua pe pozițiile 4-5, a semnat cu CSM Târgu Jiu pentru următorul sezon.

Născut în Bosnia și Herzegovina, jucătorul de 2.05m și-a început cariera profesionistă la Spars Sarajevo în 2013, echipă la care a evoluat până în 2016. A trecut apoi pe la KK Mega Leks Basket, în Serbia, pentru a reveni în Bosnia, la KK Igokea, echipă cu care a câștigat titlul de campion în 2017 și Cupa Bosniei în 2018. În 2018 a revenit la echipa la care a debutat ca profesionist, la Spars Sarajevo, unde a jucat în sezonul 2018-2019. Pentru sezonul 2019-2020 a trecut la o altă echipă din Bosnia, HKK Zrinjski Mostar iar mai apoi la Borac Banja Luka, echipă cu care a evoluat în Divizia 2 a campionatului regional ABA League. Sezonul 2020-2021 l-a gasit pe baschetbalistul bosniac la gruparea KK Jedinstvo Bijelo Polje din Muntenegru.

Comment here