BaschetJuniori

CN U13 Masculin / Faza II-a / Baschetbaliștii U13, un nou turneu în acest weekend. Meciurile Turneului 2 din Grupa 3 se dispută la București(18-19.02.2023). PROGRAM TURNEU

Cei mai tineri baschetbaliști ai CSM Târgu Jiu, Grupa U13, se deplasează la finalul acestei săptămâni la București, pentru meciurile din Turneul 2 din cadrul Grupei 3. Faza a II-a a Campionatul Național rezervat categoriei de vârstă U13 este în plină desfășurare și echipa pregătită de Carlos Popescu are nevoie de două victorii în turneul de la București pentru a rămâne în lupta pentru calificarea la Turneul Semifinal. Pe 18 și 19 februarie, mezinii CSM-ului se vor confrunta cu ABC Hoopers Ploiești și ABC Slam București. ”La București suntem obligați să abordăm ambele jocuri la victorie, pentru a menține viabile șansele unei calificări la turneul semifinal”, a declarat antrenorul tinerilor baschetbaliști gorjeni, Carlos Popescu.

CSM Târgu Jiu, CSM Petrolul Ploiești, ACS Champions București-Craiova, ACS Alpha Sport Team Sibiu, ABC Hoopers Ploiești și ABC Slam București sunt echipele care fac parte din Grupa 3. 

Față de turneul precedent în care antrenorul Carlos Popescu nu a putut alinia echipa de bază, din motive medicale, la turneul din acest weekend de la București, antrenorul gorjean are la dispoziție tot lotul. Carlos Popescu speră ca elevii săi să facă un turneu cât mai bun care să-i mențină în lupta pentru Turneul Semifinal.

Carlos Popescu, antrenor Grupa U13 Masculin a CSM Târgu Jiu: ”Ne deplasăm la București pentru disputarea Turneului 2 din a II-a fază a campiontului național, urmând să întâlnim celelalte două componente din grupa noastră, ABC Hoopers Ploiești și ABC SLAM București. Turneul găzduit de ABC Slam București va stabili, în urma rezultatelor, o primă ierarhie în grupă, evident, prin cumulul de victorii/înfrângeri din turneul precedent, totodată încheindu-se turul fazei a II-a din campionat. Dacă anterior, vitregiți de șansă, prin absența a trei titulari care au avut probleme medicale, de această dată, la București, suntem fortuiți să abordăm ambele jocuri la victorie pentru a menține viabile șansele unei calificări la Turneul Semifinal. Desigur, mai este mult de jucat în acest sezon competițional, înțelegându-se că, returul fazei în care ne situăm, se va desfășura „în oglindă”, ierarhia finală se va stabili în urma disputării a 10 jocuri pentru fiecare echipă. Ne pregătim și sperăm să remediem unele erori tactice care nu ar fi trebuit să apară în jocul nostru. De asemenea, în acest weekend, sper ca sportivii mei să se bucure într-adevăr de baschet și să încheie turneul cu un rezultat cât mai bun. Rămân consecvent și susțin că la această vârstă, cei care înving, sunt cei care își doresc cel mai mult victoria, cu dispoziția de a da totul pe teren, dincolo de confortul fiecăruia”.

CSM Târgu Jiu: Vladimir Gugea, Rareş Staicu, Matei Scornea, Luca Pop Manta, Rareş Gionea, Tudor Crîngulescu, Radu Puiu, Rareş Ciobanu, Dorel Sandu, Andrei Popescu, Paul Popescu, Darius Savu, Mario Vezure, Horia Sgondea. Antrenor: Carlos Popescu.

Campionatul Național U13
București, 18-19 februarie 2023
Sala CT ”Edmond Nicolau” 

Faza III-a / Grupa 3 / Turneu 2
Sâmbătă, 18.02.2023, Ora 16.15
CSM Târgu Jiu – ABC Hoopers Ploiești
Duminică, 19.02.2023, Ora 10.00
CSM Târgu Jiu – ABC Slam București

Iată programul complet al meciurilor din cadrul Turneului 2, Faza II, CN U13 M, Grupa 3: 

SÂMBĂTĂ, 18 Februarie 2023:
Etapa 1:
Ora: 14.00
CSM Petrolul Ploiești 🆚 ABC Slam București
Ora: 16.15
CSM Târgu Jiu 🆚 ABC Hoopers Ploiești
Ora 18.30
ACS Chapions București -Craiova 🆚 ACS Alpha Team Sibiu

DUMINICA , 19 Februarie 2023
Etapa 2:
Ora 10.00
ABC Slam București 🆚 CSM Târgu Jiu
Ora 12.15
ABC Hoopers Ploiești 🆚 ACS Alpha Team Sibiu
Ora 14.30
CSM Petrolul Ploiești 🆚 ACS Champions București – Craiova

Meciurile se vor desfășura la Sala Colegiului Tehnic ”Edmond Nicolau”( Str Dimitrie Pompeiu , nr 3-5, București).

Comment here