BaschetJuniori

CN U13 Masculin / Faza II-a / Baschetbaliștii U13, turneu pe teren propriu. Meciurile din Grupa 3 se dispută la Târgu Jiu(4-5.02.2023). PROGRAM TURNEU

Cei mai tineri baschetbaliști ai CSM Târgu Jiu se pregătesc de faza a II-a a Campionatul Național rezervat categoriei de vârstă U13. Echipa pregătită de Carlos Popescu, Grupa U13 Masculin a CSM Târgu Jiu, va juca pe teren propriu, pe 4 și 5 februarie, meciurile din cadrul Grupei 3. Mezinii CSM-ului vor la Turneul Semifinal. Gorjenii se vor confrunta cu CSM Petrolul Ploiești, ACS Champions București-Craiova și ACS Alpha Sport Team Sibiu. ”În acest format al grupei, la sfârșitul celor 4 turnee, cele mai bine clasate, respectiv primele 3 din grupă, vor accede spre faza semifinală. Nu este ușor însă, credem că putem fi acolo și merităm să fim acolo. Totul ține de noi și de cât ne dorim să ajungem acolo. La această categorie de vârstă, într-o astfel de grupă, atitudinea, determinarea de a fi „primul la minge” și gestionarea pozitivă a emoțiilor, determină semnificativ atingerea obiectivului. Sperăm și trebuie să facem un turneu cât mai bun!”, a declarat antrenorul Carlos Popescu, care a conturat astfel obiectivul Grupei U13. 

Sala Sporturilor din Târgu Jiu va fi gazda meciurilor din Turneul 1, la care vor participa, pe lângă echipa gazdă, CSM Târgu Jiu, și formațiile CSM Petrolul Ploiești, ACS Champions București-Craiova, ACS Alpha Sport Team Sibiu, ABC Hoopers Ploiești și ABC Slam București. 

În prima fază a Campionatului Național, Grupa U13 a terminat Grupa H pe locul 2 și s-a calificat în faza următoare. Cu un total de 4 victorii din cele 6 meciuri disputate în primele două turnee ale competiției, băieții lui Carlos Popescu au reușit să se califice între cele mai bune 24 echipe din țară la acest nivel de vârstă. După parcursul excelent din prima fază a campionatului, gorjenii speră acum să ajungă la Turneul Semifinal. Carlos Popescu crede că echipa sa merită un loc în faza semifinală a campionatului. 

Carlos Popescu, antrenor Grupa U13 Masculin a CSM Târgu Jiu: ”Ne despart doar două zile până la o nouă confruntare a sportivilor categoriei U13M din cadrul secției baschet, cofruntare ce reprezintă și debutul în faza 2-a din Campionatul Național rezervat categoriei amintite. Reprezentativa noastră de această dată, se regăsește într-o grupă formată din 6 echipe, urmând a se confrunta în sistem tur-retur, fiecare cu fiecare, pe parcursul a 4 turnee ce se vor finaliza spre sfârșitul lunii aprilie. Grupă echilibrată, unde, regăsim cluburi cu notorietate deja în baschetul juvenil precum Alpha Sport Team Sibiu, CSM Ploiești sau Champions Buc.-Craiova. Cele trei echipe menționate sunt și adversarele noastre din acest prim turneu al fazei a 2-a, care se va desfăsura la Târgu Jiu, cu celelalte două formații urmând să ne confruntăm în turneul următor. În acest format al grupei, la sfârșitul celor 4 turnee, cele mai bine clasate, respectiv primele 3 din grupă, vor accede spre faza semifinală. Nu este ușor însă, credem că putem fi acolo și merităm să fim acolo. Totul ține de noi și de cât ne dorim să ajungem acolo. La această categorie de vârstă, într-o astfel de grupă, atitudinea, determinarea de a fi „primul la minge” și gestionarea pozitivă a emoțiilor, determină semnificativ atingerea obiectivului. Sperăm și trebuie să facem un turneu cât mai bun!”

CSM Târgu Jiu: Matei Scornea, Darius Savu, Luca Pop Manta, Vladimir Gugea, Rareş Staicu, Andrei Popescu, Dorel Sandu, Tudor Crîngulescu, Rareş Gionea, Paul Popescu, Radu Puiu, Rareş Ciobanu, Horia Sgondea, Mario Vezure. Antrenor: Carlos Popescu.

Campionatul Național U13
Târgu Jiu, 4-5 februarie 2023
Sala Sporturilor

Faza II-a / Grupa 3 / Turneu 1
Sâmbătă, 04.02.2023, Ora 11.00
CSM Târgu Jiu – CSM Petrolul Ploiești
Sâmbătă, 04.02.2023, Ora 16.00
CSM Târgu Jiu – ACS Champions București-Craiova
Duminică, 05.01.2023, Ora 13.30
CSM Târgu Jiu – ACS Alpha Sport Team Sibiu

PROGRAM TURNEU

Comment here