Handbal

CN Junioare 3. CSM Târgu Jiu, victorie clară la Rovinari. Etapa 13: CS Jiul Rovinari – CSM Târgu Jiu 19-35

Echipa de handbal feminin junioare 3 a CSM Târgu Jiu a început cu dreptul anul 2024. Sâmbătă, 27 ianuarie, echipa pregătită de Paula Martinescu a câștigat fără probleme confruntarea disputată în deplasare cu CS Jiul Rovinari, scor 35-19, la pauză 13-7. Meciul a contat pentru etapa 13-a din Seria H a Campionatului Național. ”Victorie clară împotriva echipei din Rovinari, un succes care ne încurajează pentru meciul următor, de acasă, împotriva contracandidatei din Vulcan”, a declarat după victoria de astăzi, antrenoarea Paula Martinescu.  

Handbalistele pregătite de Paula Pagnejer Martinescu și-au trecut în cont o nouă victorie. La început de an, handbalistele pregătite de Paula Martinescu au trecut la pas de Jiul Rovinari și s-au apropiat la doar un punct de locul 3 și la 3 puncte de locul 2. Gorjencele sunt deja cu gândul la meciul de etapa viitoare, de la Târgu Jiu, cu contracandidata CSM Vulcan. Meciul a început într-o notă de echilibru, cu un plus pentru formația din Rovinari, care a condus cu 4-3. A fost ultima dată în meci când gazdele au condus. Fetele pregătite de Paula Martinescu au pus stâpânire pe joc și au marcat de 6 ori consecutiv, pentru 4-9, în minutul 19. 4 minute mai târziu, CSM Târgu Jiu a urcat la +6 pe tabelă, scor 6-12. Ambele echipe au marcat pe final de repriză, astfel că la pauză CSM Târgu Jiu avea tot +6 în dreptul său, scor 7-13. 

Repriza secundă a a fost fost la discreția echipei din Târgu Jiu, care și-a mărit constant diferența pe tabelă. S-a terminat 35-19 pentru CSM Târgu Jiu, care s-a apropiat la doar un punct de locul 3, ocupat de CSM Mihai Viteazul Vulcan, echipa cu care va juca etapa viitoare, la Târgu Jiu. 

Paula Pagnejer Martinescu, antrenoare junioare 3 CSM Târgu Jiu: ”Victorie clară împotriva echipei din Rovinari, un succes care ne încurajează pentru meciul următor, de acasă, împotriva contracandidatei din Vulcan. Cu Rovinari a fost un meci de uzură, un antrenament reușit, și pe această cale felicit fetele pentru jocul prestat. Mulțumim părinților și conducerii clubului pentru suport și încurăjari. Forza Panterele!”

CSM TÂRGU JIU: Yasmina Sfiea, Andrada Văduva, Cleopatra Pîslaru 7g, Raisa Pagnejer 15g, Daniela Țoțan 5g, Ștefania Chimerel, Raisa Ion 2g, Gabriela Anuțoiu, Alexia Vîrțan 1g, Diana Ștefu, Anastasia Găvănescu, Antonia Vârțan, Maria Cojocaru 5g, Carla Logăscu, Ștefania Ciobanu. Antrenoare: Paula Martinescu.

CAMPIONATUL NAȚIONAL DE JUNIOARE 3
EDIȚIA 2023-2024
SERIA H / ETAPA 13
ROVINARI, SALA ROVINARI
SÂMBĂTĂ, 27 IANUARIE 2024, ORA 15.30
CS JIUL ROVINARI – CSM TÂRGU JIU 19-35(7-13)

Etapa viitoare, miercuri 31 ianuarie, CSM Târgu Jiu va juca, pe teren propriu, cu CSM Mihai Viteazul Vulcan.

Comment here