BaschetJuniori

Campionatul Naţional de Baschet Masculin U13 / Grupa U13 Masculin a CSM Târgu Jiu a participat la primul turneu oficial

Cea mai nouă reprezentantă a CSM Târgu Jiu în competițiile la nivel juvenil, echipa de baschet masculin U13, a luat startul în Campionatul Național, ediția 2021-2022. Tineri baschetbaliști gorjeni au fost repartizaţi în Grupa C, alături de ACS ID Îngerii Băniei Craiova şi ACS Champions Bucureşti-Craiova. Primul turneu din serie s-a disputat, pe 10 octombrie, la Craiova, în Sala „Matei Basarab”. Elevii pregătiţi de profesorul Carlos Popescu au pierdut amebele confruntări.

Debutul tinerilor baschetbaliști de la Târgu Jiu a fost foarte dificil. În primul meci, cu Îngerii Băniei Craiova, elevii lui Carlos Popescu au pierdut la o diferență destul de mare, scor 17-74. În cea de a doua partidă cu ACS Champions Bucureşti-Craiova, gorjenii au avut o comportare ceva mai bună. Echipa din Craiova s-a impus cu 46-22. Profesorul Carlos Popescu a tras primele concluzii după debutul micuților baschetbaliști de la Târgu Jiu într-o competiție oficială.

Carlos Popescu, antrenor U13 CSM Târgu Jiu baschet masculin: „Bilanţul la finalul Turneului 1 din cadrul Campionatului Naţional de Juniori, ediţia 2021-2022, a fost unul nefavorabil, dacă vrem să privim doar prin prisma rezultatului. Mezinii noștri sunt încă relativ fragezi pentru un campionat în care confruntările sunt împotriva unor echipe cu jucători de gategorie mai mare ca și vârstă, aspect despre care am mai vorbit. În prima confruntare disputată în Sala „Matei Basarab „, echipa noastră a jucat împotriva formației Îngerii Băniei, o echipă cu jucători care au o experienţă de cel puţin 4 ani la nivel juvenil. Astfel, rezultatul este unul care relevă diferenţa, echipa noastră suferind o înfrângere la un ecart de 57 puncte, reușind să marcheze în coșul advers doar 17 puncte până la final. În cea de a 2-a confruntare a zilei, după un repaus de numai 40 de minute de la încheierea jocului precedent, am întâlnit cealaltă echipă reprezentativă din Craiova, respectiv Champions Juniors – Craiova. În urma înfrângerii precedente, jocul nostru a fost destul de timorat, cu foarte multe ratări în primul sfert, echipa gazdă distanţându-se la 17 puncte. Mezinii noștri realizează că schimbul de atitudine trebuie să revină la fiecare membru al echipei, și cu sprijinul colegilor aflaţi pe bancă am reușit să câștigăm indubitabil sfertul 2, cu 9 – 4. Cea de a 2-a repriză, s-a demonstrat pe parcursul ambelor sferturi ca fiind una mult mai echilibrată, chiar dacă lipsa refacerii începuse să-și spună cuvântul încă de la finalul primei reprize. La încheierea partidei, echipa noastă a reușit să-și menţină concentrarea, adversarii reușind să mărească diferenţa realizată în primul sfert doar cu 5 puncte, iar jocul s-a terminat cu scorul 22-46 în favoarea gazdelor. La general, nu pot spune că sunt mulţumit, însă atitudinea demonstrată de sportivi în cea de a 2-a partidă, respectiv sferturile 2 și 3-4, după pauză, sunt cele pe care căutăm să fie la fiecare joc pe cât posibil”.

Comment here