Atletism

Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5K – Crosul ”15 Noiembrie” de la Brașov. Andreea Chivoiu: ”Este ultima cursă din acest an. Vreau să urc pe podium, pentru a avea un sfârșit de an frumos”

Atleta Andreea Chivoiu, campioană națională în acest an la alergare montană pe distanță lungă, vrea să încheie anul cu o medalie. La finalul acestei săptămâni, pe 13 noiembrie, atleta cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu-CS Pandurii, pregătită de antrenorii Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură, va alerga în cursa de 5000 m în cadrul Crosului 15 Noiembrie, de la Brașov.

Orașul de la poalele Tâmpei găzduiește cea mai veche competiție de atletism din România care s-a organizat fără întrerupere, chiar și în primul an de pandemie au existat doi alergători care au parcurs distanța pentru ca întrecerea să-și mențină continuitate, care cuprinde și Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5K. Sute de alergători vor lua parte la cursa din acest an de la Brașov, pe un traseu, care din anul 2018 este măsurat şi certificat internaţional de AIMS-World Athletics. Gorjeanca Andreea Chivoiu merge la Brașov cu gândul la o medalie.

”Știu că va fi o cursă dificilă, pentru că sunt foarte mulți atleți de valoare din România care s-au înscris în această competiție, dar fiind ultima cursă din acest an, vreau să urc, din nou, pe podium, pentru a avea un sfârșit de an frumos”, ne-a declarat Andreea Chivoiu, înaintea plecării spre Brașov.

Organizat în memoria revoltei din perioada comunistă, Crosul 15 Noiembrie este o cursă în care atleții trebuie trebuie să parcurgă distanța de 5.000 de metri exact pe traseul pe care l-au parcurs muncitorii în urmă cu 35 de ani, de la uzină până în fața Comitetului Județean de Partid, astăzi sediul Prefecturii.

 

Comment here