Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu au programată o nouă partidă de verificare, ultima din presezon, cu Dinamo București. Meciul este programat pentru miercuri, 21 septembrie, ora 18.00. ”Va fi un test foarte bun pentru noi, în fața unui adversar cu pretenții în viitorul sezon”, ne-a declarat antrenorul Claudiu Alionescu, înainte de plecarea spre București.
După dubla cu CSM Galați de la finalul săptămânii trecute, CSM Târgu Jiu se deplasează la București pentru a participa la Cupa Dinamo. Deși inițial în programul turneului organizat de clubul Dinamo București, CSM Târgu Jiu avea programate două partide, gorjenii vor disputa doar o singură partidă de verificare, în compania echipei gazdă, Dinamo București. Pentru baschetbaliștii grupării gorjene este ultimul test de verificare înainte de debutul într-o nouă ediție a Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Claudiu Alionescu, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Întâlnim în ultimul amical, Dinamo. Gruparea bucureșteană se anunță o echipa cu pretenții în viitorul sezon. Pentru noi este foarte bine că jucăm împotriva unui astfel de adversar. Din păcate este ultimul amical, o situație pe care nu ne-am dorit-o. Încercăm să punem la punct ultimele detalii înainte de începerea campionatului”.
Se transmite la tv meciul Dinamo-Tg.Jiu
Se transmite la tv meciul Dinamo-Tg.Jiu???
Buna ziua. Nu se televizeaza. Este un turneu amical pe care cei de la Dinamo nu au anunţat că-l vor transmite. Dacă era transmis anunţam din timp acest lucru. Mulţumim de înţelegere.