Alin, începe sezonul baschetbalistic din România! Veste bună primită de la Federația Română de Baschet. Pe 17 octombrie începe Cupa României. Cum ai primit această veste?
A.B.: Este cea mai bună veste primită de la începutul pandemiei, atât pentru noi, cât și pentru toți iubitorii sportului. Așteptăm cu nerăbdare să reîncepem.
Cum decurg antrenamentele?
A.B.: Au început să fie din ce în ce mai intense, pe de o parte pentru că ne apropiem de începerea meciurilor oficiale, iar pe de altă parte și datorită faptului că ridicarea unor restricții ne lasă în acest moment să facem antrenamente cu contact.
Pe 17 octombrie începe prima competiție, Cupa României. Cum vezi grupa în care a fost repartizată CSM Târgu Jiu?
A.B.: Una foarte grea cu Sibiu și Timișoara, care au intrat sezonul trecut în top 6, iar Voluntari, care a investit foarte mult în jucători cu experiență foarte mare. Indiferent de situație și de adversar vom merge să ne jucăm șansele.
În noiembrie, confrom calendarului RFB, începe și Liga Națională. Ce părere ai despre această grupă și cum evaluezi șansele echipei din Târgu Jiu?
A.B.: Sperăm să începem conform calendarului și să nu se reintroducă din nou unele restricții, care pot duce la amânarea sezonului. Vom juca fiecare meci încrezători și vom da cei mai bun din noi, iar la final să ne bucurăm de cât mai multe reușite.
Comment here