Handbal

Sezonul 2022-2023, unul istoric pentru CSM Târgu Jiu pe prima scenă a handbalului românesc! Sezonul recent încheiat în câteva cifre interesante

Liga Florilor este în vacanță, dar nu mai este mult până la reunirea lotului CSM Târgu Jiu, pe 10 iulie. Până atunci ne mai aruncăm puțin privirea peste sezonul recent încheiat, unul istoric pentru echipa din Târgu Jiu. Gruparea gorjeană, cu statut de nou-promovată, a reușit să se mențină în Liga Florilor, fără a trece prin emoțiile meciurilor de baraj. CSM Târgu Jiu a terminat pe locul 10. În plus, gruparea gorjeană a fost revelația din Cupa României, competiție în care a cucerit medaliile de argint și și-a asigurat participarea în cupele europene. 

S-a încheiat un sezon de care ne vom aduce aminte cu drag, un sezon special pentru echipa noastră, primul din istoria clubului în Liga Florilor. Poveștile despre sezonul recent încheiat sunt multe, pentru că am jucat la cel mai înalt nivel în handbalul românesc, unde ne-am luptat cu echipe de tradiție și am dovedit că putem lupta de la egal la egal cu forțele handbalului românesc. Am făcut față pe două fronturi, atât în Liga Florilor, cât și în Cupa Românie. Am avut parte de meciuri intense, unele decise în ultimele secunde, care demonstrează că am avut o echipă competitivă, care a luptat până în ultima secundă a fiecărui meci, chiar dacă nu ne-a ieșit de fiecare dată așa cum ne doream.

Cu Liviu Andrieș, antrenor principal, Andrei Enache, antrenor secund, și Gore Albici, antrenor cu portarii, CSM Târgu Jiu a reușit un sezon peste așteptări. Gruparea gorjeană a dat peste cap toate calculele hârtiei. Creditată cu puține șanse, echipa lui Liviu Andrieș a fost surpriza plăcută a sezonului 2022-2023. 

Pe 10 iulie 2023, CSM Târgu Jiu se va reuni într-o nouă formulă, cu care Liviu Andrieș va ataca viitorul sezon competițional, 2023-2024. Va fi un sezon în care CSM Târgu Jiu va lupta pe trei fronturi: Liga Florilor, Cupa României și cupele europene. Gruparea gorjeană va evolua, în premieră, în viitoarea ediție a cupelor europene, după ce a jucat finala Cupei României.

Până la reunirea lotului, pe 10 iulie, ne mai aruncăm puțin privirea peste sezonul recent încheiat, unul istoric pentru echipa din Târgu Jiu. 

SEZONUL 2022-2023 ÎN CÂTEVA CIFRE

CSM Târgu Jiu a reușit să acumuleze 26 de puncte în urma celor 8 victorii și 2 rezultate de egalitate înregistrate în sezonul 2022-2023. CSM Târgu Jiu a marcat 642 de goluri în primul sezon din Liga Florilor. În Cupa României, CSM Târgu Jiu a înregistrat 4 victorii și o înfrângere. Gruparea gorjeană a marcat 143 de goluri în Cupa României. 

20 de jucătoare au evoluat pentru CSM Târgu Jiu în acest sezon. Ana Ciolan a marcat primul gol din istoria CSM Târgu Jiu pe prima scenă a handbalului românesc, în timp ce Alexandra Gavrilă a fost prima jucătoare de la gruparea gorjeană care a atins borna de 100 de goluri marcate în campionat. Gorjeanca Angela Pușcaș, a doua în topul marcatoarelor, a fost cea mai prolifică jucătoare în Cupa României, competiție în care a reușit 29 de goluri. La rezultatele excepționale din acest sezon a avut o contribuție imensă și Ekaterina Dzhukeva. Experimentata handbalistă din poarta CSM Târgu Jiu a avut o medie impresionantă de intervenții pe meci. Una dintre partidele de referință pentru Dzhukeva a fost cea cu Măgura Cisnădie, partidă în care goalkeeper-ul echipei noastre a avut 18 parade, din care 4 aruncări de la 7m apărate!

Iată și câteva borne interesante din primul sezon al grupării gorjene în primul eșalon handbalistic al României.

Primul gol în Liga Florilor – Ana Cătălina Ciolan – gol istoric în victoria CSM Târgu Jiu contra CS Dacia Mioveni, scor 27-25

Golul 100 – Angela Pușcaș – în meciul cu Rapid București (etapa 4)
Golul 200 – Angela Pușcaș – în meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea (etapa 8)
Golul 300 – Alexandra Gavrilă – în meciul cu Dunărea Brăila (etapa 13)
Golul 400 – Angela Pușcaș – în meciul cu Rapid București (etapa 17)
Golul 500 – Sabine Klimek – în meciul cu Râmnicu Vâlcea (etapa 21)
Golul 600 – Alexandra Gavrilă – în meciul cu Gloria Bistrița (etapa 25)

Cele mai multe goluri marcate într-un meci din Liga Florilor:
Katarina Pavlovic – 9g – în meciurile cu CSM București (etapa 2) și cu Măgura Cisnădie (etapa 19)
Oana Bucă  – 9g – în meciul cu HC Zalău (etapa 7)
Angela Pușcaș – 9g – în meciul cu Minaur Baia Mare (etapa 23)
Alexandra Gavrilă – 9g – în meciul cu CSM Galați (etapa 24)

Cele mai multe goluri marcate într-un meci din Cupa României:
Angela Pușcaș – 10g – în meciul cu Măgura Cisnădei din optimile de finală ale Cupei României

TOP MARCATOARE

Goluri marcate în Liga Florilor: 

Alexandra Gavrilă – 100g
Angela Pușcaș – 83g
Oana Bucă – 81g
Katarina Pavlovic – 74g
Ana Ciolan – 63g
Sabine Klimek – 48g
Ira Zinatullina – 44g
Andreea Chiricuță – 37g
Mirabela Coteț – 28g
Florența Ilie – 26g
Boian Cristina – 26g
Pal Ceandani -17g
Bianca Chiriță – 5g
Iulia Andrei – 4g
Valentina Trică – 3g
Daniela Necula – 2g
Cristina Popovic – 1g
Ekaterina Dzhukeva
Elena Marica Bercu
Alina Chiuchiatu

Goluri marcate în Cupa României:

Angela Pușcaș – 29g
Alexandra Gavrilă – 20g
Ana Ciolan – 22g
Katarina Pavlovic – 13g

Oana Bucă – 12g
Andreea Chiricuță -11g

Ira Zinatullina – 10g
Florența Ilie – 10g
Sabine Klimek – 8g

Mirabela Coteț – 4g
Boian Cristina – 2g
Iulia Andrei – 1g
Elena Marica Bercu -1g

Pal Ceandani 
Bianca Chiriță 
Valentina Trică 
Daniela Necula 
Cristina Popovic 
Ekaterina Dzhukeva
Alina Chiuchiatu

TOP 5 MARCATOARE SEZON 2022-2023

1. Alexandra Gavrilă – 120g
2. Angela Pușcaș – 112g
3. Oana Bucă – 93g

4. Katarina Pavlovic – 87
5. Ana Ciolan – 85g

Le mulțumim handbalistelor și staff-ului tehnic pentru toată muncă depusă, pentru toate victoriile și bucuriile trăite împreună! Le mulțumim și le dorim mult succes jucătoarelor care vor continua la alte echipe, iar celor care vor continua la CSM Târgu Jiu le dorim să aibă parte de cât mai multe victorii alături de echipa gorjeană! Le mulțumim tuturor celor implicați în proiectul handbalistic de la Târgu Jiu, tuturor celor care ne-au dat tot sprijinul și ne-au oferit toată încrederea pe parcursul sezonului competițional 2022-2023! 

Le mulțumim și suporterilor echipei pentru susținere, pentru atmosfera pe care au creat-o la fiecare meci, și pentru faptul că sunt mereu alături de fete! Ne bucurăm că faceți partea din familia CSM Târgu Jiu! 

 

Comment here