Baschet

LNBM Getica 95. CSM Târgu Jiu, victorie clară la final de sezon, 101-84 cu Laguna București. CSM Târgu Jiu a încheiat cu 3-1 seria cu Laguna

CSM Târgu Jiu s-a impus duminică, 19 mai, și în meciul 4 cu Laguna București, scor 101-84, din play-out-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin Getica 95. Cu Adrian Roșu pe bancă, CSM Târgu Jiu a obținut trei victorii consecutive și a câștigat cu 3-1 seria cu Laguna București. Echipa noastră a terminat pe locul 17 în Liga Națională. Jalen Dupree a fost cel mai bun marcator al echipei din Târgu Jiu, cu 31 de puncte. În meciul 4 am consemnat un nou debut la CSM Târgu Jiu, cel al tânărului baschetbalist gorjean, de doar 16 ani, Rareș Duca. 

CSM Târgu Jiu s-a reinventat pe final de campionat sub comanda lui Adrian Roșu. Chemat de la echipa satelit a clubului, antrenorul Adrian Roșu a reușit să redreseze într-un timp foarte scurt corabia și să dea un nou suflu echipei. 3 victorii din 3 meciuri a obținut Adi Roșu pe final de sezon, echipa reușind în acest fel să câștige seria cu Laguna și evite ultima poziție în clasament.

Baschetbaliștii lui Adi Roșu s-au mobilizat exemplar și pentru acest meci, reușind o nouă victorie la peste 100 de puncte. Gazdele au câștigat doar sfertul de debut, dar asta nu a făcut decât să-i motiveze și mai tare pe baschetbaliștii echipei noastre, care pe parcursul meciului și-au turat motoarele la maximum, iar CSM Târgu Jiu s-a impus în toate celelalte 3 secvențe ale meciului. După un debut de meci mai slab, băieții lui Roșu au făcut instrucție cu gazdele în sfertul doi, câștigat cu 35-17. Avea să fie sfertul care a făcut diferența din acest meci. Oamenii lui Roșu nu au slăbit presiunea nici în partea secundă. Au câștigat și următoarele două sferturi, iar sirena de final a găsit echipa noastră la +17, scor 101-84. 

Adrian Roșu a schimbat din nou formula de start și a început meciul 4 cu Dimitrius Underwood, Jalen Dupree, Ethan Wright, Noam Wineberg și David Antonescu, ultimul a marcat primul punct pentru CSM Târgu Jiu, după ce gazdele au deschis tabela. Laguna s-a distanțat la 5-1, iar raspunsul gorjenilor a fost unul firav la început de meci, cu doar a doua liberă transformată de Underwood, pentru 5-2. Gazdele au avut un început de meci mai bun și au urcat la 9-2, însă CSM Târgu Jiu și-a dat drumul la joc și Jalen Dupree și Dimitrius Underwood au reușit să egaleze situația pe tabelă, scor 13-13. Laguna a avut o nouă perioadă bună de joc și a făcut 19-13. Echipa lui Adi Roșu a replicat prin liberele lui Underwood, pentru 19-15. Gazdele au închis primul sfert la 21-15. 

Adrian Roșu a regândit rapid modul de abordare al meciului și jucătorii săi au reacționat pozitiv în sfertul doi. CSM Târgu Jiu s-a apărat mult mai bine, iar în ofensivă oamenii lui Roșu s-au dezlănțuit efectiv la panoul advers. Jalen Dupree, cu poftă de joc, a înscris în debutul actului doi de sub panou, Ethan Wright, a scuturat plasa inelului de la 3 puncte, dar gazdele au făcut 28-24. Încă o ajustare verbală de la margine și CSM Târgu Jiu a preluat controlul partidei. Baschetbaliștii lui Adi Roșu au reușit un run de 16-0!! David Antonescu a dat tonul, după ce și-a asumat o aruncare de 3 puncte și CSM Târgu Jiu s-a apropiat la doar un punct de gazde, scor 28-27. Camil Berculescu, cu o execuție de excepție de sub panou, a reușit să o aducă pe CSM Târgu Jiu în avantaj, scor 28-29. Descătușată, CSM Târgu Jiu a înscris la foc automat prin Dupree, Antonescu, Underwood și Wright, pentru +12 pe tabelă în dreptul gorjenilor, scor 28-40. Gazdele au redus din diferență, scor 36-40, dar Dimitrius Underwood a inventat o aruncare de 3 puncte, iar Dupree, de neoprit, cu numai puțin de 20 de puncte marcate în primele două sferturi, a refăcut diferența de 12 puncte pe tabelă. CSM Târgu Jiu a câștigat sfertul 2 cu 35-17. Băieții lui Roșu au intrat astfel cu un avantaj de 12 puncte la vestiare, scor 38-50. 

Gazdele au început sfertul 3 cu 5 puncte consecutive, pentru 43-50, dar CSM Târgu Jiu a dat imediat replica prin Dimitrius Underwood și Noam Weinberg, care a reușit două coșuri de 3 puncte, iar gruparea gorjeană a revenit la +12 pe tabelă, scor 46-58. Gazdele au încercat să revină, dar Ethan Wright a ”lovit” și el de la 3 puncte, de două ori consecutiv, pentru 50-64. Dupree a înscris din toate pozițiile. Americanul și-a îmbogățit procentajul din acest meci cu alte 6 puncte, după ce a înscris de sub panou, de la 3 puncte, dar și de la linia de libere, scor 57-70. Ethan Wright a marcat din nou de la 3 puncte, iar Dimitrius Underwood a urcat la +15 diferența, scor 60-75. Ethan Wright a încheiat sfertul 3 cu două libere transformate, în care CSM Târgu Jiu s-a impus cu 27-26. Un nou sfert cu apetit ofensiv ridicat din partea grupării gorjene, care a intrat în decisiv la +13 pe tabelă, scor 64-77. 

Ethan Wright, și el cu mare paftă de joc în acest weekend, a început sfertul 4 cu un nou coș de 3 puncte, scor 64-80. Gazdele au avut câteva momente bune de joc, dar Camil Berculescu a tăiat imediat elanul gazdelor, cu un nou coș de 3 puncte, scor 68-83. S-a făcut 72-83, iar Adrian Roșu a cerut imediat timp de odihnă. Dupree de la libere a mărit la +10 diferența pe tabelă, scor 74-84, iar căpitanul Underwood a pivotat excelent sub panou, pentru 74-86. A fost rândul gazdelor să ceară time-out. Cu toate încercările gazdelor, Dupree a făcut legea sub panoul advers și a marcat alte două coșuri din căciulă, pentru 76-90. David Antonescu a lovit pe sirenă de 3 puncte, pentru 78-95 și nimic nu mai putea opri formația noastră din drumul spre victorie. Mihai Filip a prins, din nou, minute pe parchet în Liga Națională, iar Rareș Duca, adus și el la prima echipă, a debutat la seniori și în Liga Națională. Mihai Filip a ridicat banca tehnică a gorjenilor în picioare în momentul în care a înscris primele sale puncte din Liga Națională, scor 81-99. Ethan Wright, de la linia de libere, a dus CSM Târgu Jiu dincolo de granița de 100 de puncte. Gorjenii s-au impus și în ultimul act, scor 24-20. S-a terminat 101-84 pentru CSM Târgu Jiu, care a închis seria cu 3-1 în disputa cu Laguna București. 

Claudiu Alionescu, director tehnic CSM Târgu Jiu: ”S-a terminat această serie așa cum ne-am fi dorit de la început. Din păcate pentru noi nu pot spune că a fost un sezon reușit. Am coborât destul de mult în play-out în ceea ce înseamnă rezultatele și evoluțiile. Ne-am fi dorit cu totul altceva pentru acest sezon, însă este un moment de răscruce pentru noi toți. Este bine că am terminat cu o victorie, pentru băieți, pentru moralul lor, pentru bucuria lor de a juca aceste ultime meciuri. Acum trebuie să ne refocusăm pe tot ceea ce înseamnă sezonul viitor”. 

O scurtă declarație a dat la final de meci și cel mai bun marcator al echipei noastre în meciul 4, Jalen Dupree. ”A fost un meci foarte bun, am jucat cu toții împreună, am jucat tare și am terminat sezonul așa cum trebuie”, a spus Jalen Dupree. 

Un nou debut la CSM Târgu Jiu. Tânărul baschetbalist gorjean Rareș Duca a debutat pentru CSM Târgu Jiu 

Pe lângă cele trei victorii consecutive obținute pe banca CSM Târgu Jiu, Adrian Roșu are și meritul de a se uita în pepiniera clubului, de acolo de unde a adus la echipa mare doi tineri jucători gorjeni, talentați și de mare perspectivă, Mihai Filip și Rareș Duca. Nu doar că i-a adus la prima echipă, dar le-a dat și șansa debutului la echipa mare și în Liga Națională. Mihai Filip a și marcat în meciul 4 primele sale puncte din Liga Națională. Fără îndoială a fost un weekend memorabil pentru cei doi tineri baschetbaliști ai clubului, care debutează cu victorie în primul eșalon baschetbalistic al României. Un pas imens pentru viitorul celor doi baschetbaliști gorjeni.  

Jalen Dupree a fost cel mai bun marcator al grupării gorjene, cu 31 de puncte. Americanul a mai reușit și 7 recuperări. Ethan Wright, cu o nouă prestație bună, a totalizat 26 de puncte și 8 recuperări. Cu 20 de puncte, 7 recuperări și 16 asisturi!, căpitanul Dimitrius Underwood a fost cel mai eficient jucător al CSM Târgu Jiu. David Antonescu a terminat meciul cu 9 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă. Camil Berculescu a terminat meciul cu 7 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive. Noam Weinberg a încheiat meciul cu 6 puncte, 4 recuperări și două pase decisive. Tânărul baschetbalist gorjean Mihai Filip, la a doua sa apariție în Liga Națională, a reușit primele puncte din Ligă. A încheiat meciul cu 2 puncte.  

CSM Târgu Jiu: Andrei Bărăgan, Rareș Duca, Dimitrius Underwood 20p, David Antonescu 9p, Noam Weinberg 6p, Ethan Wright 26p, Camil Berculescu 7p, Jalen Dupree 31p, Adrian Vaida, Mihai Filip 2p, Flavius Toropu. Antrenor principal: Adrian Roșu. Director Tehnic: Claudiu Alionescu. Alin Drondoie (kinetoterapeut), Patrick Toma(preparator fizic).  

LIGA NAȚIONALĂ DE BASCHET MASCULIN GETICA 95
EDIȚIA 2023-2024
PLAY-OUT / TURUL 3
MECI 4
BUCUREȘTI, LUMINA ARENA BUCUREȘTI
DUMINICĂ, 19 MAI 2024, ORA 18.00
LIVE FRB TV 
ABC LAGUNA BUCUREȘTI – CSM TÂRGU JIU 84-101(21-15, 17-35, 26-27, 20-24)

Comment here