Baschet

LNBM, Etapa 1 / Start în LNBM pentru baschetbaliștii gorjeni! CSM Târgu Jiu – CSM Târgu Mureș / Miercuri, 28 septembrie, ora 18.30

CSM Târgu Jiu se pregătește de start într-o nouă ediție de campionat în Liga Națională de Baschet Masculin. Echipa antrenată de Claudiu Alionescu va începe stagiunea 2022-2023, pe teren propriu, cu un meci împotriva nou promovatei CSM Târgu Mureș. Partida este programată pentru miercuri, 28 septembrie, de la ora 18.30. ”Se anunță un sezon destul de dificil. Facem parte din Conferința A, grupa mai grea, dar ne vom lupta pentru îndeplinirea obiectivului nostru: menținerea în Liga Națională”, ne-a declarat Claudiu Alionescu înainte de startul într-o nouă ediție de campionat. 

Baschetul spectacol revine în Sala Sporturilor din Târgu Jiu!

În debutul stagiunii 2022-2023, CSM Târgu Jiu va juca în fața propriilor suporteri, cu nou promovata CSM Târgu Mureș. Claudiu Alionescu se așteaptă la un meci dificil contra mureșenilor. Chiar dacă este nouă promovată, CSM Târgu Mureș are în componență câțiva jucători cu experiență la nivelul primului eșalon baschetbalistic din România. În ceea privește echipa din Târgu Jiu, antrenorul gorjean spune că a pregătit intens debutul de campionat. Claudiu Alionescu a lucrat cu baschetbaliștii săi mai ales la capitolul defensiv, acolo unde, în presezon, antrenorul a semnalat câteva deficiențe. ”Sper ca apărarea să fie cheia succesului în meciul cu Târgu Mureș”, a prefațat antrenorul gorjean duelul cu echipa mureșeană.

Începând cu noul sezon, echipele din LNBM vor fi obligate să aibă doi jucători români pe teren în prima repriză și unul pe întreaga durată a reprizei secunde, imediat după ce vor apărea normele de implementare din partea FRB. Acest aspect a fost comentat și de Claudiu Alionescu. Antrenorul echipei noastre consideră că cine se adaptează mai bine la această regulă va avea câștig de cauză. 

Claudiu Alionescu a vorbit și despre noul sistem competițional, cu Conferințe. Antrenorul consideră conferința din care face parte echipa noastră mai dificilă decât cealaltă conferință. Alionescu a dezvăluit și obiectivul grupării gorjene: menținerea în Liga Națională. CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Conferința 1 în prima fază a sezonului 2022-2023 din Liga Națională de Baschet Masculin, grupă din care mai fac parte U-BT Cluj-Napoca, BC CSU Sibiu, SCM U Craiova, FC Argeș Pitești, CSM Târgu Mureș, CSM Ploiești, Rapid București și CSM VSKC Miercurea Ciuc. 

Claudiu Alionescu se poate baza la acest meci pe tot lotul și speră ca suporterii să vină alături de echipă. 

LOT CSM TÂRGU JIU

Jucători: Porter Troupe, Camil Berculescu, Alexandru Berca, Andrei Bărăgan, Andrei Gheorghe, Bogdan Penciu, Octavian Ilie, Răzvan Pavel, Andriy Agafonov, Dylan Frye, Shamiel Shawn Stevenson, Tyler Michel Creammer, Alexandru Mitu şi Flavius Toropu.

Staff: Claudiu Alionescu (antrenor principal), Alexandru Gliga (antrenor secund), Alin Drondoie (kinetoterapeut), Patrick Toma (preparator fizic) şi Andreea Garcia (fizioterapeut).

Noua stagiune baschetbalistică vine cu un nou format competițional. Cele 18 echipe participante au fost repartizate în două conferințe, în funcție de clasarea din stagiunea precedentă. Liga Națională de Baschet Masculin, ediția 2022-2023, va începe pe 28 Septembrie, iar ultima etapă din prima fază va avea loc pe 28 Ianuarie 2022. Se va juca pe sistemul de meciuri tur-retur, rezultând 18 etape. Primele cinci clasate în ambele conferințe avansează în grupa valorică principală (locurile 1-10), iar ultimele patru clasate în ambele conferințe continuă în grupa valorică inferioară (locurile 11-18). În faza a doua a sezonului, în grupa valorică principală fiecare echipă joacă în dublă manșă împotriva celor cinci echipe provenite din cealaltă conferință. Primele opt clasate vor avansa în play-off, unde începând cu anul acesta, seriile din sferturile de finală și semifinale se vor juca pe sistemul „Best of 5”, pe când finala se va juca pe sistemul „Best of 7”. În grupa valorică inferioară, celelalte opt echipe, patru din fiecare conferință, vor adopta același sistem de joc pentru stabilirea ierarhiei locurilor 11-18. 

Comment here