Handbal

Liga Florilor Mol, Etapa 23. Azi, ora 17.30: CSM Târgu Jiu -Minaur Baia Mare. Andrieș: ”Aportul publicului va fi un factor extrem de important în această adevărată finală cu Minaur”

Zi de meci în Liga Florilor pentru CSM Târgu Jiu. Astăzi, echipa pregătită de Liviu Andrieș se va confrunta cu Minaur Baia Mare, într-o adevărată finală de evitare a locurilor de baraj. Partida va începe la ora 17.30 și contează pentru etapa a 23-a din Liga Florilor. ”Aportul publicului va fi un factor extrem de important în această adevărată finală cu Minaur. Avem nevoie de ajutorul lor și sper eu ca, împreună, să facem pași nemaipomeniți, să câștigăm acest joc și să ne atingem obiectivul propus, acela de a evita locurile de baraj”, a fost apelul lansat fanilor CSM Târgu Jiu de antrenorul Liviu Andrieș. 

Miercuri, 1 mai, meci extrem de important pentru echipa noastră de handbal. În lupta pentru evitarea locurilor de baraj, CSM Târgu Jiu trebuie sa învingă pe Minaur Baia Mare, dar are nevoie de susținerea publicului gorjean. Vă așteptăm în număr cât mai mare la sală pentru a susține echipa. HAI CSM TÂRGU JIU!
*ATENȚIE! S-au pus în vânzare bilete oline pentru partida de miercuri dintre CSM Târgu Jiu și Minaur Baia Mare. Suporterii pot achiziționa biletele de pe platforma blt.ro accesând următorul link https://www.blt.ro/csm-targu-jiu-minaur-baia-mare-handbal-feminin.html

CSM Târgu Jiu își cheamă astăzi suporterii la sală. Este un meci pe care echipa noastră trebuie să-l câștige pentru a avea un final de sezon liniștit. Liviu Andrieș știe cât de important este suportul publicului într-o asemenea confruntare. CSM Târgu Jiu va da piept cu Minaur Baia Mare, vecina de clasament. Cele două formații sunt la egalitate de puncte, fiecare a strâns câte 24 de puncte după 22 de etape. Gorjencele sunt pe locul 10, iar echipa oaspete este pe 9, Minaur stă ceva mai bine la golaveraj. O victorie astăzi ar însemna un pas uriaș spre evitarea locurilor de baraj. Handbalistele CSM Târgu Jiu vin după o confruntare dificilă cu Rapid, dar Liviu Andrieș speră ca astăzi echipa noastră să fie la capacitate maximă pentru a obține victoria.

Liviu Andrieș, antrenor CSM Tărgu Jiu: “Sper că fetele au înțeles mesajul pe care l-am transmis după meciul de la Rapid, că va trebui să avem altă atitudine și altă determinare. Urmează un meci acasă destul de important pentru noi, dar și pentru Baia Mare, pentru a reuși să evităm locurile care merg la baraj. Va fi un final de campionat foarte interesant. Este un meci destul de delicat, mai ales că venim după acest joc de la Rapid, dar vom încerca să găsim soluțiile și să ne ridicăm nivelul partidei. O victorie ne-ar ajuta să avem niște sărbători pascale nemaipomenite și un final de campionat liniștit. În toate jocurile pe care le-am avut acasă, în ultima perioadă, am avut altă atitudine, altă determinare. Eu sper să avem aceeași atitudine și determinare. Toată lumea trebuie să treacă peste toate durerile acumulate în această iarnă, pentru că avem câteva jucătoare care au ceva probleme medicale minore. Fără îndoială, aportul publicului va fi un factor extrem de important în această adevărată finală cu Minaur. Avem nevoie de ajutorul lor și sper eu ca, împreună, să facem pași nemaipomeniți, să câștigăm acest joc și să ne atingem obiectivul propus, acela de a evita locurile de baraj”.

LIGA FLORILOR MOL
EDIȚIA 2023-2024
ETAPA 23
TÂRGU JIU, SALA SPORTURILOR
MIERCURI, 1 MAI, ORA 17.30
CSM TÂRGU JIU – CS MINAUR BAIA MARE

Comment here