Handbal

Liga Florilor, Etapa 2 / CSM Târgu Jiu pierde primul meci de pe teren propriu din acest sezon. CSM Târgu Jiu -SCM Rm. Vâlcea 25-33

CSM Târgu Jiu a cedat în primul meci pe teren propriu din acest sezon, disputat sâmbătă, 3 septembrie. În etapa a-II-a din Liga Florilor, CSM Târgu Jiu a pierdut, scor 25-33 în fața echipei SCM Râmnicu Vâlcea. Simone Bohme a fost cea mai bună marcatoare a grupării gorjene, cu 7 goluri marcate. 

Fără Angela Pușcaș, în continuare cu probleme medicale în debutul acestui campionat, dar și cu o oarecare stare de oboseală acumulată după Supercupa României și după debutul de la Bistrița, CSM Târgu Jiu a cedat în față grupării din Râmnicu Vâlcea, scor 25-33. Deși prima repriză a fost una destul de echilibrată în cea mai mare parte a sa, echipa oaspete a gestionat mai bine finalul primei părți și-a intrat la vestiare la +4 pe tabelă, scor 11-15. Debutul reprizei secunde a aparținut echipei din Vâlcea, care s-a desprins pe tabelă la 6 goluri, un avantaj care s-a dovedit a fi decisiv în economia finală a jocului. Gorjencele au încercat să revină în joc, s-au apropiat și la două goluri, dar nu au avut forța să răstoarne tabela. Finalul de joc a aparținut vâlcencelor, care s-au impus cu 33-25.  

Cu puțin înainte de a începe meciul, în fața a peste 800 de spectatori, care au venit la Sala Sporturilor pentru a susține echipa la primul meci pe teren propriu din acest sezon, Simone Bohme, extrema CSM Târgu Jiu, a primit trofeul pentru cea mai bună marcatoare din Supercupa României. Daneza a marcat 14 goluri în Supercupă. Nicolae Luca, director organizatoric în cadrul Federației Române de Handbal, a fost cel care a premiat-o pe Simone Bohme. 

Debutul de meci a fost unul echilibrat, cu echipa oaspete care a pus repede două goluri pe tabelă. Replica a venit de la cea mai bună marcatoare din Supercupă, Simone Bohme, care a redus din diferență, scor 1-2, după primele 5 minute de joc. Vâlcea s-a instalat la conducere, scor 1-5. Tot Bohme a fost cea care a redus din diferență, pentru 2-5. Două minute mai târziu a marcat și Andreea Chiricuță, pentru 3-6. Vâlcea a ajuns pentru prima dată la +5 pe tabelă, scor 3-8. Simone Bohme a venit cu alte două goluri la rând, pentru 5-8. Vâlcea s-a menținut în atac, dar și gorjencele au dat replica prin Alexandra Gavrilă Frățilescu, pentru 6-9. CSM Târgu Jiu a dat semne de revenire, după două goluri consecutive marcate de noua extremă a CSM-ului, Ana Maria Lopătaru, scor 9-11. Vâlcea s-a redresat rapid și a mai pus două goluri pe tabelă, scor 9-13. CSM Târgu Jiu a marcat tot din extremă, de această dată prin Florența Ilie, pentru 10-13. Finalul primei reprize a aparținut echipei oaspete, care a mai înscris două goluri și a intrat la vestiare la +5 pe tabelă, scor 10-15.

Repriza secundă a început cu gol pentru Vâlcea și cu o replică rapidă de la Simone Bohme, scor 11-16. Vâlcea a pus stăpânire pe joc și s-a desprins la +7, în minutul 34, scor 11-18. CSM Târgu Jiu nu a cedat și a încercat să revină în joc. Simone Bohme, Ana Lopătaru și Laura Moldovan, cu 3 reușite, au redus din diferența de pe tabelă, scor 16-19, în minutul 41. Sabine Klimek și Alexandra Gavrilă au punctat și ele pe tabelă, dar Vâlcea și-a menținut avansul de 4 goluri, scor 19-23, în minutul 45. Au urmat 5 minute în care CSM Târgu Jiu nu a mai putut străpunge apărarea adversă. În schimb, vâlcencele s-au desprins la 19-27. Seria echipei oaspete a fost întreruptă de Alexandra Gavrilă Frățilescu, pentru 20-27. Gorjencele au încercat un ultim asalt la poarta adversă, în încercarea de a reveni în joc. Au marcat prin Teodora Popescu și Alexandra Gavrilă Frățilescu și tabela indica 23-28. Vâlcea a replicat și a tăiat orice șansă de revenire a gorjencelor, scor 23-31. Pe final a mai marcat și Andreea Chiricuță, doar pentru a stabili scorul final, unul favorabil echipei oaspete: 25-33.

 Iată ce a declarat Liviu Andrieș la finalul partidei pierdută de elevele sale.

Liviu Andrieș, antrenor principal CSM Târgu Jiu: “Din cele 33 de goluri primate de la Vâlcea, 15 au fost pe repunere rapidă și contraatac, asta înseamnă că am făcut multe cadouri. Au fost mai proaspete decât noi, la noi s-a acumulat oboseala, am avut patru meciuri dificile în șapte zile. Mi-am dat seama de ceva timp că lucrurile nu merg bine. Anul trecut vedeam implicare, determinare, lucruri pozitive. Am tras semnale de alarmă încă din timpul partidelor amicale că nu suntem ok. Sunt mai multe motive, pe care trebuie să le găsim, și noi banca tehnică, dar în primul rând fetele. S-au dus poveștile și amintirile, nu mai trăim din trecut. Trebuie să ne trezim, pentru că urmează două jocuri foarte importante pentru noi, iar dacă vom avea evoluția de astăzi vom scoate foarte puțin. E clar că nu trebuie să dăm nici în partea cealaltă, trebuie să ne uităm cu cine am jucat în cele patru meciuri. Este foarte greu pentru calitatea pe care o avem noi la ora actuală.E normal că Angi ne lipsește. Atât pe apărare, cât și pe atac. Din punctul mecu de vedere, la ora actuală, suntem mai slabi ca anul trecut”.

La conferința de presă a fost prezentă și Andreea Chiricuță. Iată ce a declarat jucătoarea CSM Târgu Jiu.

Andreea Chiricuță, CSM Târgu Jiu: “Ne doream să câștigăm acest meci, dar cred că atitudinea noastră a fost problema astăzi. Am făcut foarte multe cadouri, iar Vâlcea este o super-echipă. Cred că ne putem bate cu oricine, dar trebuie să ne schimbăm jocul și atitudinea. Nu va exista meci ușor pentru noi în sezonul acesta. Jucăm mai slab, deși avem schimbări, avem bancă față de sezonul trecut. Nu mai avem aceeași apărare, cea cu care am obișnuit pe toată lumea. Le-am ajutat pe fetele noi să se adapteze, nu putem să stăm jumătate de sezon să așteptăm să ne pice ceva din cer. Trebuie să strângem rândurile”.

CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea 25-33(10-15)

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva, Andreea Chetraru, Elena Marica Bercu – Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă 4g, Aura Teodora Popescu 2g, Andreea Mihart 1g, Simone Bohme 7g, Mirabela Coteț, Andreea Chiricuță 2g, Laura Moldovan 3g, Ana Maria Lopătaru 3g, Sabrina Lazea, Florența Ilie 1g, Ana Cătălina Ciolan, Sabine Klimek 2g. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici. Maseur: Petre Tocaru.

GALERIE FOTO

Comment here