Finalul acestei săptămâni aduce o nouă premieră pentru CSM Târgu Jiu, și în special pentru secția de fotbal a clubului nostru. CSM Târgu Jiu va debuta cu echipele de juniori U19 și U17 în competițiile oficiale, organizate de Federația Română de Fotbal. Grupa de U19 va fi pregătită de Alin Poenaru și Florin Popete, iar Grupa de U17, de Sorin Vintilescu. Cele două echipe au fost repartizate în Seria a 7-a a Campionatului Național. Partidele noului sezon vor începe pe 3 septembrie, iar ambele echipe ale clubului nostru vor juca pe Stadionul Municipal, cu echipele similare de la CS Giroc Chișoda.
Așadar, proiectul fotbalistic de la CSM Târgu Jiu propune o nouă premieră pentru sezonul 2023-2024. Începând din toamna acestui an, două dintre grupele clubului gorjean, U17 și U19, vor evolua în competițiile organizate de Federația Română de Fotbal. Echipele de U17 și U19 ale CSM Târgu Jiu au fost repartizate în Seria 7-a a Campionatului Național, alături de CSM Reșița, Corvinul Hunedoara, CSS Cransebeș, CSS Lugoj, CSS Gloria Arad, CSS Drobeta Turnu Severin, CSC Dumbrăvița, CSC Ghiroda și Giarmata VII și CS Giroc Chișoda.
Alin Poenaru, cel care s-a ocupat sezonul trecut de juniorii U15 ai clubului CSM Târgu Jiu, cu care a câștigat titlul de campion județean, se va ocupa acum de băieții de la U19. Va face acest lucru împreună cu Florin Popete. Ca și în cazul jucătorilor legitimați la U17, care sunt cu un an sau chiar doi mai mici față de majoritatea jucătorilor din serie, și la grupa U19 lucrurile stau la fel. Băieții pregătiți de Alin Poenaru sunt mai mici față de colegii lor din serie, dar și în aceste condiții și-au stabilit un obiectiv îndrăzneț, acela de a se califica în play-off-ul competiției, în primele 6 echipe din serie. Alin Poenaru își dorește ca generația pe care o antrenează să fie nucleul pe care oficialii clubului gorjean să construiască viitoarea echipă de seniori a CSM Târgu Jiu.
Alin Poenaru, antrenor U19 CSM Târgu Jiu: ”Suntem debutanți în această competiție și sperăm sa facem o figură frumoasă. Anul acesta la U19 vom juca cu copii cu doi ani mai mici, adică născuți 2007. Chair și așa ne dorim să prindem play-off-ul. Asta înseamnă să terminăm în primele 6 echipe. Sperăm ca această generație de copii să formeze nucleul viitoarei echipe de seniori a CSM-ului”.
În prima etapă, CSM Târgu Jiu U17 va juca duminică, 3 septembrie, de la ora 12.00, cu CS Giroc Chișoda. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal.
LOT CSM TÂRGU JIU U19: Ionuț Buță, Fabian Bălășoiu, Eduard Trăistaru, Antonio Surcel, Mihai Miculicean, Ghoerghe Ciortan, Mario Țambu, Albert Filip, Albert Cărămidaru, Adrian Rasoveanu, Albert Mircioiu, Mihnea Tutunaru, Cosmin Detculescu, Silviu Ilinca, Ștefan Belea, Dragoș Blaj, Ricardo Saic, Andrei Trancău, Alxenadru Lăpădat, Andrei Poenaru, Andrei Pătrașcu, Mario Păunescu. Antrenori: Alin Poenaru și Florin Popete.

Comment here