Baschet

Liga 1 de Baschet Masculin, etpa 15. CSM Târgu Jiu2 a pierdut duelul cu ocupanta locului 3. RBA Getica 95 -CSM Târgu Jiu2 82-62

Sâmbătă, 3 februarie, CSM Târgu Jiu 2 a pierdut confruntarea cu RBA Getica 95, scor 62-82, într-un meci care a contat pentru etapa a 15-a din Grupa A din Liga 1 de Baschet Masculin. Pe sferturi scorul a fost 26-16, 22-12, 16-9, 18-25. Alexandru Mitu a reușit 20 de puncte și a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu. Echipa pregătită de Adrian Roșu este pe 5 în Grupa A, cu 21 de puncte. 

Deplasare dificilă la finalul săptămânii trecute pentru echipa pregătită de Adrian Roșu, care s-a confruntat în Arena de Baschet din București, cu ocupanta locului 3 în Grupa A, RBA Getica 95. Câștig de cauză au avut gazdele, care s-au impus cu 82-62. Prima parte a meciului a fost dominată de gazde, care au intrat la pauză cu un avantaj consistent pe tabelă, de +20  de puncte, scor 48-28. Repriza secundă a fost una echilibrată, parțialul pe cele două secvențe din partea secundă a fost 34-34. Practic, avantajul luat de gazde până la pauza mare s-a dovedit decisiv în stabilirea rezultatului final. 

Adrian Roșu, antrenor CSM Târgu Jiu 2: ”Am început foarte slab meciul, dar am reușit să ne reglăm până la final. Sunt bucuros pentru a 2-a parte a jocului. Mi-a plăcut că au arătat atitudine și că nu au lăsat capul jos”.

CSM Târgu Jiu: Rareş Duca 4p, Luca Gheorghescu, Ion Vlăduț Udroiu, Robert Paliciuc 5p, George Răzvan Pavel 9p, Rareş Ungureanu 3p, Flavius Albert Vladulescu, Mihai Filip 2p, Flavius Toropu 19p, Alexandru Mitu 20p. Antrenor: Adrian Roşu. 

LIGA 1 DE BASCHET MASCULIN
SEZONUL 2023-2024
GRUPA A
ETAPA 15
BUCUREȘTI, ARENA DE BASCHET
SÂMBĂTĂ, 3 FEBRUARIE 2024, ORA 16.00
LIVE PE FRBTV
RBA GETICA 95 – CSM TÂRGU JIU 2 82-62(26-16, 22-12, 16-9, 18-25)

Etapa viitoare, pe 11 februarie, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu, cu SCM Timișoara.

Comment here