Handbal

La mulţi ani, Oana Maria Bucă! Jucătoarea CSM Târgu Jiu împlineşte 27 de ani

Astăzi o sărbătorim la CSM Târgu Jiu pe Oana Maria Bucă, interul stânga de la CSM Târgu Jiu, care împlineşte 27 de ani, prilej cu care îi dorim multă sănătate, fericire și îndeplinirea tuturor dorințelor! La mulţi ani, Oana Maria Bucă și cât mai multe victorii alături de CSM Târgu Jiu!

Oana Maria Bucă s-a alăturat proiectului CSM Târgu Jiu în vara anului 2022.

Vâlceanca Oana Maria Bucă s-a născut pe 13 martie 1997 și a deprins tainele handbalului la Colegiul Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea, acolo unde și-a început junioratul. Oana Bucă are un palmeres impresionant la nivel juvenil. Cu echipa de junioare de la Vâlcea a cucerit rând pe rând titlurile de campioană națională și vicecampioană la nivel de junioare 2, 3 și 4. În 2016 și-a trecut în cont încă un titlu de campioană națională la junioare cu CSM București. În vara anului 2014, Oana Bucă se afla sub contract cu echipa de Divizia A, Activ Plopeni. Atunci a fost convocată la Naţionala Under 18 a României, pentru Campionatul Mondial din Macedonia 2014. Cu Oana Bucă în echipă, România a reuşit o performanţă senzațională la acel turneu, reușind să câștige titlul mondial!

După sezonul 2013-2014, când a evoluat pentru Activ Plopeni, Oana a trecut la CSM București și mai apoi în 2016 la Rapid București, în eșalonul secund. Cu echipa din Giulești a reușit promovarea în prima ligă a României în 2017, atunci când Oana Bucă și-a făcut și debutul pe prima scenă a handbalului românesc. După un prim sezon în Liga Florilor, Oana a trecut pentru o ediție de campionat, 2018-2019, la Știința București. A revenit la Rapid și a jucat din nou în Liga Florilor în sezonul 2019-2020. Oana și-a continuat parcursul în Liga Florilor și în sezonul 2020-2021, de această dată la Activ Prahova Ploiești. De la Ploiești a trecut pentru sezonul 2021-2022 la Unirea Slobozia, iar din vara anului 2022 este jucătoarea echipei CSM Târgu Jiu.

OANA MARIA BUCĂ
Data nașterii: 13.03.1997
Locul nașterii: Râmnicu Vâlcea
Post: Inter stânga

Comment here