Mădălina Geanina OLARIU
Data nașterii: 15.06.2000
Nr. 15
Post: Centru
La multi ani, Mădălina Olariu!
Mulţumesc!
După un prim sezon, întrerupt brusc de pandemia de coronavirus, se pare că de la 1 iulie reveniți la antrenamente?
Mă bucură foarte mult gândul că mai este foarte puţin timp până la reluarea antrenamentelor şi sunt extrem de nerăbdătoare să simt din nou atmosfera din Sala Sporturilor.
Cum a fost perioada asta pentru tine? Cum ai reuşit să te menţii în formă? Ai vorbit cu antrenorul, cu cei din conducere, cu celelalte colege?
A fost o perioadă destul de dificilă, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalți sportivi, dar sunt fericită pentru că lucrurile încep uşor să revină la normal. M-am pregătit aproape zilnic acasă cât timp a fost în vigoare starea de urgenţă, apoi în aer liber. În tot acest timp am ținut legătura cu echipa, cu domnul antrenor, cu conducerea de la care am primit sfaturi referitoare la planul de antrenament, dar şi discuţii referitoare la noul sezon.
A fost un avantaj pentru voi, în perioada asta, faptul ca sunteţi gemene? V-ați antrenat împreună?
Da. Este un mare avantaj că suntem gemene și că evoluăm amândouă la aceeaşi echipă, avantaj pe care l-am fructificat şi în această perioadă. Ne-am antrenat împreună, ținând cont una de părerea celeilalte şi mai ales motivându-ne reciproc.
Un loc trei obținut de CSM Târg Jiu în Divizia A, la chiar primul sezon de la înfiinţarea clubului. Api scris istorie cum se spune. Cum a fost primul sezon la CSM Târgu Jiu? Se putea mai mult?
În primul rând, vreau să spun că sunt mândra de echipa mea şi de tot parcursul frumos pe care l-am avut de la începutul sezonului. Înca de la primele meciuri am avut o evoluție bună, asta datorită conducerii care a avut încredere în noi, astfel obținând locul 3 în campionat. Cu siguranţă se putea să avem evolutii mult mai bune, dar asta ne ambiționează să ne pregătim mai mult şi să punem la punct aspectele pe care încă nu le stăpânim îndeajuns de mult.
Madalina, ai fost principala marcatoare a echipei. Cum e să fii în această postura? E o responsabilitate în plus?
Este un sentiment frumos să-mi pot ajuta echipa prin evoluțiile mele, însă fără ajutorul colegelor nu aş fi putut să fiu principala marcatoare. Este o responsabilitate in plus, dar asta nu pune presiune pe mine deoarece am încredere în forțele proprii şi asta mă ajută să pot evolua din ce în ce mai bine.
La anumite meciuri ai mai „cedat” din goluri şi surorii tale. S-au mai tācut confuzii pe foaia de joc. Ştii care este numărul real de goluri pe care l-ai marcat în acest sezon?
Într-adevăr la primele meciuri au mai apărut confuzii, însă după ce am sesizat împreună cu domnul antrenor, eroarea a fost remediată şi foaia de joc a fost completată corect.
Cum vă intelegeti cu antrenorul Liviu Andrieş? Vă încurcă la antrenamente?
Încă de când ne-am cunoscut am avut o relaţie foarte buna, iar cu trecerea timpului aceasta relație s-a consolidat mult mai bine și datorită interacţiunii noastre. Este un om deosebit căruia vreau pe acestă cale sa-i mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea pe care o acorda jucătoarelor sale. În ultima perioadă înainte de a pleca acasă, ne recunoştea perfect, însă sunt foarte curioasă dacă, după acesta perioadă în care nu ne-am mai întalnit ne va mai încurca ca la începutul sezonului.
Ce părere ai de proiectul CSM? Are vitor acest proiect?
Consider că acest proiect este unul de viitor, am încredere și sunt bucuroasă să pot face parte din familia CSM, dar mai ales că pot contribuii la dezvoltarea şi la atingerea obiectivelor propuse.
Crezi că se poate şi o promovare în Liga Florilor?
Sunt foarte încrezătoare în echipa mea şi consider că totul depinde de noi în ceea ce priveşte promovarea în Liga Florilor. Sezonul acesta cred că CSM-ul va deveni mult mai puternic, astfel vom face un pas înainte către promovare.
Vei continua la Tg Jiu?
Mi-ar face mare placere să continui la Târgu Jiu, în special datorită oamenilor din conducere şi a publicului gorjean.
Ce mesaj al pentru fanii echipei CSM?
Aş vrea să le mulţumesc tuturor iubitorilor de handbal care vin la sală pentru a ne susţine. Aici, în Gorj am întâlnit o atmosferă inedită de care îmi este foarte dor. Sper că au trecut şi ei cu bine peste această perioadă neplăcută şi sunt nerăbdătoare să-i revăd în tribune într-un număr cât mai mare. Să vorbim puţin şi despre începuturile tale în handbal. Când te-ai decis să începi handbalul şi care au fost primii paşi ? Care a fost primul contact cu lumea handbalului?
Cu cine am putea să o comparām pe Madălina ca stil de joc din handbalul feminin ?
Din punctul meu de vedere nu cred ca aş putea fi comparată cu nicio altă jucătoare deoarece fiecare sportiv este unic şi are propriul său stil de joc.
Cine este modelul tău in carieră până la ora actuala?
Modelul meu în cariera sportivă este Isabelle Gullden, iar din România este Cristina Neagu.
La mulţi ani şi multă baftă în sezonul viitor!
Comment here