Calificată în Turul I al Cupei României Fan Courier, CSM Târgu Jiu se va deplasa la Ploiești, pentru confruntarea cu Activ Prahova Ploiești. Partida din Turul I al Cupei României dintre Activ Prahova și CSM Târgu Jiu se va disputa, duminică, 13 februarie, de la ora 14.30, în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.
După începutul bun din Cupa României, din turul preliminar, gorjencele vor să acceadă în următoarea fază a competiției. Pentru astea trebuie să treacă însă de Activ Prahova Ploiești, o echipă destul de incomodă, mai ales pe teren propriu. Elevele antrenate de Liviu Andrieș și Andrei Enache se simt pregătite de duelul cu Activ Prahova și vor calificarea. Și pivotul echipei noastre, Daniela Toader, ne-a spus că e pregătită de această confruntare și că merge doar cu gândul la victorie la Ploiești.
Ioana Daniela Toader, CSM Târgu Jiu: „Mergem cu gândul la victorie și vom da totul pentru a câștiga. Nu va fi ușor. Ne-am pregătit foarte bine și sperăm să ne prezentăm în condiții optime pentru a obține calificarea in turul următor”.
Vă reamintim că CSM Târgu Jiu a deschis actuala ediției a competiției KO și asta pentru că primul meci din ediția 2021/2022 a Cupei României Fan Courier s-a disputat marți, 8 februarie, la Târgu Jiu. Într-un meci contând pentru turul suplimentar al competiției, CSM Târgu Jiu s-a impus în fața colegei din Seria B, CSU Timișoara, scor 33-26.
Comment here