Handbal

CSM Târgu Jiu, primele teste de verificare. Handbalistele vor juca cu Activ Prahova Ploiești

CSM Târgu Jiu începe seria meciurilor de pregătire în vedere noului sezon competițional. După o lună de zile în care accentul a fost pus mai ales pe pregătirea fizică, gorjencele sunt gata să înceapă meciurile de verificare. Primele teste pentru CSM Târgu Jiu vor avea loc vineri, 20 august, și sâmbătă, 21 august, la Ploiești, unde gruparea gorjeană va juca cu formația locală, CS Activ Prahova Ploiești.

După o perioadă în care handbalistele de la CSM Târgu Jiu au făcut pregătire fizică, jucătoarele au intrat în sală, unde au început antrenamentele specifice. Având în vedere schimbările efectuate la nivelul lotului în această vară, elevele pregătite de Liviu Andrieș și Andrei Enache au nevoie de timp și meciuri de pregătire pentru ca relațiile de joc să se închege. În perioada următoare, formația gorjeană va disputa o serie de jocuri de verificare. Primele dispute sunt cele de la Ploiești, cu Activ Prahova, o echipă care are ca obiectiv promovarea în Liga Florilor. Primul meci se dispută vineri, de la ora 18.00, iar cel de al doilea test este programat pentru sâmbătă, 21 august, de la ora 11.00.

Dan Ilieș, expert sportiv, coordonatorul secției de handbal a CSM Târgu Jiu: „După o perioadă grea de pregătire fizică, echipa de senioare a CSM Târgu Jiu, desfășoară primele două jocuri de pregătire în compania echipei CS Activ Prahova Ploiești. Vor fi două jocuri de verificare foarte bune împotriva unei echipe ce își propune promovarea în Liga Florilor. Urmează o perioadă cu mai multe jocuri „test” în care ne propunem să rulăm tot lotul și să găsim cele mai bune formule de joc”.

Primul contact cu spectatorii de la Târgu Jiu va avea loc pe 27 august când va debuta memorialul „Mircea Pașek”. La competiția ce va fi găzduită de Sala Sporturilor din Târgu Jiu în perioada 27-29 august vor mai participa CSU Oradea, CSU Cluj Napoca și CSM Corona Brașov.

Lotul CSM Târgu Jiu la acest moment: Valentina Toader, Ioana Daniela Toader, Mădălina Olariu, Andreea Olariu, Bianca Stanca, Bianca Ștefania Chiriță, Ana Maria Diaconescu, Alina Ciuchiatu, Ira Zinatullina, Gabriela Frunză, Irina Neacșu, Mihaela Obedeanu, Anna Ivanenko, Sabine Klimek, Cristina Elena Popovici, Iulia Maria Andrei, Pal Ceandani, Oana Alexia Iordache și Elena Marica Bercu. Antrenori: Liviu Andrieș și Andrei Enache. Preparator fizic: Petre Tocaru.

Foto: Alin Peptan.

Comment here