Luptătorul gorjean Alexandru Beșliu revine într-o competiție oficială după aproape un an de zile. Multiplul campion național, legitimat de curând și de CSM Târgu Jiu, se întoarce pe ,,saltea” în acest weekend , la Târgoviște, în cadrul Campionatului Național de Lupte pe plajă. Luptătorul gorjean, pregătit de antrenorul Ștefan Tănase, a concurat ultima dată în luna noiembrie a anului trecut.
După o lungă perioadă de așteptare, competițiile oficiale se vor relua la sfârșitul acestei săptămâni. Federația Română de Lupte a luat decizia de a organiza Finala Campionatului Național de Lupte pe plajă în cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște. Este cea mai importantă competiție anuală de lupte pe plajă, rezervată juniorilor, cadeților și seniorilor. Locația este una inedită pentru desfășurarea acestui campionat, în sensul în care concursurile oficiale cu asemenea profil se desfășoară în stațiunile de pe litoralul românesc. Aproape 200 de sportivi vor participa la competiția organizată la Târgoviște. Printre ei se numără și luptătorul gorjean Alexandru Beșliu, unul dintre favoriții turnelui la categoria sa de greutate.
„Obiectivul meu pe termen scurt este să câștig fiecare campionat. Doar așa mă pot afirma cât mai mult și pot ajunge la obiectivul meu pe termen lung, acela de a cuceri o medalie la Jocurile Olimpice”, declara recent, în cadrul unui interviu, Alex Beșliu. Pentru sportivul cu dublă legitimare CS Pandurii-CSM Târgu Jiu, un prim pas pentru îndeplinirea acestui obiectiv este câștigarea titlului național la Târgoviște, la categoria sa de greutate.
Alex, în sfârșit, revin competițiile oficiale. Cum te simti la revenirea în circuit dupa 11 luni?
A.B.: Sunt destul de emoționat, dar m-am pregătit, m-am antrenat tot timpul în perioada asta și am încredere în mine, pentru un loc cât mai bun în clasament.
Alex, cu ce gânduri mergi la acest turneu?
A.B.: Merg cu gândul să obțin rezultate remarcabile.
Alex, luptele pe plajă sunt un pic diferite față de celelalte? În ce constau diferențele?
A.B.: Sunt reguli un pic diferite față de lupta pe saltea. Nu avem voie să punem mana sau genunchiul pe nisip. Este un cerc facut pe nisip, iar cine iese afară din acel cerc pierde punct. Dacă adversarul te scoate afară din cerc de trei ori, câștigă meciul. Dacă adversarul te doboară la pământ și cazi pe burtă, pierzi punct. Daca adversarul execută un procedeu și cazi pe spate, primește 3 puncte și câștigă lupta. Meciul se termină la 3 puncte. Cine ajunge primul la 3 puncte câștigă.
Alex, mult succes!
A.B.: Vă mulțumesc foarte mult!
Programul competiției
Competiția va debuta vineri după-amiază, când sunt programate ședința tehnică și cântarul oficial. Ziua de sâmbătă va cuprinde două reuniuni, prima cu începere la ora 9.00, destinată meciurile din grupe, iar a doua va debuta la ora 16.00 și este dedicată tururilor eliminatorii. Finalele se vor desfășura duminică, în prima parte a zilei, după prânz urmând să aibă loc ceremonia de premiere. Durata unui meci este de maximum trei minute, existând posibilitatea să fie declarat un învingător chiar și mai devreme. Competiția cadeților (14-16 ani) cuprinde categoriile 50 kg, +50 kg (feminin), 60 kg, 70 kg, +70 kg (masculin). Numărul categoriilor crește la juniori (16-18 ani), incluzând aici 50 kg, 60 kg, +60 kg (feminin), 60 kg, 70 kg, 80 kg, +80 kg (masculin). La seniori (+18 ani), luptele se vor da la categoriile 50 kg, 60 kg, 70 kg, +70 kg (feminin), 70 kg, 80 kg, 90 kg, +90 kg (masculin). Conform legislației în vigoare, accesul publicului la competiție este interzis.
Comment here