Atletism

Campionatul Național de alergare montană, Câmpulung Moldovenesc, 11 aprilie / Alina Dumitrița Eremia: Voi da tot ce pot pentru a scoate un timp cât mai bun

Atleta Alina Dumitrița, care reprezintă în competițiile atletice și CSM Târgu Jiu, va participa la finalul săptămânii la Campionatul Național de alergare montană pe distanță scurtă ce are loc, duminică, 11 aprilie 2021, la Câmpulung Moldovenesc. Concursul este criteriu de selecție pentru Campionatul Balcanic, găzduit tot de localitatea din nordul țării, pe 15 mai. 

Alina Dumitrița, pregătită de antrenorul emerit Ion Bură, va lua startul, duminică, 11 aprilie, în cursa de 12 km alergare montană, senioare. După cursa pe șosea de la Timișoara, Alina speră să obțină un rezultat cât mai bun în cadrul acestei competiții, atât la individual, cât și pe echipe.

Alina Dumitrița-Eremia: În general, la alergarea montană, traseul este destul de greu. Va fi mult mai dificil decât a fost la alergarea pe soșea de la Timișoara. Această alergare va fi puțin mai dificilă, având în vedere și relieful accidentat, muntele va reprezenta un adevărat adversar. Voi da tot ce pot pentru a scoate un timp cât mai bun, dar vreau să îmi ajut și echipa pentru a urca din nou pe podium.

Alina Dumitrița are amintiri plăcute de la Câmpulung Moldovenesc. Anul trecut, pe 3 octombrie, în cadrul Campionatului Național de Alergare Montană pe distanță lungă de la la Câmpulung Moldovenesc, Alina Dumitriţa şi-a trecut în palmares titlul de campioană naţională. Sportiva legitimată la CSM Târgu Jiu – CS Pandurii s-a impus în cursa de 36 de km alergare montană. O zi mai târziu, pe 4 octombrie, Alina Dumitrița a luat startul și în proba pe echipe pe distanța de 12 km. Elevele antrenorului emerit Ion Bură au terminat atunci pe podium, pe locul 2.

Comment here