Baschet

Baschetbaliștii participă la Cupa Timișoara(16-18 septembrie). CSM Târgu Jiu va juca cu OBS Euro Tour USA Team și SCM Timișoara

CSM Târgu Jiu se va deplasa la Timișoara pentru a participa la Cupa Timișoara NetBet. După confruntările cu Steaua București și SCM U Craiova din cadrul turneului de la Târgu Jiu, formația antrenată de Jordanco Davitkov va juca în cadrul Cupei Timișoara cu selecționata americană OBS Euro Tour USA Team, dar și cu formația gazdă, SCM Timișoara.

Sala „Constantin Jude” va fi gazda triunghiularului baschetbalistic, iar prima partidă a gorjenilor este programată pentru vineri, 17 septembrie, de la ora 19.00. Sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 16.00, elevii lui Davitkov se vor confrunta cu formația gazdă, SCM Timișoara.

„Echipa noastră are ocazia își măsoare forțele cu două echipe diferite ca stil”, spune expertul sportiv Adrian Roșu. Coordonatorul secției de baschet este convins că turneul de la Timișoara este unul în care se pot face mai multe reglaje în jocul echipei chiar înainte de debutul oficial în noul sezon baschetbalistic. CSM Târgu Jiu va disputa primul meci oficial din acest sezon în Turul I al Cupei României, pe 24 septembrie, la Târgu Jiu, în manșa tur cu deținătoarea trofeului, CSO Voluntari.

Adrian Roșu, expert sportiv, coordonator secția de baschet a CSM Târgu Jiu: „Mergem la Timișoara să jucăm alte două meciuri importante pentru echipa noastră, meciuri ce ne vor ajuta să ne omogenizăm și să îmbunătățim relațiile de joc. Avem posibilitatea să reglăm anumite aspecte ale jocului nostru atât pe faza de apărare, cât și pe faza de atac. CSM Târgu Jiu merge la Timișoara după două meciuri reușite în cadrul turnului de la Târgu Jiu, iar noi suntem optimiști pentru ce ne va aduce viitorul. Ne bucurăm că avem șansa să jucăm împotriva a două echipe, SCM Timișoara și OBS Euro Tour, foarte diferite în stilul lor de joc, ce ne va ajuta să creștem ca echipă”.

Timișoara, 16-18 septembrie 2021, Sala „Constantin Jude”
PROGRAM

Joi, 16 septembrie
SCM Timișoara – OBS Euro Tour USA Team – ora 19:00
Vineri, 17 septembrie
OBS Euro Tour – CSM Târgu Jiu – ora 19:00
Sâmbătă, 18 septembrie
SCM Timișoara – CSM Târgu Jiu – ora 16:00

Comment here