Echipa de baschet feminin U18 a CSM Târgu Jiu a încheiat turneul de la Timişoara cu două victorii şi o înfrângere. Turneul 2 din Seria C a Campionatului Naţional rezervat junioarelor U18 s-a desfăşurat în Sala „Constantin Jude” din Timişoara. CSM Târgu Jiu a pierdut primul meci contra echipei Poli Timişoara, scor 32-47, meci în care a avut şi momente foarte bune. A urmat apoi un meci dominat clar de elevele antrenorului Toma Popescu. CSM Târgu Jiu s-a impus fără probleme în faţa celor de la CSS Gloria Arad, scor 64-39. Ultima partidă, cea cu CSS Bega, a fost una extrem de echilibrată, decisă în ultima secundă a meciului, scor 43-42.
Ziua de duminică a adus două victorii pentru echipele clubului din Târgu Jiu în ultima secundă de joc! Mai întâi, la prânz, la Cluj, handbalistele au câştigat duelul cu CSU Cluj Napoca, scor 23-22, cu gol marcat din 7 m în ultima secundă a partidei, de Iulia Andrei, iar mai pe seară, la Timişoara, tinerele baschetbaliste U18 au trecut de CSS Bega, scor 43-42, coşul victoriei fiind marcat în ultima secundă de joc, de Bianca Bodescu.
Toma Popescu, antrenor CSM Târgu Jiu U18 baschet feminin: „În primul meci cu echipa gazdă a turneului, Poli Timişoara, am început bine meciul şi am avut 7-0 după primele 5 minute. Din păcate nu am putut menține ritmul și am cedat partida, scor 47-32. Ziua de duminică a fost însă una excelentă. În primul meci, cel cu Gloria Arad, fetele s-au mobilizat mult mai bine și echipa noastră s-a impus fără probleme, 64-39. În meciul trei, cel cu CSS Bega Timișoara, presiunea a fost foarte mare şi prin prisma faptului ca noi câștigasem meciul cu Bega de la primul turneu. Jocul a fost extrem de echilibrat pe tot parcursul partidei, iar totul s-a decis în ultima secundă, după o aruncare ratată, am făcut o recuperare ofensivă și în ultima secundă am reușit coșul victoriei. Felicit absolut toate fetele pentru prestația lor pe tot parcursul celor 2 zile de turneu, dar şi pe parcursul celor două turnee”.
După turneul de pe Bega, CSM Târgu Jiu a urcat pe locul 2 în Seria C, cu 10 puncte. Liderul, Poli Timişoara, are 12 p, în timp ce pe locul 3 se află CSS Bega Timişoara cu 8p, iar ultima în clasament este CSS Gloria Arad cu 6p.
Seria C / Turneul 2
6-7 Noiembrie 2021
Timişoara – Sala „Constantin Jude”
CSM Târgu Jiu – Poli Timişoara 32-47
CSM Târgu Jiu – CSS Gloria Arad 64-39
CSM Târgu Jiu – CSS Bega 43-42
CSM Târgu Jiu: Bianca Bodescu, Ana Encescu, Giulia Lungescu, Ştefania Ghimbășanu, Ștefania Buju, Ada Moescu, Daria Berca, Carla Surcel, Bianca Nica, Casiana Spineanu, Teodora Țîrcă, Ştefania Ardereanu, Miruna Rădescu. Antrenor: Toma Popescu. Kinetoterapeut: Patrick Toma.
No | Team | W/L | P |
---|---|---|---|
1. | CSU Politehnica Timişoara | 6/0 | 12 |
2. | CSM Târgu Jiu | 4/2 | 10 |
3. | CSS Bega Timişoara | 2/4 | 8 |
4. | CSS Gloria Arad | 0/6 | 6 |
Comment here