Zi de meci astăzi pentru CSM Târgu Jiu, care luptă pentru calificare în faza următoare a Cupei României, ediția 2026-2027. CSM Târgu Jiu se va duela cu SCM Râmnicu Vâlcea, într-un meci din Turul 3 al Cupei României, meci care decide ce formație merge în play-off-ul Cupei României. Partida de pe Stadionul “Constantina Diță” va începe de la ora 20.00. Intrarea la meci este liberă. Calificarea se joacă într-o singură manșă, eliminatorie, iar chipa noastră are nevoie de susținere din tribune.
”Îi invit pe toți iubitorii fotbalului din Târgu Jiu să fie alături de noi. Intrarea va fi liberă pe Stadionul Municipal și cred că este momentul ca orașul să retrăiască atmosfera marilor meciuri, să simtă din nou vibrația unui duel important de Cupa României și să fie al doisprezecelea jucător al echipei. Avem nevoie de sprijinul publicului, iar împreună putem transforma această partidă într-o adevărată sărbătoare a fotbalului gorjean.” Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu
CUPA ROMÂNIEI BETANO
EDIȚIA 2026-2027
TURUL 3
TÂRGU JIU, STADIONUL MUNICIPAL ”CONSTANTINA DIȚĂ”
MIERCURI, 12 AUGUST 2026
ORA 20.00
CSM TÂRGU JIU – SCM RÂMNICU VÂLCEA
INTRARE LIBERĂ!
Înaintea partidei, antrenorul Mario Găman a subliniat forța echipei vizitatoare, dar spune că jucătorii CSM sunt pregătiți și motivați să dea totul pe teren pentru a merge mai departe în Cupă.
Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Ne așteaptă un meci deosebit, împotriva unei echipe puternice, precum Râmnicu Vâlcea, formație de Liga a II-a, alcătuită din jucători cu foarte multă experiență, un club cu obiective îndrăznețe și cu pretenții de promovare în Liga I, susținut de un staff profesionist. Pentru noi este o provocare importantă și, în același timp, o oportunitate de a ne măsura forțele cu un adversar de nivel superior. Astfel de partide te obligă să crești, să te autodepășești și să demonstrezi că munca depusă zilnic merge în direcția potrivită.”
Se anunță o confruntare spectaculoasă pe Municipalul din Târgu Jiu, între două echipe care s-au întâlnit și sezonul trecut.
În sezonul 2025-2026, cele două echipe au făcut parte din Seria a 6-a din Liga a 3-a. În sezonul regulat, meciurile dintre CSM Târgu Jiu și SCM Râmnicu Vâlcea s-au încheiat la egalitate în ambele manșe, cu scorul identic de 1-1. În tur, pe 10 octombrie 2025, la Târgu Jiu, vâlcenii au deschis scorul prin Alexandru Dandea, în minutul 44. Gorjenii au restabilit egalitatea în repriza secundă prin Marius Miruță, în minutul 55, cu un gol superb. În respectiva confruntare, gorjenii au fost pe final de meci foarte aproape de victorie. În retur, pe 6 martie 2026, cele două au terminat din nou la egalitate, scor 1-1. Gazdele au preluat conducerea în prima repriză grație golului marcat de Bogdan Rusu, în minutul 37. Echipa lui Mario Găman a egalat cu un sfert de ceas înainte de finalul meciului prin golgheterul Bebeto Lupuleț, dintr-un penalty transformat în minutul 76. Cele două echipe se vor întâlni din nou foarte curând, dar de această dată într-o altă competiție. Pe 12 august 2026, în nocturnă, de la ora 20.00, CSM Târgu Jiu va primi vizita celor de la SCM Râmnicu Vâlcea, într-un meci eliminatoriu din Turul 3 al Cupei României, iar Mario Găman a lansat o invitație pentru suporterii gorjeni să fie prezenți în număr cât mai mare la stadion pentru a susține echipa orașului Târgu Jiu.
Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Îi invit pe toți iubitorii fotbalului din Târgu Jiu să fie alături de noi. Intrarea va fi liberă pe Stadionul Municipal și cred că este momentul ca orașul să retrăiască atmosfera marilor meciuri, să simtă din nou vibrația unui duel important de Cupa României și să fie al doisprezecelea jucător al echipei. Avem nevoie de sprijinul publicului, iar împreună putem transforma această partidă într-o adevărată sărbătoare a fotbalului gorjean.”
Fiind echipă promovată în Liga a 2-a în această vară, pentru SCM Râmnicu Vâlcea este primul meci din Cupa României în acest sezon, în vreme ce gorjenii au deja două partide disputate. Echipa lui Mario Găman a trecut în Turul 1 de Vulturii Fărcășești, pe teren propriu, scor 3-2, iar în Turul 2, gorjenii s-au impus îm deplasare, scor 2-0, FC Păușești Otăsău.
Cele 24 de partide din Turul 3, programate pentru data de 12 august 2026, cea mai mare parte dintre ele de la ora 17:30, au ca participante cele 25 de echipe calificate din Turul 2 și altele 23 nou-intrate în competiție. De remarcat că în această fază a competiției sunt prezente doar echipe din Liga 3 și Liga 2, ultimele formații din Liga 4 prezente în Cupă fiind eliminate deja.
Program meciuri Turul 3 Cupa României, ediția 2026-2027:
CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea
Progresul Mogoşoaia – Concordia Chiajna
SCM Zalău – CS Gloria Bistriţa
CS Tunari – CSL Ştefăneştii de Jos
Jiul Petroşani – Minerul Lupeni
Crişul Sântandrei – FC Bihor Oradea
CSO Băicoi – Metalul Buzău
Minaur Baia Mare – CSM Olimpia Satu Mare
ACS CIL Blaj – Sănătatea Cluj
ACS Oltul Curtişoara – CSM Slatina
Dunărea Giurgiu – Steaua Bucureşti
CS Timişul Şag – ACSM Reşiţa
Cetatea Suceava – ACS USV Iaşi
Corona Braşov – Olimpic Zărneşti
CSM Adjud – Sporting Lieşti
Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi
Flacăra Moreni – Chindia Târgovişte
Agricola Borcea – Unirea Slobozia
Progresul Spartac – Metaloglobus
Știința Poli Timișoara – CSC Dumbrăviţa
SC Popeşti Leordeni – CS Dinamo Bucureşti
CSC Şelimbăr – AFC Hermannstadt
CS Gheorgheni – AFC ASA Târgu Mureş
Viitorul Oneşti – FC Bacău
Echipele notate primele vor fi gazde, în urma clasării pe o poziție inferioară față de adversar în sezonul precedent.
Calendar Cupa României, sezon 2026-2027:
Turul III: 12 august 2026
Play-off: 19 august 2026
Faza grupelor, etapa 1: 2 septembrie, 28 octombrie, 2 decembrie 2026
Sferturi de finală: 3 martie 2027
Semifinale: 21 aprilie 2027
Finala: 12 mai 2027

Comment here