Atletism

Wizz AIR Cluj-Napoca Marathon -Duminică, 2 aprilie. Andreea Chivoiu va alerga în proba de semimaraton. Andreea Chivoiu: ”Merg cu gândul sa câștig premiul cel mare, dar și să realizez un personal best în această probă”

Atleta Andreea Chivoiu, recent medaliată cu bronz la Campionatul Național de  Alergare pe Șosea 10 Km – Seniori, de la București, va lua startul în acest weekend în proba de semimaraton din cadrul reuniunii atletice Wizz AIR Cluj-Napoca Marathon. Duminică, 2 aprilie, Andreea Chivoiu, sportiva cu dublă legitimare, CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, va alerga cu gândul la o nouă medalie. ”Merg cu gândul sa câștig premiul cel mare, dar și să realizez un personal best în această probă”, a declarat Andreea Chivoiu. 

4000 de alergători s-au înscris la cea de-a 12-a ediție Wizz Air Cluj-Napoca Marathon, la toate probele, care va avea loc duminică, pe 2 aprilie 2023. Participanții vor alerga prin cele mai frumoase zone din centrul orașului Cluj-Napoca, pe traseul de 21.1 km omologat anul trecut. Alergătorii înscriși la maraton vor trebui să parcurgă traseul de două ori, iar cei înscriși la semimaraton, o singură dată.

Impulsionată de rezultatul obținut la București, când a înregistrat un ”personal best” în proba de 10 Km, sportiva pregătită de Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură, merge cu gânduri mari la competiția din Ardeal. Andrea Chivoiu vrea o nouă medalie, dar și un nou record personal în proba de semimaraton.

Andreea Chivoiu: ”Merg cu gândul să câștig premiul cel mare, dar și să realizez un personal best în această probă. În urma concursului de la București, din proba de 10 km, încrederea în mine a sporit, ceea ce îmi dă un impuls asupra competițiilor ce vor urma”.

Comment here