Fotbal

Start și în Liga Elitelor U14. Etapa 1: Duminică, 11 august, ora 16.00: LPS Târgu Jiu – CSM Târgu Jiu

Start și în Liga Elitelor U14. În acest weekend debutează și juniorii U14 CSM Târgu Jiu, care evoluează în Liga Elitelor. În prima etapă, juniorii pregătiți de Bobi Staicu și Mario Găman vor juca cu LPS Târgu Jiu. Partida se va disputa duminică, 11 august, de la ora 16.00. ”Băieții sunt nerăbdători să înceapă această competiție, în noul format, și abia așteaptă confruntările cu echipele din județele vecine. Noi sperăm să ne ridicam la nivelul competiției, iar la final să avem jucători convocați la lot”, a declarat antrenorul Bobi Staicu, înainte de startul în Liga Elitelor.

Juniorii pregătiți de Bobi Staicu au tras tare la antrenamente și sunt gata de start în noua competiție, care va purta titulatura de Liga Elitelor U14, desfășurată sub egida FRF. Și în cazul lor, la fel ca și la juniorii U13, ediţia inaugurală va debuta odată cu sezonul 2024-2025 şi va avea la bază conceptul de regionalizare. 

Juniorii U14 CSM Târgu Jiu fac parte din Seria a 9-a, și au parte de aceeași adversari ca și colegii de la U13. Juniorii lui Bobi Staicu și Mario Găman se confrunta cu CSS Craiova, CSS Drobeta Turnu Severin, CSJ Ştiinţa U Craiova, ACS Luceafărul Drobeta Turnu Severin, CS Academia de Fotbal Gică Popescu, Universitatea Craiova, LPS Târgu Jiu și ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Juniorii U14 au același program cu cel al juniorilor U13, meciurile urmând să se dispute în cuplaj, de la ora 16:00, și mai apoi de la ora 17:30, conform cu programările stabilite de Federația Română de Fotbal. 

În prima etapă, care se va disputa pe 11 august, CSM Târgu Jiu va juca cu LPS Târgu Jiu. Bobi Staicu ne-a dat câteva detalii despre noua competiție și a vorbit despre obiectivul din acest sezon. 

Bobi Staicu, antrenor U14 CSM Târgu Jiu: ”Grupa de copii născuți în 2011 vor participa începând de duminică, 11 august, în Liga Elitelor U14. Este o competiție nouă a FRF care se desfășoară la nivel național, fără rezultate și fără clasamente. Se va juca în sistem tur-retur-tur. La finalul competiției vor fi aleși peste 100 cei mai buni copii la această categorie de vârstă din toate cele 14 serii și vor fi cantonați într-un stagiu de pregătire organizat de FRF. Copiii vor fi monitorizați la toate jocurile de către reprezentanții FRF. Se va juca în format 11 vs. 11 dar terenul va fi din 16m în 16m, adică 70m lungime și 50m lățime, iar porțile vor fi ca la seniori, de 7,15m. Copiii sunt nerăbdători să înceapă această competiție, în noul format, și abia așteaptă confruntările cu echipele din județele vecine. Noi sperăm să ne ridicam la nivelul competiției, iar la final sa avem jucători convocați la lot”.

LOT CSM TÂRGU JIU U14 LIGA ELITELOR 2024-2025

CAMPIONATUL NAȚIONAL
LIGA ELITELOR U14
SEZON 2024-2025
SERIA 9 
ETAPA 1
LPS TÂRGU JIU – CSM TÂRGU JIU
DUMINICĂ, 11 AUGUST 2024, ORA 16.00
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC

Comment here